Floriile – istorie, semnificatii si traditii

 

       Duminica Floriilor (sau Floriile) este o sărbătoare creștină fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui. Sărbătoarea comemorează un eveniment menționat de către toate cele patru evanghelii (Marcu 11:1–11, Matei 21:1–11, Luca 19:28–44, Ioan 12:12–19): intrarea lui Iisus în Ierusalim în zilele dinaintea patimilor.

    Noul Testament relatează faptul că apostolii au întins hainele lor pe asin, pe ele şezând Mântuitorul în timpul acestei procesiuni. Acest gest a fost interpretat de Sfinţii Părinţi ca fiind mărturisirea faptului că învăţătura apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pământ. Hainele Sfinţilor Apostoli simbolizează noua haină pe care o îmbracă oamenii, haina Sfântului Botez.

 

• Prima atestare documentară a sărbatorii de Florii dateaza din secolul IV, cand sf. Epifanie scrie doua predici pentru aceasta ocazie.

• Tot în aceeași perioadă, pelerina Etheria(umele scrieri o mentionează ca Egeria) relateaza modul in care Floriile erau sarbatorite la Ierusalim si face prima mentiune a sfintirii ramurilor de salcie in biserici, in evocarea bucuriei intampinarii Mantuitorului,

  • Etheria descrie modul în care era celebrata aceasta sarbatoare. In acea perioada, Duminica Floriilor era cunoscuta sub numele de Duminica aspirantilor sau candidatilor la botez. I-a fost atribuita acest nume datorita faptului ca, cei care urmau sa mearga cu mare solemnitate la episcop sa ii ceara binecuvantarea de a lua parte la botez, trebuiau sa invete Simbolul credintei (Crezul).

• În Evul Mediu, Floriile mai erau denumite duminica aspirantilor sau a candidatilor (persoanele nebotezate se duceau la episcop si cereau botezul) ori duminica gratierilor, pentru ca diriguitorii acordau gratieri pentru condamnati;

• În scrierile iudaice se arăta că fiecare evreu trebuie să meargă măcar o dată pe an la Templul din Ierusalim, pentru a aduce jertfe lui Dumnezeu. Venirea lui Iisus cu o săptămână înainte de patimile sale şi de Învierea sa din morţi au fost profeţite cu mai bine de patru sute de ani înainte de sfântul proroc Zaharia, prin cuvintele „Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei”.

• Din Ierusalim, sărbătoarea Duminicii Stâlpărilor a trecut mai întâi în Egipt, apoi în Siria şi în Asia Mică. În secolul al V-lea era celebrată deja în capitala imperiului, Constantinopol, când împăratul şi curtea sa participau la procesiunea solemnă ce avea loc în Duminica Intrării în Ierusalim. Cu acest prilej, mulţimea credincioşilor purta atât ramuri de finic, cât şi de măslin şi de liliac. Pe tot parcursul procesiunii care se desfăşura pe străzile oraşului, credincioşii intonau frumoase cântări compuse de imnografi precum Andrei Criteanul, Teodor Studitul sau Iosif Studitul. Obiceiul ca însuşi conducătorul să participe la procesiunea din Duminica Floriilor a fost urmat şi de curţile domneşti din Ţările Române.

• În timpul secolelor al VI-lea şi al VII-lea, sărbătoarea se răspândeşte şi în Occident, fiind menţionată de Isidor de Sevilia (636). Tot în această perioadă, se introduce şi binecuvântarea ramurilor de finic, aduse de credincioşi la biserică, iar procesiunea se mută dimineaţa.

 

            În România, Floriile îmbină semnificația evenimentului biblic cu tradiții populare care își trag rădăcinile din antichitatea traco-pontică.

Semnificaţii populare şi superstiţii

”Floriile“ reprezintă termenul popular al sărbătorii, amintind de o veche serbare romană de la începutul primăverii – „Floralia“.

 

– După slujba de dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite şi binecuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, pe morminte sau puse într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodărie. Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată. Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia.

• Conform profetiilor prezente in Vechiul Testament, Iisus isi pregateste singur intrarea ca sa fie recunoscut ca fiind Mesia. Mantuitorul este aclamat de o sumedenie de credinciosi care aveau în maini ramuri de maslin si de finic. Acestia, vazandu-L, au inceput sa strige: „Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului.” Credinciosii rosteau aceste cuvinte deoarece simteau ca Dumnezeu s-a pogorat din Ceruri si a venit pe pamant pentru a-i mantui.

 

De Florii creștinii ortodocși sărbătoresc intrarea lui Iisus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat cu frunze de palmier.

          ”Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe. Voi nimici carăle de război și caii din Ierusalim și arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti neamurilor pacea, și va stăpâni de la o mare la cealaltă, și de la râu până la marginile pământului.”(Zaharia 9:9-10)

     – Motivul pentru care credinciosii fac acest lucru are de-a face cu credinta lor ca astfel sunt aparati de boli si apara casele credinciosilor de evenimente rele. Din seara de duminica, bisericile incep sa savarseasca slujbe numite denii. In aceste slujbe putem regasi toate momentele remarcabile din viata Mantuitorului nostu de la intrarea Acestuia in Ierusalim si pana la Invierea Sa din morti.

 

 

• „salcia este folosită în special în două mari obiceiuri de primăvară, de Blagoveştenie sau Buna Vestire şi de Florii. Este o plantă care se află în splendoarea ei tocmai în această perioadă şi care substituie palmierii care nu se găsesc în spaţiul nostru geografic, astfel de substituiri se regăsesc şi în alte zone geografice.

• Ramurile de salcie erau utilizate şi de apicultorii care înconjurau cu ele stupii, în timp ce ţăranii îngropau mâţişorii în brazdă, pentru a asigura o recoltă bogată. Mâţişorii erau folosiţi şi pentru a împodobi icoanele, uşile, ferestrele, intrările în grajduri sau în orice altă anexă gospodărească. De asemenea, se puneau la fântâni, pentru a asigura prospeţimea apei.

            Nu in ultimul rand, ziua de Florii reprezinta si ultima saptamana a Postului Pastilor sau Saptamana Patimilor, timp in care crestinii fac pregatiri pentru întampinarea marii sarbatori a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos.

 

SÂMBĂTA DINAINTEA FLORIILOR este dedicată COMEMORĂRII MORŢILOR. Ziua aceasta este numită şi MOŞII DE FLORII sau LAZĂRUL

 

– obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr“ şi să le dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ, să se îmbăieze. Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având specificul ei.

 

     În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea. În popor se crede ca Lazăr era un fecior tânăr, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primavară. Potrivit tradiției, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama-sa să facă plăcinte. Urcând într-un copac să ia muguri pentru animale, își aduce aminte de plăcinte. Se grăbește să coboare, cade și moare. Potrivit legendei care spune că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, există obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la țară să facă ofranda de pomenire a morților, împărțind plăcinte de post.

• Profesorul Ion Ghinoiu afirma ca în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit „Lazărita”, care era structurat dupa modelul colindelor. Ion Ghinoiu afirma că „Lazărita” era un ceremonial la care participau numai fetele. „Una din fete, numita Lazarita, se imbraca în mireasă și colinda împreună în fața ferestrelor caselor unde au fost primite. Lazarita se plimba cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindatoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazăr sau Lazărica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunza, moartea neașteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbracarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci”.

• Prin tradiţie, de SÂMBĂTA LUI LAZĂR, gospodinele plămădesc plăcinte şi să le dea de pomană vecinilor, rudelor şi tuturor musafirilor. Dacă femeile pregătesc plăcinte, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite. În numeroase zone din ţară, fetele mai mici, îmbracate în rochii albe, împodobite cu flori de primăvară, merg cu colindul prin sat, spunând povestea sărmanului Lazăr care a murit foarte tânăr. Gospodarii le cinstesc cu ouă, pe care să le încondeieze în Joia Mare.

Legende, Tradiții și Obiceiuri de FLORII

      Floriile. Ajutor pentru Maica Domnului

            Sunt mai multe legende privind salcia şi utilizarea acesteia în procesiunea de Florii. Una dintre legende povesteşte cum Maica Domnului, grăbindu-se spre locul unde era Fiul ei răstignit, a ajuns la malul unei ape curgătoare vijelioase. Acolo, ea s-a rugat la toate plantele din jur să o ajute să treacă apa, însă nici una dintre ele nu s-a îndurat de lacrimile ei, cu excepţia salciei care şi-a aplecat o creangă şi a ajutat-o să treacă pe malul celălalt.

– În semn de mulţumire, Maica Domnului a hotărât ca ramurile de salcie să fie duse la biserică, în ziua de Florii.

 

    La sate, pe vremuri, se practicau de Florii câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând că în acest fel să le crească părul frumos şi bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare. Se crede că cel care înghite trei mâţişori întregi in ziua de Florii nu va suferi tot anul de dureri de gât. Tot la sate exista credinţa potrivit căreia dacă aprinzi mâţişori şi afumi casa cu ei când este furtună, căminul va fi ferit de fulgere. În ziua de Florii nu se lucrează, iar în toate casele de la sate se coc pâini din făină de grâu împletite şi ornate cu cruci, care se dau de pomană la săraci.

– Tot de Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.

– Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.

– În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.

De asemenea, „un obicei care ce s-a păstrat şi este des întâlnit este împodobirea gospodăriei cu crenguţe de salcie care se agaţă la poartă sau în alte locuri, iar după ce trec sărbătorile pascale ele se pun la icoană, unde se pătrează pe tot parcursul anului

• În Bucovina este obiceiul ca ramurile de salcie să fie făcute coroniţă şi să se aşeze pe straturile din grădină, «ca să rodească mai bine şi să nu le mănânce gândacii». Nici stupii nu sunt ocoliţi, mlădiţele fiind capabile «să sfinţească stupii» şi albinele «să strângă mai multă miere». În Muntenia, coroniţele de salcie se pun în livezi, pe pomii fructiferi, pentru un rod mai bogat. Tot pentru prolificitate, la «Sângiorgi» (Sf. Gheorghe) coroniţele de salcie sunt aşezate pe gura găleţilor în care se mulg vacile. Mlădiţele de salcie sfinţite de Florii capătă virtuţi protectoare şi tămăduitoare.

      O altă categorie de practici arhaice aduc în atenţie proprietăţile terapeutice ale salciei. Înghiţitul «mâţişorilor» de îndată ce se ieşea din biserică după slujba de Florii reprezintă o profilaxie eficientă pentru a nu mai suferi de «gâlci» (amigdalită) şi a «fi sănătos tot anul, ca florile». Vitele erau şi ele lecuite de diverse afecţiuni, tot cu ajutorul ramurilor de salcie sfinţite. Fie că animalele erau stropite cu agheasmă, fie că erau afumate cu «mâţişori» arşi, fie că ramurile se tocau şi li se dadeau împreună cu tărâţele ca hrană, credinţa era că ele astfel se vor lecui…

  – Virtuţile apotropaice (protectoare) ale ramurilor de salcie sunt cel mai bine conservate în memoria oamenilor. Fiecare creştin ştie că aceste ramuri sfinţite, aduse acasă, trebuiesc puse la icoane (Muntenia, Oltenia, Transilvania) şi păstrate astfel peste an. În Moldova este credinţa că «mâţişoarele» nu trebuie însă duse în casă, «că atunci moare cineva din acea casă» (credinţă izvorâtă dintr-o contaminare slavă cu simbolismul negativ al salciei). Pentru acest motiv, bucovinenii aşază ramurile afară, la streaşina casei, sau într-un alt loc ferit, ca să le aibă la îndemână atunci când vor avea nevoie.”

– Practicile cu funcţie de purificare a spaţiului vital şi de alungare a forţelor malefice cu ajutorul ramurilor de salcie determină diverse comportamente rituale, diferenţiate zonal. „În Transilvania, Banat şi Muntenia casele se afumă cu ramuri de salcie arse, pentru a feri gospodăria de foc «şi alte rele». Când tună şi fulgeră sau este vijelie, moldovenii aprind aceste mlădiţe şi se roagă, pentru a opri stihiile dezlănţuite ale naturii. Când grindina ameninţă semănăturile, oamenii ard «mâţişori» de salcie fie în gospodărie, fie chiar pe hotar, pentru a împiedica înaintarea norilor aducători de piatră.

 

       La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim

Se spune că aşa cum va fi vremea de Florii, aşa va fi şi de Paști.

Floriile sunt denumite, de asemenea, Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor a Patimilor Domnului.

 

           În unele sate (mai ales din sudul țării), se mai păstrează încă obiceiul de a colinda de Florii.

•  În Sâmbăta Floriilor, copiii colindă cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului, apoi merg la fiecare casă, cântă şi urează de bine şi sănătate. Ca de fiecare dată când vin colindătorii gazdele primesc copiii cu drag. Îi ascultă şi îşi împodobesc împreună casa cu salcie sfinţită, se bucură şi speră. Speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!“.

 

         – Aşa cum îşi amintesc bătrânii satului, plata pentru colindători erau ouăle albe, nefierte. Numai bune pentru pregătitul Sfintelor Paşti.

–   Oamenii puneau uneori aceste crenguțe de salcie și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta sa rodească. De aceea, nu se plantau pomi inainte de Florii, de teama ca aceștia să nu rămâna fără rod.

 

Duminica Floriilor marcheaza începutul Săptămânii Patimilor

Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.

De Florii este dezlegare la pește

 

• De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

Se spune ca tot ce se gateste din peste in aceasta zi are puteri tamaduitoare. De aceea, cine mananca peste in Duminica Floriilor se va lecui de orice boala.

• Peștele, mai cu seama cel cu solzi, si nu cel „stricător” precum somnul, este definit în credinta crestina drept un fel de mancare mai putin pacatoasa, intrucat nu are de a face (spre deosebire de carnea de porc, oaie, miel, sau vita) cu carnea,  „o carnea divina”, ce simbolizeaza  jertifirea trupului lui Iisus Hristos. Asadar, pe langa faptul ca pestele reprezinta un simbol al crestinismului, el constituie si un fel de mancare ce nu se asociaza cu crucificarea lui Iisus, cu moartea noastra trupeasca, fiind, drept urmare, o carne „curata” si nu una „necurata.”

 1, 5 milioane de români își sărbătoresc onomastica de Florii

        Statisticile MAI arată că aproximativ 1,5 milioane de români poartă nume de flori și își sărbătoresc onomastica în duminica Floriilor.

Aproape 900.000 dintre persoanele care își serbează ziua de Florii sunt femei, cele mai multe purtând numele Viorica, Florentina, Narcisa, Garofița, Florina, Florica, Floare(a), Iris, Margareta, Camelia, Lăcrămioara, Hortensia și altele.

Tot în această zi sunt sărbătoriți aproximativ 600.000 de bărbați, majoritatea având numele Florin,Viorel, Mugurel și Trandafir.

 

 La multi ani de Florii!

Florii alese si zile senine, Sarbatoarea de Florii sa vă aduca în casa frumusețea și parfumul florilor de primăvară, un buchet de lăcrămioare, un mănunchi de sentimente frumoase si calde îmbratișări de la cei dragi!

Cu drag,

Echipa comunitatea-spirituala.ro