Înălţarea Domnului (Ispasul-sărbătoarea reconcilierii)

 

     ÎNĂLŢAREA DOMNULUI este amintită în „Simbolul Apostolic” şi în „Crezul” niceo-constantinopolitan. Începând din secolul al IV-lea, Înălţarea este celebrată atât în Răsărit, cât şi în Apus, la 40 de zile după Paşti, întotdeauna într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii.

• În unele ţări din Europa occidentală, dacă Înălţarea nu este sărbătoare legală, celebrarea liturgică se transferă în duminica imediat următoare. Potrivit tradiţiei, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim pe Muntele Măslinilor. Micuţa capela rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.

        Se spune ca dupa Inviere, Iisus s-a mai aratat o data ucenicilor sai, pe Muntele Maslinilor, incredintandu-i de puterea sa si dandu-le ultimele invataturi. El a mancat alaturi de ucenici, asa cum facuse odinioara.  Dupa 10 zile, de Rusalii, Duhul Sfant avea sa se pogoare peste ei, daruindu-le putere si intelepciune divina pentru a merge in lume si pentru a transmite Cuvantul lui Dumnezeu. In Biblie, acesta este momentul in care se anunta a doua venire a lui Iisus, intocmai ca si Inaltarea, avand la dreapta si la stanga doi ingeri mari si luminosi.

• De ÎNĂLŢAREA DOMNULUI, in unele zone ale tarii, se leaga frunze de nuc peste brau, pentru ca Mantuitorul le-ar fi purtat in momentul Inaltarii. In alte zone, fetele si feciorii se duc in padure sa culeaga frunze de alun cu care fac vraji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tamaduitoare. Se zice ca Cerurile sunt deschise de la Pasti pana la Inaltare, iar cei care mor in aceasta perioada nu mai trec prin Judecata de Apoi si ajung direct in Rai.

• Tot în această zi se fac pomeni si se impart pentru morti, in special branza, ceapa verde, paine calda si rachiu. Casele si mormintele se impodobesc, in unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leustean.

• Femeile nu imprumuta sare si nu dau foc din casa, pentru ca altfel toata casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smantana.

        Potrivit cărţii biblice „Faptele Apostolilor”, Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor, timp de 40 de zile, după care, în prezenţa lor, s-a înălţat la cer. În acel moment Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt.

     În popor, ÎNĂLŢAREA DOMNULUI se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate. De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli.

•  La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.

•     Se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai.

•     În anumite zone se ţin Moşii de Ispas, iar casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean.

• Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii.

• Este ultima zi în care se mai pot înroşi ouă.

• Oamenii se salută în această zi cu formulele „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevarat s-a înălţat!”.

 

Ispasul (Înălţarea)

        Sărbătoare populară cu dată mobilă (ziua de joi, din a şasea săptămână după Paşte), dedicată personajului mitic cu acelaşi nume. Ispas ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer.

• Întrucât ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei bine dispuşi de ziua acestuia. Este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă (Muntenia, Moldova, Oltenia).

       Asemănător marilor sărbători de peste an, la Ispas se săvârşesc, local, sacrificii sângeroase (mielul), se taie părul din vârful cozilor la vitele cornute, se ţineau renumitele târguri şi nedei, cel mai important fiind Târgul de Fete de la Blaj.

• La Ispas abundă obiceiurile şi practicile magice legate de cultul morţilor: pomeni, ospătarea sufletelor morţilor care plutesc în aer, în drum spre cer, curăţirea şi împodobirea mormintelor cu flori, frunze şi ramuri de paltin, pomenirea morţilor.

  • Formulele de salut în ziua de Ispas sunt, sub influenţa creştinismului: „Hristos S-a Înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“. În drumul lor din mormintele părăsite spre cer la Joimari, unele spirite ale morţilor se pot însă rătăci. Rămânând pe Pământ, acestea devin moroi sau strigoi care provoacă rele animalelor, în special vacilor cu lapte şi oamenilor.

  • De aceea, în noaptea şi ziua de Ispas se efectuează numeroase obiceiuri şi practici magice de apărare: culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor plantelor apotropaice de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean, sunatul din buciume să nu se prindă farmecele şi să alunge relele, încingerea peste mijloc (brâu) a fetelor şi femeilor cu leuştean, îmbunarea spiritelor morţilor cu ofrande bogate, vrăji şi descântece.

• Ziua de Ispas este hotar pentru diferitele activităţi economice: se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane, se însemnează mieii prin crestarea urechilor (cu unele variante locale, sărbătoarea este cunoscută pretutindeni în România).

 

 SUPERSTITII de Inaltarea Domnului 

 

• ÎNĂLŢAREA DOMNULUI, sărbătorită la 40 de zile după Paşti, este şi ziua Eroilor în Biserica Ortodoxă Română şi un prilej de pomenire a morţilor, de această sărbătoare fiind legate şi mai multe superstiţii şi obiceiuri populare.

       Această zi a fost aleasă şi pentru celebrarea eroilor în Biserica Ortodoxă. Astăzi, creştinii ortodocşi se salută cu “Hristos s-a înălţat! – Adevărat s-a înălţat!”.

• În Biblie se spune că, după Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor timp de 40 de zile, după care s-a înălţat la cer în prezenţa lor. Deci apostolii au fost martorii acestui eveniment. În popor se mai spune că a mai fost un martor, pe nume Ispas. Un cioban care a fost ascuns după pietre şi apoi a povestit ce a văzut. De aceea, Sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi Ispas.

• Fiindcă acest eveniment a avut martori, salutul “Hristos s-a înălţat” şi replica lui se spun doar în ziua Înălţării. Se mai spune în Biblie că, în acel moment, Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt, ceea ce a şi făcut peste zece zile, la Cincizecime, adică de Rusalii.

   Tradiţii pentru spor şi sănătate

 

Ispasul, zi de reconciliere 

• Sărbătoarea este o zi de împăcare, de reconciliere cu rudele şi prietenii din comunitatea în care au domnit resentimentele. 

 Pentru sporul casei -se adună flori de alun

•  În unele localităţi din Transilvania şi din Argeş, fetele şi flăcăii  merg noaptea, în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului în alunişuri  să culeagă  flori de alun, care înfloresc şi se scutură în zorii aceleiaşi zile. Se spune că aceste flori au puteri magice şi trebuie  păstrate alături de busuiocul sfinţit la Bobotează; acest ritual aduce sporul, menţine armonia şi dragostea în familiile care împlinesc ritualul.  

  Se împart căniţe cu păsat

• De asemenea, tot pentru sporul casei, este bine ca fiecare gospodină să împartă în această zi căniţe cu lapte dulce în care se fierbe păsat.

   Nu se mai fac semănături după Ispas

• Semănăturile trebuie să se facă până în ziua de Ispas; când se continuă şi după această dată, ele nu vor da roade.

   Se înroşesc ouă, se prepară bucate pascale

• Praznicul Înălţării Domnului este ultima zi din an când creştinii ortodocşi înroşesc ouă, prepară bucate tradiţionale asemănătoare cu cele de la Paşti pe care le sfinţesc la biserică .

• În popor, sărbătoarea este cunoscută sub denumirea de Ispas, cuvânt de provenienţă latină (Spasiteli), care se traduce  (Mântuitorul). Oamenii se salută cu formulele „Hristos s-a înalţat!” şi „Adevărat s-a înălţat”.”.

    Nu se înstrăinează nici un obiect din casă

•  Pentru vigoarea fizică şi spirituală a membrilor familiei, pentru ca paguba să ocolească o gospodărie, în această zi nu se înstrăinează nici un obiect din casă, nu se împrumută bani, sare şi chibrituri.

• Nu se dau chibrituri (care sunt surse de foc), pentru că, tot anul, gospodarul care încalcă tradiţia va fi hulit şi membrii familiei vor avea inima rea ca focul; de asemenea, nu se dă din casă sare, pentru că vacile din gospodăria respectivă nu vor avea lapte gras.

    Ierburile au puteri vindecătoare

•    Tot în acestă zi se culeg  florile, frunzele şi ramurile unor plante apotropice (protectoare), cum ar fi :paltinul, nucul alunul şi leuşteanul. Dacă sunt culese în ziua praznicului, se crede că aceste ierburi au puteri vindecătoare.

    Datina leuşteanului păstrează sporul banilor

•   Mai ales în mediul rural, se mai practică ritualul leuşteanului. Această datină îi apără pe gospodari şi animalele lor de tracţiune de efectele vrăjilor şi de spiritele rele. Gospodina casei atinge cu o legătură de leuştean  (asemănătoare sorcovei) pe fiecare membru al familiei şi fiecare animal în parte, urându-le să fie apărate de orice rău. Se spune că de-a lungul timpului, ritualul a avut efecte spectaculoase. În gospodăria respectivă a fost alungată boala, paguba şi s-a păstrat sporul laptelui şi al banilor.

   În memoria rudelor decedate

• În această zi, femeile care au în familie rude decedate împart săracilor pâine caldă, ceapă verde, brânză şi rachiu pentru sufletele morţilor. Tradiţia spune că, în această zi, cerurile sunt deschise, iar sufletele morţilor, venite la casele unde au trăit o viaţă întreagă în ziua de Paşti, se înalţă din nou la cer, iar alimentele date de pomană sunt merinde pentru această călătorie.

• Acum, mormintele rudelor, dar şi cele părăsite din cimitirele oricărei comunităţi se împodobesc cu frunze de paltin, pentru  cei răposaţi să se odihnească în pace, iar strigoii să fugă din acele cimitire.

• De la Paşte şi până la Înălţarea Domnului, cerurile sunt deschise, iar cei care trec la viaţa veşnică ajung direct în rai, fără să mai treacă prin temuta judecată de apoi.      

     

   Paştele Cailor

• Deseori, în viaţa de zi cu zi întâlnim sintagma „la Paştele Cailor”, care are un sens peiorativ, semnificând o dată care, de fapt, nu există  în calendar. A împlini un lucru până la Paştele Cailor înseamnă  niciodată. În realitate, Paştele Cailor se sărbătoreşte în ziua de Înălţare a Domnului.

• Potrivit unei legende populare, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, unde a fost găzduită Maica Domnului când L-a  născut pe Iisus, animalele din iesle (boii, asinii şi oile) au fost  blânde,  păstrând liniştea pentru ca pruncul să poată dormi, în timp ce caii au fost foarte zgomotoşi. Atunci Maica Domnului ar fi  zis ca acei cai să nu fie sătui decât o dată pe an, timp de un ceas, în joia din săptămâna a şasea de după Paşti. De aceea, ziua respectivă  a fost numită şi „Paştele Cailor”.

• În anumite zone se ţin Moşii de Ispas. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roşi ouă. Oamenii se salută în această zi cu formulele „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevarat s-a înălţat!”. 

• La sat, în această zi, dupa terminarea slujbei religioase, preotul iese cu credincioşii în câmp pentru a sfinţi apa folosită la stropitul semănăturilor. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul. 

• Oamenii se ating cu leuştean, pe care îl pun şi la ferestre, ca să fie feriţi de rele şi de boli. Vitele sunt bătute şi ele cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”.