Sfintii Apostoli Petru şi Pavel – SânPetru de Vară.Ocrotitorii sistemului penitenciar din România.Tradiții, obiceiuri și superstiții.

9

 

       Creștinii ortodocsi îi praznuiesc astăzi, 29 iunie, pe Sfintii Petru si Pavel. Sărbatoarea, marcata cu cruce rosie în calendar, este plina de traditii, obiceiuri si superstitii.

 

  • Sfintii Petru si Pavel sunt praznuiti in fiecare an la data de 29 iunie. Aceasta zi este cunoscuta în popor si sub numele de SanPetru de Vara si aduce cu ea o multime de traditii, obiceiuri si superstitii pe care oamenii le respecta inca din cele mai vechi timpuri. Majoritatea acestor traditii se pastreaza in totalitate in zonele rurale.

   Sfintii Apostoli Petru şi Pavel, sarbatoriti astazi, sunt cei mai importanti propovaduitori ai credintei ortodoxe. Dincolo de aspectul sau religios, aceasta sarbatoare este insostita de o multime de traditii si superstitii pe care romanii le respecta de sute de ani.

sfintii-petru-si-pavel-3-610x458     Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu i-a încredinţat Sfântului Petru cheile Raiului şi misiunea de a veghea la porţile acestuia.

  • Fiind şi stăpânul cămărilor cereşti, Sfântul Petre hrăneşte animalele sălbatice, îndeosebi lupii, această zi fiind denumită şi “Sărbătoarea lupilor. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi timp de trei zile, pentru ca ei să-i protejeze pe agricultori împotriva furtunilor, iar  grânele lor să fie bogate. 

  • În această zi, este bine să împărţim mere dulci şi miere, urând tuturor să aibă spor şi să fie sănătoşi. După masa de prânz mâncăm şi noi mere din recolta acestui an şi miere, apoi ne punem o dorinţă.

  • Tot in această zi, în mediul rural există obiceiul ca mamele să pregătească şi să dăruiască talismane fiicelor – o punguţă roşie în care se păstrează câte un căţel de usturoi şi frunze de pelin.

    • Talismanul este purtat timp de trei zile pentru ca fetele să fie apărate de farmece şi de iele, care le-ar fura norocul. 

        Aceasta sarbatoare marcheaza inceputul secerisului, dar si mijlocul verii. Oamenii considera ca Sfantul Petru este stapan peste soare si peste ploi si arunca grindina peste pamant. Pentru a nu face pagube mari crestinilor, traditia spune ca el fierbe grindina trei zile inainte de a o arunca pe ogoare. Cand se aud tunetele inaintea furtunii se spune ca Sfantul Petru a pus grindina la fiert.

          Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți pe 29 iunie, după o perioadă de post, care variază ca durată, în funcție de data Paștelui. În acest an, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este unul scurt – de doar doua zile, 27  și 28 iunie. 

 

Sfantul Apostol Petru – fiul lui Iona si fratele Apostolului Andrei, s-a nascut in Betsaida Galileei.

sfintii-petru-si-pavel-5-600x837

        Numele sau iudeu era Simon, insa Mantuitorul il va numi Chifa (piatra). Dupa o pescuire minunata pe lacul Ghenizaret, este chemat sa devina pescar de oameni. Marturiseste in numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se si leapada de Hristos cand El este prins spre a fi rastignit.

  • Dupa Inaltarea Domnului, Petru ia cuvantul in adunarea ucenicilor si aleg ca apostol pe Matia in locul lui Iuda. In ziua Cincizecimii, dupa predica Sfantului Apostol Petru, se boteaza trei mii de persoane.

  • Sfantul Apostol Petru a propovaduit in Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mica pana in Babilon si in ultima parte a vietii, la Roma.

  • Sfantul Petru a murit rastignit pe cruce, cu capul in jos, in anul 67, pe 29 iunie.

      Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfântul Pavel a fost elevul învățatului Gamaliel. Pavel locuia în Tars și luptă împotrivă creștinilor.

sf-pavel

  • Acesta a participat la uciderea arhidiaconului Ștefan. Pe calea Damascului i se arată Hristos într-o lumina orbitoare și îl mustră: „Saule, Saule de ce mă prigonești?”. Se convertește și primește botezul de la Anania, episcopul Damascului.

  • Sfantul Apostol Pavel a pornit in trei mari calatorii misionare si a scris 14 epistole care se gasesc in Sfanta Scriptura. A fost decapitat din porunca imparatului Nero, in anul 67.

      Din cauza faptului ca Sfintii Apostoli Petru si Pavel au fost in temnita pentru ca L-au marturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din Romania.

  • Ei sunt ocrotitori ai celor lipsiti de libertate si din cauza faptului ca cei ajunsi in penitenciare sunt persoane care au gresit fata de Dumnezeu, precum au gresit si ei: Petru S-a lepadat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creștini.

 

Tradiţii şi obiceiuri de Sf. Petru şi Pavel

sfintii_apostoli_petru_si_pavel_2-600x799

În tradiţia românească, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli este cunoscută sub numele de Sânpetru de vară; aceasta marchează miezul verii agrare şi începutul secerişului.

  • Sânpetru este un personaj îndrăgit în povestirile şi în snoavele populare. În vremuri îndepărtate, când oamenii erau mai religioşi, Sânpetru de vară mergea pe pământ fie singur, fie însoţit de Dumnezeu, era îmbrăcat în straie ţărăneşti, fiind preocupat ca orice gospodar de creşterea vitelor şi, mai ales de pescuit.

  • Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii. De aceea, Dumnezeu i-a încredinţat porţile şi cheile Raiului, spune tradiţia. Acolo fiind stăpân peste cămările cereşti, Sfântul Petre hrăneşte animalele sălbatice, mai ales lupii, dar fierbe şi grindina , care se topeşte în bucăţele mici şi nu mai este atât de periculoasă.

  • Din această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă.

  • În tradiţia populară, până în acestă zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

  • Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

  • Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.

  • Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.

 

Ce nu ai voie să faci pe 29 iunie

 

  • Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

  • Acum, potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

  • Se spune ca cine se scoala de dimineata, in fiecare zi de post, ca sa vada rasaritul Constelatiei Closca, va avea tot anul parte de bine si i se vor implini toate dorintele.

  • Tot traditia spune ca, pe durata postului, femeile nu au voie sa lucreze in casa pentru ca e vremea cand trec ielele si stramba trupul femeii pe care o gaseste lucrand.

  • Tot acum, in zilele de post ale Sampetrului, exista obiceiul ca, la tara, mamele sa lege la gatul fetelor usturoi sau pelin ori sa le puna aceste plante pe talpi, ca atunci cand trec frumoasele, adica ielele, sa nu zapaceasca mintile copilelor.

  • De Sfintii Apostoli Petru si Pavel nu se fac treburi in gospodarie si nici la camp. Se spune ca femeile care torc astazi nu pot sa dea colaci de pomana, pentru ca acestia se intorc.

In majoritatea regiunilor tarii astazi se da de pomana mancare gatita, dar si vase mari din lut cu apa.

  • Se spune ca in acest fel mortii nu flamanzesc si nici nu inseteaza pe lumea cealalta.

 

Cu ocazia zilei de nume, dragii noștri, cei care purtați numele de Petre/Petru/Petrut/Petrica/Petrisor/Petruta/Pavel/Paul/Paula/Paulina/Petronel/Petronela,

 astăzi este o zi când trupul se întărește, sufletul învinge orice urma de tristete, spiritul se înalță iar chipul vi se luminează, este ziua când tot ce a fost greu și imposibil vi se pare usor și viabil; este ziua numelui vostru!

La Multi Ani, Să vă dea Domnul sănătate, judecată înteleapta, viață lungă pamântească, ce doriți – să se împlinească!

petru-si-pavel 

  Cu drag, 

 

9 Comentarii
  1. Simion Florentina spune

    Iordan Petruta, Petronela Neacsu, Petre Dragomir, Paul Serban La multi ani!!!

  2. Iordan Petruta spune

    Mersi ,frumos …

  3. Mariana Soponaru spune

    foarte frumos !

    1. Mariana Soponaru spune

      zi minunata ‘

  4. Mariana Soponaru spune

    Felicitari draga mea ‘

  5. Mariana Soponaru spune
  6. Petre Zaharia spune

    Multumesc….nu va deranjari…..era si ziua mea!

    1. Petre Zaharia spune

      Prezumtia de nevinovatie…..ok!!!

  7. Ştefan Siteanu spune

    Caut o naşă care să mă reboteze Petru sau Pavel.

Lasă un răspuns