TOP destinații de vacanță învăluite în mister, cu iz terifiant, perfecte pentru sărbătoarea de Halloween

1

 

 

TOP destinații de vacanță din Europa, perfecte pentru Halloween

       Halloween-ul este o sărbătoare care devine din ce în ce mai populară în România, iar petrecerea din noaptea de 31 octombrie va fi cu siguranță una extraordinară dacă va fi savurată alături de familie sau prieteni la una dintre petrecerile tematice organizate în cluburile din țară.

       Vă prezentam care ar fi cele mai potrivite destinații din lume, asociate de multe ori cu supranaturalul, ideale pentru noaptea în care se spune că tărâmul fantastic se împletește cu lumea celor vii.

 

branCastelul Bran, din Transilvania.

Castelul Darcula, construit pe o stâncă aşezată de-a curmezişul văii în destinaţia turistică Bran, este cea mai populară atracţie turistică din România. Actul de construcţie al cetăţii e datat 19 noiembrie 1377. Concepută ca o cetate de graniţă având şi vama aici, lungi perioade de timp cetatea a aparţinut de Braşov, sporind visteria oraşului. Cetatea avea patru turnuri, iar intrarea se făcea pe un pod mobil. Portaluri gotice, scări înguste (unele tainice) săpate în piatra, încăperi boltite, arcade şi alte elemente arhitectonice fac un ansamblu deosebit. Faima locului a crescut de-a lungul timpului datorită artei feudale prezente aici (picturi murale din 1512) şi a exponatelor: arme (un tun din 1601), covoare şi piese de mobilier care reprezinta stilurile Renaşterii şi Barocului, sala de muzică cu elemente gotice.

Castelul Dracula s-a bucurat de multă atenţie și,,,mister, mai ales în perioada când acesta a aparţinut familiei regale româneşti. Legenda care a sporit renumele castelului a fost cea a lui Dracula, asociat domnitorului român Vlad Țepeş. În parcul castelului a fost amenajat un muzeu etnografic care evocă viaţa localnicilor din zona satelor brănene.

  • Dracula, personajul romanului cu acelaşi nume scris la sfârsit de veac XIX de irlandezul Bram Stoker, este un conte transilvan, stăpân al unui castel ridicat undeva pe vârf de stâncă înaltă, de unde străjuie valea râului şerpuind prin Principatul Transilvaniei.

  • El este adesea confundat cu Vlad Tepeş, prinţul valah, domn peste castelul, azi ruină, din Principatul Valahia. Cum Castelul Bran este singurul din Transilvania care corespunde descrierii lui Bram Stoker, lumea întreagă se referă la el ca fiind Castelul lui Dracula. În capitolul 2 al romanului “Dracula”, la ziua de 5 mai, autorul înfăţişează castelul contelui ca fiind aşezat pe marginea unei teribile prăpastii brăzdate când şi când de crăpături profunde – un hău străbătut de fire argintii, de râuri traversând pădurile prin defileuri adânci”.

ImageBram Stoker nu a vizitat niciodata România. În descrierea imaginarului Castel al lui Dracula el pleacă de la o prezentare a Castelului Bran disponibilă în Anglia sfârşitului de secol XIX. Într-adevar, castelul, aşa cum apare el în gravura tipărită în prima ediţie a romanului “Dracula”, seamănă izbitor de bine cu Castelul Bran, si numai cu acesta. De altfel, se bănuieşte că pentru a descrie plăsmuitul Castel al lui Dracula, Stoker a folosit ilustraţia Castelului Bran din lucrarea lui Charles Boner „Transylvania: Its Product and Its People”, (London; Longmans, 1865).

 

 
 

      La circa 80 kilometri de Praga se află un loc desprins parcă dintr-un tărâm — osuarul de la Sedlec. Acesta este decorat cu oasele a circa 50.000 de persoane și trebuie neapărat vizitat de Halloween, amintește all-that-is-interesting.com.

  • Praga este și ea o destinație ofertantă din punct de vedere turistic tot timpul anului, însă de Halloween iese la iveală atmosfera magică, tainică și evocativă. Orașul gotic, cu o arhitectură uimitoare, cu străduțe și clădiri cu aer medieval și cotloane misterioase poate oferi senzații extreme de Halloween, în special dacă sunt vizitate vechiul cimitir evreiesc, Muzeul Instrumentelor de Tortură Medievală, Muzeul Fantomelor și Legendelor, podul Charles cu statuile sale înfricoșătoare și centrul vechi, potrivit travelaway.me citat de Agerpres. În plus, în Praga se organizează de Halloween o cursă inedită de alergare — Zombie Night Run — în seara de 29 octombrie.

 


catacombele-din-paris     Catacombele din Paris, Franța 

     Orașul Iubirii capătă o nouă însemnătate de Halloween fiind locul perfect pentru o vizită în inima misterului și a atmosferei lugubre: Catacombele.

Catacombele din Paris datează din secolul al XVII-lea şi sunt formate din peste 200 de kilometri de tuneluri săpate într-o carieră de calcar pe de vremea romanilor. Osuarul reprezintă o mică parte din totalul galeriilor, dar reprezintă și una dintre cele mai sinistre atracții, fiind deschis publicului încă din 1867.

Timp de aproape zece secole, înmormântările aveau loc în „Cimitirul Inocenţilor”, însă acesta devenise un focar de infecţie pentru toţi locuitorii din zonă, ajungând extrem de aglomerat din cauza dezvoltării orașului.

oase       După mai multe plângeri, dar și datorită marilor operaţiuni de modernizare ale baronului Haussman, edilul lui Napolen al III-lea, „Cimitirul Inocenţilor”, precum și numeroase cimitire au trebuit să fie desfiinţate şi transferate o dată cu trasarea noilor bulevarde. Drept urmare, Consiliul de Stat a decis, în 1785, închiderea şi evacuarea cimitirului. Astfel, osemintele a peste 6 milioane de oameni au fost trasferate în catacombele din capitala franceză, atât din ”Cimitirul Inocenților”, cât și din alte cimitire pariziene, în perioada anilor 1786 – 1814. Mutarea osemintelor s-a realizat mereu pe timp de noapte și în conformitate cu un ceremonial format din o procesiune de preoți.

  • Aflate în măruntaiele metropolei, aici se află și osuarul (l’Ossuaire Municipal), un adevărat cimitir subteran în care sunt adăpostite rămășițele a șase milioane de oameni.

  • Osemintele sunt așezate unele peste altele pe rafturi, brațe la brațe, picioare la picioare, cranii la cranii, iar unele dintre încăperi au chiar decorațiuni făcute din oase disparate. Iniţial, oasele au fost aruncate pur şi simplu, însă când s-a văzut interesul turiștilor pentru ele, au fost stivuite astfel încât acum osemintele formează ziduri întregi de cranii, femururi și tibii, care se întind într-un labirint imens. Ceea ce este important de menționat este faptul că tot acest traseu este presărat cu citate extrase fie din Biblie, fie din scrierile unor mari poeţi şi filozofi, gen: ”Gândește-te dimineața că poate nu vei supraviețui până seara, iar seara gândește-te că, probabil, nu vei supraviețui până dimineața”.

    Turul durează 45 de minute și acoperă circa 2 kilometri de tuneluri, o experiență perfectă de Halloween.

 

Slovakia-Castle     Castelul Orava, Slovacia 

      Rivalul celebrului Castel Bran din țara noastră, care ocupă locul 1 în majoritatea topurilor cu recomandări pentru petrecerea Halloweenului dedicate străinilor, este Castelul Orava din Slovacia. Și asta pentru că aici au fost turnate multe scene din celebrul film clasic din 1922 ”Nosferatu” de Friedrich Wilhelm Murnau.

Așadar, o garanție de necontestat a faptului că această alegere este una dintre cele mai înspăimântătoare din Europa, potrivit europeanbestdestinations.com.

 

 

 


buncar-hitlerBuncărul lui Hitler din Berlin, Germania

Berlinul este o capitală fascinantă la suprafață, dar plină de mistere în adâncuri.

Printre acestea se numără și rețeaua de buncăre construite de Hitler, un mini-oraș subteran – ”BÂRLOGUL LUPULUI”  – care putea adăposti zeci de mii de persoane în timpul bombardamentelor și care astăzi poate fi vizitat de turiștii atrași de locuri cu lilieci și pânze păianjen și, poate, chiar și cu fantome..

  • În ianuarie 1945, una dintre cele mai cunoscute locații strategice ale Führer-ului, situată în prezent pe teritoriu polonez, în apropierea localității Ketrzyn din regiunea Lacurilor Mazuriene, era aruncată în aer cu scopul de a evita utilizarea sa de către Armata Roșie, ajunsă în zonă. 

  • În prezent, fostul buncăr reprezintă una dintre cele mai importante atracții turistice pentru pasionații de istorie, urmând a fi reamenajat pentru o mai bună punere în valoare a evenimentelor istorice desfășurate aici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

  • Denumirea de Wolfsschanze, în traducere „Bârlogul Lupului”, provine de la supranumele „Lupul” dobândit de către Adolf Hitler la începutul anilor ’30 și utilizată în cercul său de apropiați. Această poreclă a dat numele altor două centre de comandă: Wolfsschlucht, din Belgia, respectiv Wehrwolf din Ucraina. 

  • Adolf Hitler a petrecut aici mai mult de 800 de zile, în intervalul iunie 1941-noiembrie 1944, impunând un program zilnic respectat de întreaga reședință strategică.Dimineața, în jurul orelor 9:30, Führer-ul își plimba ciobănescul german, Blondi, activitate urmată de citirea corespondenței și de ședințele de război în care se discutau strategiile de front. Ansamblul a fost vizitat și de către Mareșalul Ion Antonescu, la începutul anului 1942, ca participant la aceste ședințe.

 

venetia-italiaVeneția, Italia 

      Oras aflat in nordul Italiei, de-a lungul lagunei venetiene aflate pe malul Marii Adriatice, Venetia este considerat unul dintre cele mai romantice orase construite vreodata de mana omului, datorita canalelor pe care te poti plimba cu gondola, trecand pe sub nenumaratele poduri care incanta privirea, privire ce se odihneste peste casele inalte, aflate pe malul canalelor, dar si pe arhitectura impozanta a palatelor si bisericilor construite in acest oras. Dar acest oras care se intinde pe 117 mici insulite aflate in laguna venetiana intre gurile raurilor Po si Piave nu alcatuiesc doar un decor romantic; ele aduc si istorie in gandurile si in atentia vizitatorilor.

  • Locul de nastere al lui Antonio Vivaldi, Venetia pare orasul predestinat pentru a gazdui artele frumoase. Cantecele gondolierilor care plimba cupluri de indragostiti pe canelele orasului, Carnavalul de la Venetia atat de cunoscut peste tot in lume – eveniment la care defileaza mii de masti venetiene

  • O destinație preferată în special în timpul celebrului carnaval anual, în care abundă romantismul și intrigile amoroase, Veneția are totuși multe de oferit și de Halloween. Clădirile sale vechi, atmosfera stranie de pe canale după lăsarea întunericului, abundența umbrelor proiectate pe apă în lumina lunii și arhitectura uimitoare sunt perfecte pentru această ocazie. În plus, măștile și balurile costumate sunt ”specialitatea casei”.

  • In Evul Mediu si Renastere Venetia a fost o importanta putere maritima in Europa, dar si un centru comercial important, de aici plecand sau venind in special matase, grane si mirodenii. Mai mult decat atat, orasul a fost si este un centru cu o spiritualitate deosebita, din zona aceasta pornind Cruciadele, dar si un oras in care artele s-au dezvoltat si inflorit in special intre secolele XIII – XVII, cand Commedia dell’Arte a ajuns sa fie principalul gen de teatru adorat de venetieni.

 

(w500) BarcelonaBarcelona, Spania 

Unii descriu Barcelona prin mirosul său care depinde de vânt. Vântul de vară, Levante,aduce mirosul Mediteranei, Mestralul, care vine din Provence, aduce miros de levănţică, iar vântul Poniente, care bate din vest, aduce mirosurile fierbinţi ale Spaniei.

      Alţii spun că oraşul are mirosul vechilor civilizaţii sau al lămâilor verzi, pentru că pe Rambla de Catalunya acest miros este atât de puternic încât nu te poţi rătăci. Dar mai mult decât orice, Barcelona miroase a mare.

Şi care e culoarea Barcelonei? Unii spun: azulgrana de Barça, inconfundabila combinaţie de roşu burgund şi albastru, însă cei mai mulţi sunt siguri că Barcelona e albastră.

barcelonaChiar dacă ai mai trecut şi prin alte oraşe frumoase, de Barcelona te îndrăgosteşti imediat, asta dacă nu cumva o iubeşti chiar dinainte de a o vedea. Se spune că Barcelona stă cu picioarele în apă, cu spatele sprijinit de dealurile Collserola şi are braţele pline de daruri: istorie, monumente, artă, fotbal, modă, peisaj urban şi cetăţeni care îşi iubesc oraşul.Barcelona e completă.

  •  Exuberanță, petreceri îndrăznețe, multiculturalitate, tradiții, festivaluri exterioare, târguri, măști, dovleci sculptați și mai ales o arhitectură gotică. Iată ingredientele cu care Barcelona atrage numeroși turiști de Halloween. În plus, la 1 noiembrie, capitala catalană celebrează Festivalul castanelor — La Castanyada și sărbătoarea mexicană Ziua Morților (Dia de los Muertos), subliniază travelaway.me. Aici se află și catedrala Santa Eulalia (Catedral de la Santa Creu i Santa Eulŕlia) unde au fost omorâți zeci de copii și de refugiați, în timpul unui bombardament. Potrivit legendei, plânsetele lor încă se mai aud în acest loc, arată autoeurope.com.

 

rectoryBorley Rectory, Essex. Cea mai bântuită casă din Marea Britanie

Legenda spune ca o calugarita a fost zidita de vie, iar iubitul ei, de asemenea calugar, a fost spanzurat * Fantoma calugaritei a aparut de mai multe ori incepand cu 1863, anul constructiei casei * Borley Rectory este renumita si pentru activitatile poltergeist 

  • „Borley Rectory” si-a castigat, de-a lungul timpului, reputatia de cea mai bantuita cladire din Anglia. In mod normal, nu se deosebeste cu nimic de celelalte – aparitia unor spectre, locuri care se racesc din senin, activitate poltergeist si o legenda invaluita in mister -, dar a beneficiat din plin de publicitate din partea presei, precum si a celui mai celebru vanator de fantome englez, Harry Price, fondatorul Laboratorului National de Cercetari Fizice din Londra.

  • Zona in care se afla Borley Rectory, in tinutul Essex, la aproximativ 80 de kilometri distanta de Londra, a fost mentionata pentru prima data in anul 1066, intr-o carte intitulata „Cartea Apocalipsei”. Locul este invaluit in mister si se pare ca inca de la inceput a fost blestemat. In anul 1362, un calugar benedictin a incercat sa fuga, impreuna cu o calugarita, de la o manastire din apropiere. Planul lor a fost aflat, iar povestea lor de dragoste a sfarsit in mod dramatic, cei doi fiind prinsi chiar cand plecau cu o trasura. Calugarul a fost spanzurat, iar maicuta a fost zidita de vie in peretii manastirii.

 

dealul-crucilorDealul Crucilor din Siauliai, Lituania 

     Dealul Crucilor este un loc de pelerinaj situat la aproximativ 12 kilometri de orasul Siauliai, in nordul Lituaniei. Originea precisa a practici aducerii crucilor pe deal este incerta, dar se considera ca primele cruci au fost plasate pe locul fostului fort Domantai dupa o revolta sangeroasa, care a vut lor in anul 1831.

  • De-a lungul timpului, oamenii credinciosi care au facut pelerinaje la Siauliai nu au adus doar simple crucifixe, efigii si rozarii, ci si cruci uriase sau statui in marime naturala ale Fecioarei Maria sau ale lui Iisus Hristos. Nu se cunoaste cu exactitate numarul crucilor, dar acesta a crescut de la 55.000, cat era in 1995, la 100.000, la ultima numaratoare, din 2006.

  •  reprezintă una dintre cele mai ciudate atracții din Europa, perfectă pentru Halloween. Însă doar ca imagine și mai puțin ca încărcătură negativă, deoarece locul reprezintă un simbol al supraviețuirii catolicilor din această țară amenințați de Biserica ortodoxă rusă, în secolul XIX, și de comunism, în secolul XX și care fac pelerinaje aici începând din 1830, potrivit all-that-is-interesting.com. În 1993, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut aici o vizită și a declarat Dealul Crucilor loc al păcii, iubirii și sacrificiului.

 

londraLondra, Marea Britanie 

De la inceputurile sale ca simpla trecatoare romana peste Tamisa si pana la statutul pe care-l ocupa acum printre cele mai mari si importante orase din lume, Londra a trecut prin multe. Au fost atacurile vikingilor, ale saxonilor sau normanzilor, mai multe incendii devastatoare sau razboaie civile. Dovezi ale istoriei sale foarte bogate se gasesc la tot pasul. De la ramasitele zidului construit de Imperiul Roman care inca mai sunt vizibile in cartierul financiar si pana la Turnul Londrei, de la stradutele medievale pana la muzeele din epoca Victoriana sau Georgiana cand Marea Britanie era un imperiu colonial urias, toate amintesc de istoria plina de dinamism a Londrei.

  • Astăzi o capitală strălucitoare și atrăgătoare, Londra are un trecut ce abundă în istorie, intrigi și mistere, mărturie stând conacele vechi, temnițele obscure, bisericile cu alură fantomatică, cimitirele pline de povești și străduțele pe care încă mai răsună parcă roțile caleștilor și copitele cailor. Aici este și locul considerat unul dintre cele mai bântuite din lume, în care s-au petrecut numeroase crime, printre care și cele ale lui Jack Spintecătorul, iar organizatorii de evenimente știu foarte bine să profite de toate acestea la 31 octombrie, după cum subliniază looknwalk.info.

 

 

cripta-1Cripta capucinilor din Roma, Italia 

    Cripta capucinilor (La Cripta dei Cappuccini) din Roma, situată sub biserica Santa Maria della Concezione dei Cappuccini, adăpostește scheletele a 4.000 de călugări, transformate în obiecte ornamentale.

  • Santa Maria della Concezione dei Cappuccini, o biserică și muzeu din Roma unde sunt expuse tot felul de obiecte și ustensile aparținând cultului Cappuccini. Partea macabră a acestui loc e cripta în care sunt depozitate rămășițele a 4000 de călugări din acest cult, datând din perioada 1500-1870.

  • Toate camerele criptei sunt decorate cu scheletele acestor călugări. Pereții sunt efectiv tapetați cu oase. Când intri în criptă te cuprinde un sentiment de răceală, poate și de la mirosul închis și greoi. Locația asta e fără îndoială pentru cei care nu sunt sensibili sau sperioși pentru că imaginile te pot bântui…

 

 

scotiaEdinburgh, Scoția

Edinburgh se afla în SE Scotiei, pe coasta estica a Central Belt, de-a lungul estuarului Firth of Forth, lânga Marea Nordului.

  • Edinburgh este capitala Scotiei din 1437, când a înlocuit pe Scone, şi al doilea oras ca marime din Scotia, dupa Glasgow, cu o arhitectura deosebita în care se împleteste Goticul cu influente celtice.

  • Poate nici un alt oraș medieval din lume nu este mai aproape, din punct de vedere tradițional, de Halloween decât Edinburgh. Străzile sale străvechi răsună încă de ecolul festivalului celtic Samhain, ce stă la baza sărbătorii păgâne, iar fantomele par să se ridice după fiecare colț. Atracțiile sunt pe toate gusturile, de la baruri care organizează petreceri tematice până la un castel, cripte și clădiri în care au fost raportate, de-a lungul istoriei, activități paranormale, după cum arată travelaway.me.

 

ireland_dublin_nightDublin, Irlanda 

  • Dublinul este cunoscut și pentru mostenirea literara valoroasa, multi scriitori de renume precum Oscar Wilde, James Joyce, Samuel Beckett si multi altii s-au nascut aici. Importanta culturala a orasului a fost recunoscuta si la nivel mondial de catre UNESCO, Dublinul devenind Orasul Literaturii.

  • Ca și Edinburgh, Dublin are un farmec aparte de Halloween. De la miile de felinare din dovleci sculptați până la multitudinea de evenimente, metropola este scăldată în noaptea sărbătorii de parade, carnavale și obiceiuri străvechi, scrie travelaway.me. De asemenea, sunt proiectate filme horror, sunt organizate focuri de artificii, dar și tururi ghidate pentru amatorii de vânători de fantome.

aokigahara-3Aokigahara, Japonia.

Frumoasa pădure japoneză Aokigahara, situată la poalele muntelui Fuji, ascunde un secret întunecat, care a inspirat un nou film horror de la Hollywood. Mii de turiști o vizitează anual, însă are o reputație sinistră. Pădurea deasă din Japonia este unul dintre „punctele principale” unde au loc sinucideri.

  • În ultimele două decenii, mulți oameni disperați și-au pus capăt zilelor în pădurea Aokigahara. În fiecare an, poliția japoneză repurează zeci de cadavre, cele mai multe descoperite de turiști. Autoritățile se tem că multe rămân nedescoperite, în pădure trăind o mulțime de animale sălbatice.

Aokigahara ascunde poveștile cutremurătoare ale oamenilor care s-au decis să-și pună capăt zilelor, într-un mod dramatic, la poalele muntelui Fuji, iar motivele lor rămân un adevărat mister.

  • Aokigahara, care se traduce prin Marea de Copaci, este casa unor peșteri de gheață, care au devenit o atracție turistică foarte populară. Cu toate acestea, în ultima jumătate de secol, acest loc devenit faimoas ca fiind pădurea sinucigașilor. Înainte de 1990, în jur de 30 de oameni pe ani alegeau să-și pună capăt zilelor în Aokigahara. După 2004, numărul lor a ajuns la 108 pe an.
  • Autoritățile locale au încetat să mai dea numărul oficial al sinucigașilor, dar rapoartele recente ale poliției arată că, în 2010, 247 de oameni au încercat să se sinucidă în pădure, iar 54 dintre ei chiar au reușit. Doar podul Golden Gate din San Francisco (SUA) mai deține un astfel de record dramatic.

 

 

 

parcul-monstrilorParcul Monștrilor, Bomarzo, Italia 

  • The Sacro Bosco, adică Parcul Monştrilor, intitulat şi Garden Of Bomarzo, este un complex monumental localizat în Bomarzo, în provincia Viterbo, Italia. Grădinile au fost create în timpul secolului al XVI-lea.

  • Numele parcului vine de la mulţimea sculpturilor. Este munca lui Pier Francesco Orsini, numit Vicino (1523-1585), un „patron” al artei, foarte devotat soţiei sale Giulia Farnese. Când aceasta a murit, el a creat grădina. Designul este atribuit lui Pirro Ligorio, iar sculpturile lui Simone Moschino.

  •  Parcul Monștrilor din Bomarzo, aflat la circa 110 kilometri de Roma, este o destinație celebră de Halloween. Acesta este un loc imens, extravagant, simbol al Italiei renascentiste, plin cu statui grotești răspândite prin tot parcul și care întruchipează diverși monștri, tocmai buni pentru o imaginație bogată. Așadar, un tărâm mitologic și fantastic.

 

pluckley-marea-britaniePluckley, Marea Britanie 

      Cuibărit între dealurile din Kent, în sud-estul Angliei, Pluckley este un orășel vechi, cu aspect idilic, dar în care se spune că există 12 ”fantome oficiale”, după cum arată AFP.

   Se poate spune că aici este o adevărată Mecca pentru pasionații de legende și vânătorii de fantome.

 

 

 

 

insula-papusilorInsula Papusilor, Mexic

  • este o destinatie turistica foarte cunoscuta. Din pacate, faima acestei insule nu se datoreaza faptului ca ar fi o locatie perfecta pentru copii.

  • Aceasta insula este cunoscuta datorita lui Julian Santana Barrera. Legenda spune ca, acum multi ani, Barrera a gasit papusa unei fetite inecate intr-un canal de la marginea insulei. Apoi, la ceva timp dupa, a mai gasit inca una. Convins ca il ajuta pe copil sa se odihneasca in pace, Barrera a inceput sa agate papusi in toti copacii pe care i-a gasit pe insula. La 50 de ani de la debutul acestui „hobby”, Barrera s-a inecat, ironic, in acelasi canal in care fetita isi gasise sfarsitul cu mult timp in urma.

  • A fost o dată ca niciodată. Cam aşa începe şi această poveste. O fetiţă s-a înecat într-un canal, iar la câteva zile după ce trupul i-a fost găsit, mai multe păpuşi au început să apară legate de copaci. Nimeni nu explică de unde au apărut jucăriile şi cine le-a pus. Păpuşile atârnă chiar şi zilele noastre pe insulă.

 

winchester_mystery_house_2012Casa Winchester din San Jose, SUA,

  • i-a apartinut lui Sarah Winchester, mostenitoarea companiei producatoare de arme, Winchester.

  • Dupa moartea sotului si fiicei sale, Sarah s-a consultat cu un medium care i-a spus ca este bantuita de spiritele tuturor persoanelor care au fost ucise cu armele Winchester. Drept urmare, in 1884, Sarah a decis ca singurul mod in care va scapa de aceste spirite este sa construiasca o casa atat de mare incat fantomele sa se rataceasca in ea.

    • Pentru a se asigura ca acest lucru se va intampla, Sarah a creat interiorul dupa modelul unui labirint.Casa a continuat sa creasca in suprafata, timp de 38 de ani, pana la moartea lui Sarah Winchester.

 

hashima-2Insula Hashima, Japonia.

      Purtând inițial numele de Gunkanjima (Navă de război), Hashima face parte dintre cele 505 insule nelocuite care aparțin de Prefectura Nagasaki și este situată la 15 km față de orașul Nagasaki.

 

– este denumită insula fantomă a Japoniei.

 

  • Începând cu anul 1887, insula a început treptat să fie transformată într-o zonă de minerit, contribuind astfel la industria cărbunelui din Japonia. În 1916, este construită prima clădire din beton după care autoritățile, prin intermediul corporației Mitsubishi, împrejmuiesc insula cu cele mai înalte ziduri din beton din întreaga țară, pentru a-i proteja pe locuitori de taifunuri și ajung chiar să construiască și blocuri cu nouă etaje. Străzi, pe insulă nu există, ele fiind înlocuite de scări care fac legătura între blocuri și care ajutau locuitorii să ajungă de la un magazin la altul.

  • hashima     Odată cu pierderea războiului de către Japonia, mineritul a început să intre în declin, locuitorii insulei fiind printre cei mai afectați. Țara Soarelui Răsare a intrat în secolul modernizării și s-a grăbit să îmbrățișeze noul, astfel părăsind ceea ce acum părea a fi vechi. Există voci ale unor prizonieri de război, cum ar fi coreanul Suh Jung-woo, care a rămas marcat de răceala resimțită pe insula gri și de faptul că în momentul în care a ajuns acolo și a privit în toate părțile, observând numai beton și apă, a înțeles că practic nu avea cale de scăpare. El s-a numărat printre cazurile celor care au rezistat pe insulă, muncind într-un ritm infernal și care în cele din urmă a putut scăpa din fortăreață, dar au fost foarte multe cazuri de suflete disperate, prizonieri, care ori au murit aruncându-se în apă, cu speranța de a scăpa, ori s-au sinucis pe insulă. „Nava de luptă” a fost lăsată în paragină, locuitorii ei fiind lăsați practic să moară de foame, unii dintre ei reușind să plece de pe insulă prin diferite metode; pe data de 24 aprilie 1974, ultimii locuitori ai insulei au plecat fără a mai privi în urmă.

Cu drag,

1 Comentariu
  1. Popa Nicolae spune

    O zi minunata !

Lasă un răspuns