În fiecare an, în seara de Ajun a Crăciunului se împodobeşte bradul, în vârf se pune o stea,  simbol al celei apărute la Betleem la naşterea lui Iisus, sau un ingeraş, simbol al  ospitalităţii casei şi familiei, iar sub pomul de Crăciun se pun cadouri pentru fiecare.

• Este un vechi obicei, venit cel mai probabil de la popoarele germanice şi intrat în tradiţia creştină, şi chiar dacă multe dintre obiceiuri s-au schimbat odată cu trecerea timpului, împodobirea pomului de Crăciun a rămas cel mai îndrăgit şi este prilej de mare bucurie.

Cum a început totul

     Plantele şi copacii care îşi păstrează şi iarna frunzele verzi au însemnat dintotdeauna pentru oameni un simbol al vieţii.

• Anticii egipteni credeau că soarele este un zeu şi iarna vine în fiecare an pentru că el se îmbolnăveşte şi îşi pierde din strălucire, iar în semn de venerare a zeului-soare Ra şi ca simbol al triumfului vieţii asupra morţii, împodobeau crengi verzi de palmier aduse în casele lor.

  Şi romanii antici îşi împodobeau casele cu ghirlande din laur şi bradverde când celebrau Saturnalia,  de la mijlocul lunii decembrie până pe 1 ianuarie, în care îl sărbătoreau pe Saturn, zeul agriculturii, pentru ca după solstiţiu cîmpurile şi livezile să înverzească din nou.

   Vikingii din Scandinavia omagiau bradul mereu verde ca simbol al zeului soarelui Balder, druzii din nordul Europei îşi decorau templele cu crengi de brad ornate cu vâsc în timpul ritualurilor de iarnă.

Sfântul Bonifaciu, cel care i-a convertit pe germani la creştinism, prin anul 720 se afla în Turingia şi ar fi trecut pe lângă un grup de păgâni care venerau un stejar şi de supărare a lovit stejarul cu toporul.

    – În interiorul său crescuse un brad, iar Bonifaciu a crezut că este o minune şi a interpretat forma sa trunghiulară ca fiind  Sfânta Treime. Vestea s-a răspândit şi bradul a devenit un simbol al credinţei creştine şi al Crăciunului în Germania.

    În secolul XII se obişnuia ca în ziua de Crăciun brazii să fie atârnaţi de tavan cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii şi abia două secole mai târziu creştinii practicanţi au început să decoreze brazii.

    – În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al Pomului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar, şi în vârf au pus o lumânare care reprezenta Lumina Lumii. Primul brad de Crăciun ar fi fost impodobit în anul 1510, în Lituania.

    Din Germania vine însă tradiţia de a aduce bradul în casă şi de a-i împodobi ramuriile  cu lumânări.

     Se spune că, pe la începutul secolului XVI, Martin Luther, primul reformator protestant, mergând spre casă într-o noapte de Crăciun a văzut un brad nins care sclipea frumos în lumina lunii.

   – A adus   bradul în casă şi l-a împodobit cu lumânări pentru a fi la fel de strălucitor. Tot Germania vine şi tradiţia târgurilor de Crăciun, apărute pe la mijlocul secolului al XVI, unde se vindeau figurine coapte din aluat  şi ghirlande de hârtie colorată pentru a fi  agăţate în brad ca obiecte decorative.

Din Germania, tradiţia de a împodobi în casă un brad de Crăciun s-a răspândit şi în Finlanda, în Franţa, Anglia şi Statele Unite.

Pe la 1605, în Franţa, la Strasbourg, de Crăciun brazii se aduceau în case şi se ornau cu bomboane, nuci, turta dulce, cu flori din hârtie şi mătase şi bineinţeles cu lumânări. La Paris, obiceiul bradului împodobit de Crăciun a fost adus abia în 1837, de prinţesa Helene de  Mecklembourg.

În Anglia,  la Crăciunul din 1841, prinţul Albert, soţul reginei Victoria a dăruit familiei regale un brad de Crăciun, împodobit după obiceiul german. Apoi, obiceiul de a împodobi un brad de Crăciun s-a răspândit cu repeziciune în clasa mijlocie din Anglia, a ajuns şi în casele muncitorilor şi apoi şi în coloniile coroanei britanice.

     În 1850, Charles Dickens descria împodobirea pomul de Crăciun ca pe o tradiţie destul de costisitoare, pentru că în acele vremuri se puneau în brad păpuşi, fructe, săbii, bijuterii, mici instrumente muzicale, mobilă în miniatură şi jucării.

      Epoca victoriană a adus moda de aşeza bradul de Crăciun nu pe masă, ci pe podeaua. Bradul trebuia să fie cât mai   înalt şi mai bogat şi să fie împodobit cu cât mai multe ornamente, pentru a arăta starea socială a familiei.

   Pe la 1900, după moartea Reginei Victoria, epoca brazilor foarte mari a apus şi,  din motive de economie sau pentru a proteja pădurile de brazi, au fost folosiţi ca pomi de Crăciun brazii de plastic, inventaţi tot în Germania.

        În Rusia europeană, Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales cel mai frumos dintre toţi şi împodobit cu lumânări aprinse, bomboane şi jucării.

•      În Polonia, bradul era decorat cu steluţe, îngeraşi şi păsări, în Cehia, cu coji de ouă colorate, iar în Ucraina bradul tradiţional era ornat cu o pânză de păianjen, pentru noroc.  în Suedia se puneau în brad figurine de lemn colorate care reprezentau animale, copii sau îngeraşi, în  Danemarca se foloseau steaguri mici, clopoţei, fulgi de zăpadă şi inimioare, iar lituanienii îşi acopereau brazii cu steluţe, forme geometrice şi cuiburi de păsări.

       În Statele Unite, obiceiul de împodobi bradul de Crăciun a fost adus de coloniştii germani, stabiliţi în Pennsylvania, şi a fost văzut ca o ciudăţenie.

• Primul brad a fost decorat pe la 1830, dar puritanii americani l-au considerat un simbol al păgânismului şi l-au renegat. Îmbodobirea bradului a fost legalizata pentru abia în 1836, de statul Alabama, din 1850 au început să se vândă brazi înainte de Crăciun şi apoi în toate statele americane a fost creată o adevărată industrie legată de ornamentele de Crăciun.

Franklin Pierce, al 14-lea preşedinte american, a adus în 1853 moda  bradului la Casa Albă, Theodore Roosevelt a dorit să protejeze mediul şi a întrerupt tradiţia cât timp a fost preşedinte, între 1901 şi 1909, dar oviceiul a fost reluat în 1923, odată cu instalarea preşedintului Calvin Coolidge.

Secolul XX adusese tot felul de ornamente: ghirlande, globuleţe, beculeţe, îngeraşi şi clopoţei puşi în brad pentru a se alunga spiritele rele.

   Primul brad din Rockefeller Center a adus în 1931, era destul de mic şi neîmpodobit, dar doi ani mai târziu a fost înlocuit cu altul mai înalt şi iluminat electric. Astăzi bradul de Crăciun este are mai mult de 25 de mii de lumini.

     Ornarea bradului cu fel de fel de globuri sau podoabe, ghirlande de beteală, panglici sau mărgele şi beculeţe electrice a cuprins întreagă lume şi an de an creatorii şi designerii se întrec în a împodobi cel mai frumos brad.

Modă culorilor şi a decoraţiunilor pentru bradul de Crăciun se schimbă de la an la an, la fel ca şi orice altă modă.

     Tradiţia bradului împodobit la români

  În tradiţia românească obiceiul împodobirii pomilor exista înca de pe vremea strămoşilor daci. Naşterea, nunta sau moartea erau marcate şi de împodobirea unui brad şi în multe zone există încă astfel de obiceiuri.

     La naşterea copilului se sădea un brad cu care, simbolic, pruncul era înfrăţit sau se obişnuia ca nou-născutul să fie închinat de moaşă în faţa unui brad. La nuntă, în multe regiuni, se împodobea un brad şi era purtat cu mare cinste de cavalerul de onoare.

     La ceremoniile de înmormântare, mai ales a celor necăsătoriţi, era purtat în faţa cortegiului funerar un brad împodobit.

Legatura dintre brad şi sărbătoarea de Crăciun este însă de dată relativ recentă, de pe la jumatatea secolului  XIX, şi vine din vestul Europei.

Primul brad românesc la curtea regelui Carol I

Primul brad de Crăciun ar fi fost împodobit de bona de origine germană a copiilor unui boier din Bucureşti. Bradul, împodobit ca în Germania, ar fi plăcut atât de mult  musafiriilor încât din anul următor şi în casele lor a fost împodobit un brad de Crăciun.

Primul Crăciun cu brad la Curtea Regală s-a organizat în 1871 pentru aniversarea Principesei Marioara, fiica lui Carol I şi a Reginei Elisabeta.

În „Memorii”, Principele Carol evoca Ajunul Crăciunului anului 1874, care a fost „de o frumuseţe strălucitoare” şi când, pentru prima dată au fost impodobiţi de Principesa Elisabeta în Sala Tronului 14 brazi frumoşi, după obiceiul ţărilor nordice, şi întreaga lume bună a Bucureştiului a fost prezentă şi a primit cadouri simbolice.

Şi Carmen Sylva, pseudonimul literar al Reginei Elisabeta, scria despre acest Crăciun care a strălucit în memoria sa ca o amintire de neînlocuit, unicul Crăciun cu adevărat fericit.