Legenda, tradiția și mesajul bradului de crăciun

9

 

De-a lungul secolelor, sărbătoarea Crăciunului a umplut sufletele a milioane de oameni, mai ales copiii, care păstrează, în fiecare an, amintirea clinchetului de clopoţei din seara de Ajun, a frânturilor de colinde amestecate cu viforul ninsorilor şi a împodobirii bradului, în aşteptarea darurilor aduse de Moş Crăciun. Sărbătoarea încărcată de tradiţii şi simboluri este însoţită de mireasma proaspătă a cetinei de conifere, bradul devenind cel mai important pom în ritualul de Crăciun.

 

     Legenda spune că, odinioară, toţi copacii îşi păstrau frunzele la venirea iernii. Dintre aceştia, numai bradul a rămas, până în prezent, verde la venirea anotimpului rece.Legenda spune că în preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece spre ţările calde, întrucât avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi a unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca fructele. Disperată, aceasta s-a culcat în zăpadă, aşteptând să moară. Deodată a auzit chemarea unui brad, care îi promitea ocrotire. Astfel, pasărea a fost salvată.

Dar, în seara de Crăciun, un vânt teribil a suflat cu putere peste pădure şi toţi copacii şi-au pierdut frunzele, în afară de bradul cel generos, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde, oricât de aspre au fost vicisitudinile iernilor care au umat.

O altă legendă, din nordul Europei, povesteşte că, odată, în vremi foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei virtuţi surori (Speranţa, Iubirea şi Credinţa), căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun.

      – Bradul este considerat un arbore sfânt pentru că vârful său se îndreaptă spre înaltul cerului dumnezeiesc, iar ramurile sale rămân permanent verzi, amintind de viaţa veşnică.Datina folosirii bradului de Crăciun a fost preluată de la romanii antici, care îşi împodobeau locuinţele cu un brad sau cu crenguţe de brad în timpul serbărilor.Până în secolul XII, brazii de Crăciun nu erau împodobiţi. Localnicii îi atârnau de tavan cu vârful în jos, obicei pe care nimeni nu l-a putut explica. A urmat apoi o lungă perioadă în care se foloseau crenguţe de brad pentru împodobirea caselor.

 

Primul brad, în Lituania Evului Mediu

 

Primul brad împodobit a apărut la Riga, în Lituania, în anul 1510.

  • În anul 1521 prinţesa Hélene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.Spre desfătarea colectivităţii, în anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strassburg, împodobit numai cu mere roşii.

  • În acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeşte primul brad, aşa cum îl vedem şi în prezent. Globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia au apărut abia în anul 1878 şi au fost rapid generalizate la toate popoarele creştine din lume.

  • În Anglia, bradul de Crăciun a apărut, prima dată, în anul 1841, când prinţul Albert (de origine germană) a dăruit un brad soţiei sale, celebra regină Victoria, şi l-a instalat în castelul Windsor.

  • În vârful bradului era instalat un înger înlocuit, ulterior, cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit. Acest obicei s-a răspândit cu repeziciune în clasa mijlocie şi în casele muncitorilor englezi, atât din metropolă, cât şi din colonii.

 

 

Poveştile bradului împodobit de Crăciun

       Veşnic verde, bradul a avut dintotdeauna pentru oameni semnificaţii speciale în timpul iernii, a fost venerat,  adus în case,  împodobit şi a devenit centrul sărbătorilor şi simbol al Crăciunului. Este asociat cu viaţa şi sănătatea, cu iubirea şi familia, cu bucuria de a primi daruri şi cu magia sosirii lui Moş Crăciun, iar despre împodobirea lui sunt legende, tradiţii şi mode în toate culturile.

$article.media.images[0].description

        În fiecare an, în seara de Ajun a Crăciunului se împodobeşte bradul, în vârf se pune o stea,  simbol al celei apărute la Betleem la naşterea lui Iisus, sau un ingeraş, simbol al  ospitalităţii casei şi familiei, iar sub pomul de Crăciun se pun cadouri pentru fiecare.

  • Este un vechi obicei, venit cel mai probabil de la popoarele germanice şi intrat în tradiţia creştină, şi chiar dacă multe dintre obiceiuri s-au schimbat odată cu trecerea timpului, împodobirea pomului de Crăciun a rămas cel mai îndrăgit şi este prilej de mare bucurie.

 

Cum a început totul

     Plantele şi copacii care îşi păstrează şi iarna frunzele verzi au însemnat dintotdeauna pentru oameni un simbol al vieţii.

  • Anticii egipteni credeau că soarele este un zeu şi iarna vine în fiecare an pentru că el se îmbolnăveşte şi îşi pierde din strălucire, iar în semn de venerare a zeului-soare Ra şi ca simbol al triumfului vieţii asupra morţii, împodobeau crengi verzi de palmier aduse în casele lor.

(w380) Brad verde

  Şi romanii antici îşi împodobeau casele cu ghirlande din laur şi bradverde când celebrau Saturnalia,  de la mijlocul lunii decembrie până pe 1 ianuarie, în care îl sărbătoreau pe Saturn, zeul agriculturii, pentru ca după solstiţiu cîmpurile şi livezile să înverzească din nou.

     

   Vikingii din Scandinavia omagiau bradul mereu verde ca simbol al zeului soarelui Balder, druzii din nordul Europei îşi decorau templele cu crengi de brad ornate cu vâsc în timpul ritualurilor de iarnă.

(w220) Sfântul B

Sfântul Bonifaciu, cel care i-a convertit pe germani la creştinism, prin anul 720 se afla în Turingia şi ar fi trecut pe lângă un grup de păgâni care venerau un stejar şi de supărare a lovit stejarul cu toporul.

    – În interiorul său crescuse un brad, iar Bonifaciu a crezut că este o minune şi a interpretat forma sa trunghiulară ca fiind  Sfânta Treime. Vestea s-a răspândit şi bradul a devenit un simbol al credinţei creştine şi al Crăciunului în Germania.

    În secolul XII se obişnuia ca în ziua de Crăciun brazii să fie atârnaţi de tavan cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii şi abia două secole mai târziu creştinii practicanţi au început să decoreze brazii.

    – În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al Pomului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar, şi în vârf au pus o lumânare care reprezenta Lumina Lumii. Primul brad de Crăciun ar fi fost impodobit în anul 1510, în Lituania.

    Din Germania vine însă tradiţia de a aduce bradul în casă şi de a-i împodobi ramuriile  cu lumânări.

(w620) Bradul lui

 

     Se spune că, pe la începutul secolului XVI, Martin Luther, primul reformator protestant, mergând spre casă într-o noapte de Crăciun a văzut un brad nins care sclipea frumos în lumina lunii.

   – A adus   bradul în casă şi l-a împodobit cu lumânări pentru a fi la fel de strălucitor. Tot Germania vine şi tradiţia târgurilor de Crăciun, apărute pe la mijlocul secolului al XVI, unde se vindeau figurine coapte din aluat  şi ghirlande de hârtie colorată pentru a fi  agăţate în brad ca obiecte decorative.

(w300) Brad de Cr

Din Germania, tradiţia de a împodobi în casă un brad de Crăciun s-a răspândit şi în Finlanda, în Franţa, Anglia şi Statele Unite.

Pe la 1605, în Franţa, la Strasbourg, de Crăciun brazii se aduceau în case şi se ornau cu bomboane, nuci, turta dulce, cu flori din hârtie şi mătase şi bineinţeles cu lumânări. La Paris, obiceiul bradului împodobit de Crăciun a fost adus abia în 1837, de prinţesa Helene de  Mecklembourg.

În Anglia,  la Crăciunul din 1841, prinţul Albert, soţul reginei Victoria a dăruit familiei regale un brad de Crăciun, împodobit după obiceiul german. Apoi, obiceiul de a împodobi un brad de Crăciun s-a răspândit cu repeziciune în clasa mijlocie din Anglia, a ajuns şi în casele muncitorilor şi apoi şi în coloniile coroanei britanice.

     În 1850, Charles Dickens descria împodobirea pomul de Crăciun ca pe o tradiţie destul de costisitoare, pentru că în acele vremuri se puneau în brad păpuşi, fructe, săbii, bijuterii, mici instrumente muzicale, mobilă în miniatură şi jucării.

 

      Epoca victoriană a adus moda de aşeza bradul de Crăciun nu pe masă, ci pe podeaua. Bradul trebuia să fie cât mai   înalt şi mai bogat şi să fie împodobit cu cât mai multe ornamente, pentru a arăta starea socială a familiei.(w460) Brad de Cr

   Pe la 1900, după moartea Reginei Victoria, epoca brazilor foarte mari a apus şi,  din motive de economie sau pentru a proteja pădurile de brazi, au fost folosiţi ca pomi de Crăciun brazii de plastic, inventaţi tot în Germania.

        În Rusia europeană, Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales cel mai frumos dintre toţi şi împodobit cu lumânări aprinse, bomboane şi jucării.

  •      În Polonia, bradul era decorat cu steluţe, îngeraşi şi păsări, în Cehia, cu coji de ouă colorate, iar în Ucraina bradul tradiţional era ornat cu o pânză de păianjen, pentru noroc.  în Suedia se puneau în brad figurine de lemn colorate care reprezentau animale, copii sau îngeraşi, în  Danemarca se foloseau steaguri mici, clopoţei, fulgi de zăpadă şi inimioare, iar lituanienii îşi acopereau brazii cu steluţe, forme geometrice şi cuiburi de păsări.

       În Statele Unite, obiceiul de împodobi bradul de Crăciun a fost adus de coloniştii germani, stabiliţi în Pennsylvania, şi a fost văzut ca o ciudăţenie.

  • Primul brad a fost decorat pe la 1830, dar puritanii americani l-au considerat un simbol al păgânismului şi l-au renegat. Îmbodobirea bradului a fost legalizata pentru abia în 1836, de statul Alabama, din 1850 au început să se vândă brazi înainte de Crăciun şi apoi în toate statele americane a fost creată o adevărată industrie legată de ornamentele de Crăciun.

Franklin Pierce, al 14-lea preşedinte american, a adus în 1853 moda  bradului la Casa Albă, Theodore Roosevelt a dorit să protejeze mediul şi a întrerupt tradiţia cât timp a fost preşedinte, între 1901 şi 1909, dar oviceiul a fost reluat în 1923, odată cu instalarea preşedintului Calvin Coolidge.

Secolul XX adusese tot felul de ornamente: ghirlande, globuleţe, beculeţe, îngeraşi şi clopoţei puşi în brad pentru a se alunga spiritele rele.

„Strămoşul“ instalaţiilor moderne din 1882

  • După patentarea becului electric, în anul 1882, de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculeţe colorate care au înlocuit lumânările.Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite, în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania şi cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Secesiune.

  • În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat bărăcile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate naşterii Mântuitorului.Se consemnează în istoria americană că sărbătoarea Crăciunului cu împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1836.

  • Tot din secolul XIX s-a păstrat tradiţia, iniţiată de un cofetar din statul Indiana (SUA), care propunea folosirea unor acadele în formă de baston alb, simbolizând puritatea şi existenţa fără de păcate a lui Iisus. Ulterior, s-au adăugat trei dungi roşii, pentru a simboliza Sfânta Treime şi durerea suferită de Hristos pe cruce, O altă dungă roşie, mai lată, va reprezenta sângele vărsat de Iisus pentru întreaga omenire.Istoricii americani au consemnat că obiceiul împodobirii bradului a ajuns şi la Casa Albă din Washington, în anul 1880, dar ulterior, a fost interzis de preşedintele Theodore Roosevelt, motivând pericolul unui incendiu şi necesitatea protejării mediului.

  • După o anumită perioadă, tradiţia ornării bradului a fost reluată în anul 1923 şi este păstrată până în prezent, cu tot fastul cuvenit.Începând din anul 1930, brazi de mari dimensiuni au fost amplasaţi în pieţe sau locuri publice, iar cei artificiali au apărut după anii ”70.

(w460) Primele beLuminiţele electrice din pomul de Crăciun au fost inventate în 1917, de un adolescent american, Albert Sadacca, care s-a gândit să transforme bradul întunecat într-o mare de lumini şi a adaptat unele din decoraţiunile vândute de familia lui în lumini cu care putea fi ornat pomul. În primul an au fost vândute doar 100 de seturi, dar în următorul an vânzările i-au adus venituri de milioane de dolari şi astfel a început una dintre cele mai profitabile afaceri din lume: beculeţele pentru pomul de Crăciun.

(w460) Luminiţe

   Primul brad din Rockefeller Center a adus în 1931, era destul de mic şi neîmpodobit, dar doi ani mai târziu a fost înlocuit cu altul mai înalt şi iluminat electric. Astăzi bradul de Crăciun este are mai mult de 25 de mii de lumini.

     Ornarea bradului cu fel de fel de globuri sau podoabe, ghirlande de beteală, panglici sau mărgele şi beculeţe electrice a cuprins întreagă lume şi an de an creatorii şi designerii se întrec în a împodobi cel mai frumos brad.

Modă culorilor şi a decoraţiunilor pentru bradul de Crăciun se schimbă de la an la an, la fel ca şi orice altă modă.

 

     Tradiţia bradului împodobit la români

  În tradiţia românească obiceiul împodobirii pomilor exista înca de pe vremea strămoşilor daci. Naşterea, nunta sau moartea erau marcate şi de împodobirea unui brad şi în multe zone există încă astfel de obiceiuri.

     La naşterea copilului se sădea un brad cu care, simbolic, pruncul era înfrăţit sau se obişnuia ca nou-născutul să fie închinat de moaşă în faţa unui brad. La nuntă, în multe regiuni, se împodobea un brad şi era purtat cu mare cinste de cavalerul de onoare.

     La ceremoniile de înmormântare, mai ales a celor necăsătoriţi, era purtat în faţa cortegiului funerar un brad împodobit.

(w300) Carol I ş

Legatura dintre brad şi sărbătoarea de Crăciun este însă de dată relativ recentă, de pe la jumatatea secolului  XIX, şi vine din vestul Europei.

Primul brad românesc la curtea regelui Carol I

Primul brad de Crăciun ar fi fost împodobit de bona de origine germană a copiilor unui boier din Bucureşti. Bradul, împodobit ca în Germania, ar fi plăcut atât de mult  musafiriilor încât din anul următor şi în casele lor a fost împodobit un brad de Crăciun.

Primul Crăciun cu brad la Curtea Regală s-a organizat în 1871 pentru aniversarea Principesei Marioara, fiica lui Carol I şi a Reginei Elisabeta.

În „Memorii”, Principele Carol evoca Ajunul Crăciunului anului 1874, care a fost „de o frumuseţe strălucitoare” şi când, pentru prima dată au fost impodobiţi de Principesa Elisabeta în Sala Tronului 14 brazi frumoşi, după obiceiul ţărilor nordice, şi întreaga lume bună a Bucureştiului a fost prezentă şi a primit cadouri simbolice.

Şi Carmen Sylva, pseudonimul literar al Reginei Elisabeta, scria despre acest Crăciun care a strălucit în memoria sa ca o amintire de neînlocuit, unicul Crăciun cu adevărat fericit.

  • Împodobirea devine cel mai plăcut moment pentru toţi membrii familiei, îndeosebi pentru copii, care aşteaptă cu nerăbdare venirea lui Moş Crăciun. Toţi copiii îşi imaginează drumul parcurs de Moş Crăciun, într-o sanie trasă de reni, parcurgând spre ei drumul din nordul Finlandei (localitatea Ravaniemi, unde este locuinţa moşului).Ritualurile legate de serbările Crăciunului diferă, de la o zonă la alta, în funcţie de tradiţiile moştenite din generaţie în generaţie.

  • În unele zone, membrii familiei se adună în seara de Crăciun, în jurul bradului, iar cel mai vârstnic desface sacul cu daruri şi înmânează fiecăruia cadourile meritate, începând cu copiii. Există şi obiceiul ca toţi membrii familiei să stea în jurul mesei, iar în faţa fiecăruia, pe masă, să fie câte un brad mic, alături de cadourile cuvenite.

  • Bradul, gata ornat, este încărcat cu mere roşii, nuci poleite, dulciuri, figurine, jucării, conuri aurite, globuri din sticlă argintată, beteală, panglici colorate, ghirlande.

 

9 Comentarii
  1. Praisu Isabel spune
  2. Praisu Isabel spune
  3. Ioana Imbrea spune

    Universul este perfect!

  4. Carmen Gheorghe spune

    Craciun fericit!

  5. Nana Bujor spune

    Sarbatori frumoase!

  6. Nicoleta Mănescu spune

    La mulți ani ! Crăciun fericit !

  7. Stefan Lorintz spune

    Craciun fericit!

  8. Livia Baciu spune

    la multi ani !

  9. Mariana Soponaru spune

Dă-i un răspuns lui Mariana Soponaru Anulează răspunsul