Biserica Ortodoxa praznuieste Adormirea Maicii Domnului în fiecare an pe data de 15 august. De asemenea, Biserica Catolica cinsteste aceasta sărbatoare în aceeasi zi.
Semnificaţia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului are multiple semnificaţii teologice şi spirituale pentru credincioşi. De altfel, însăşi icoana Adormirii Maicii Domnului arată această taină a primirii mamei în braţele lui Hristos, Fiul ei.
În iconografie, lângă sicriul binecuvântat cu trupul Fecioarei se află Hristos în picioare, purtând sufletul Maicii sale, ca pe un bebeluş. Acesta este gestul suprem de reciprocitate a iubirii.
– Cea care L-a ţinut în braţe pe Dumnezeu, acum odihneşte în braţele Fiului şi Stăpânului ei.
-
Moartea Maicii Domnului înseamnă intrarea ei în iubirea infinită a Fiului ei, iar inima ei de mamă se uneşte cu inima Fiului, simţind dumnezeieşte durerile lumii şi alinându-le cu milostivirea ei. După adormire, nimeni şi nimic nu o mai pot opri pe Maica Domnului să ajute pe toţi credincioşii. Nici timpul, nici spaţiul, nici limitările umane, nu mai pot opri pe Maica Domnului să fie pretutindeni în har, mângâind pe cei îndureraţi şi inspirând Biserica Fiului ei.
-
Axionul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului vorbeşte despre această taină a prezenţei Fecioarei în inima lumii şi în viaţa Bisericii. Cuvintele „Se biruiesc hotarele firii întru tine Preacurată Fecioară, că naşterea fecioreşte şi moartea arvuneşte viaţă” semnifică acest schimb dumnezeiesc între cele pământeşti şi cele cereşti, prin iubirea Mântuitorului.
-
Astfel, naşterea Fiului lui Dumnezeu din ea fecioreşte firea umană şi sfinţeşte întreaga creaţie, iar moartea ca despărţire vremelnică a sufletului de trup arvuneşte viaţă, fiind pragul ontologic dintre vremelnicie şi veşnicie, dintre timp şi eternitate, dintre libertate şi har.
-
Adormirea Maicii Domnului este aşadar o sărbătoare în care antinomia teologică a infinitului devenit finit pentru iubirea Sa veşnică pentru noi se împleteşte cu prezenţa permanentă a rugăciunii Maicii Domnului în viaţa lumii, până la sfârşitul veacurilor.
-
Nu exista foarte multe date despre aceasta sarbatoare in Sfintele Evanghelii, ci doar in traditia Bisericii. Acest eveniment este tratat in scrierile unor parinti orientali: Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului, Sfantul Ioan Damaschin si Patriarhul Modest al Ierusalimului.
In momentul in care Hristos Dumnezeu a decis sa o aduca pe Maica Sfanta alaturi de El, l-a trimis pe Arhanghelul Gavril, cu trei zile inainte ca fecioara sa moara, sa ii transmita spusele lui Hristos: „Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare”. La auzul acestora, Fecioara Maria, cuprinsa de dor, s-a bucurat de faptul ca isi va revedea Fiul si a decis sa mearga la Muntele Maslinilor pentru a se ruga. In drumul ei spre locasul de rugaciune, Sfanta Fecioara Maria vede cum pomii de pe munte se apleaca.
-
Dupa rugaciune decide sa se intoarca acasa, iar de indata ce paseste in casa toate incaperile incep sa se cutremure. Decide sa aprinda multe lumanari si ii multumeste lui Dumnezeu, dupa care isi cheama rudele si vecinii sa o ajute la grijitul casei si toate cele necesare pentru ingroparea ei. Le spune tuturor ceea ce ingerul i-a transmis si le arata tuturor darul care i-a fost oferit: o stalpare de finic.
-
Odata cu ridicarea Fecioarei Maria la ceruri, Apostolii ii ajutara pe credinciosi cu asezarea trupului care a dat viata Mantuitorului nostru in satul Ghetsimani.
Semnificaţia postului Adormirii Maicii Domnului
Biserica Ortodoxă Română se află în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, post rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.
- Postul şi sărbătoarea au pătruns la noi odată cu generalizarea cultului mariologic în Răsărit, prin secolul al V-lea. Românii i-au acordat o cinstire deosebită, sărbătoarea fiind aşteptată, după unele tradiţii, cu aproape aceeaşi bucurie ca Paştele sau Crăciunul.
- O dovadă a acestei cinstiri este şi postul de două săptămâni care precede sărbătoarea şi care se ţine de către creştini pretutindeni, ‘căci postul ei a fost ţinut mai abitir ca al Crăciunului’, după cum arată tradiţia. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cinstită şi prin mulţimea de biserici care poartă acest hram.
Postul Adormirii Maicii Domnului se socoteşte a fi tot aşa de mare, adică de însemnat, ca şi Postul Mare de dinaintea Paştilor, din care se zice chiar că este rupt. Ca urmare, toată lumea trebuie să-l ţină cu sfinţenie, nefiind îngăduită mâncare de dulce decât bolnavilor şi copiilor.
- Cu privire la perioada postului, muscelenii ‘nu mănâncă nici chiar untdelemn, iar dezlegare de peşte nu-i decât o singură zi, Pobrejenia (Schimbarea la Faţă n.n.), că Postul Sîntă-Măriei este rupt din Păresimi.’ De asemenea, în popor există credinţa potrivit căreia, ‘la început, Postul Paştilor era de nouă săptămâni, dar văzându-se că e prea lung şi prea sărăcăcios, aşa că oamenii ieşeau prea slabi în primăvară, când trebuia să se dea cu totul muncilor, s-a micşorat acest post cu două săptămâni şi s-au pus aceste zile de post înaintea Sântă-Măriei Mari, când e belşug de legume şi zarzavaturi’.
Postul Adormirii Maicii Domnului (Postul Sfintei Marii) 1-14 august
-
nu a fost de la început de aceeași durată în Biserica Răsăritului. Astfel, credincioșii din părțile Antiohiei posteau o zi, pe 6 august – de praznicul Schimbării la Față -, cei din Constantinopol patru zile, iar creștinii din Ierusalim opt zile.
Uniformizarea datei și duratei postului pentru toată Ortodoxia, s-a făcut în anul 1166, la Sinodul din Constantinopol, în vremea patriarhului Luca Crysoverghi. Aici s-a hotărât că postul închinat Sfintei Marii să înceapă pe 1 august și să se încheie cu 15 august.
Ce ai voie să mănânci și ce nu în Postul Adormirii Maicii Domnului
Postul Adormirii Maicii Domnului (Postul Sfintei Marii) este un post aspru, dacă ținem seamă de faptul că Biserica Ortodoxă ne cere ajunare până la oră 15:00, în zilele de luni, miercuri și vineri, iar după această oră, ne cere să consumăm mâncare uscată. Marți și joi se mănâncă fără ulei, iar sâmbătă și duminică avem dezlegare la untdelemn și vin. Facem mențiunea că în Pravila Mare se precizează că în acest post avem dezlegare la untdelemn și vin și în zilele de marți și joi.
În Postul Adormirii Maicii Domnului (Postul Sfintei Marii) avem o singură dezlegare la pește, pe 6 august, când prăznuim Schimbarea la Față a Domnului, pe Muntele Tabor.
-
Pentru liniștea celor care nu se pot abține de la mâncare până la oră 15:00 și nici nu pot urma recomandarea Bisericii de a mânca fără ulei, adică o mâncare cât mai uscată, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Stăpânul nostru e blând și cu omenie, nu ne cere nimic peste puterile noastre.”
Postul Adormirii Maicii Domnului (Postul Sfintei Marii) este un post cu dată fixă, începe în fiecare an pe 1 august și se termină în ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august).
Sărbătoarea cunoscută drept Adormirea Maicii Domnului face ca tradițiile religioase și folclorice să se împletească și să lase loc unui lung șir de rânduieli străvechi. 15 august e zi de praznic, când se dă de pomană pentru morţi.
-
Data de 15 august este una încărcată de simboluri, e o zi în care creştinătatea prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului. Este vorba despre momentul în care Sfânta Fecioară Maria a trecut la cele veşnice.
-
Scrierile bisericești spun că ea ar fi fost luată de apostolul Ioan, la Ierusalim, pentru a fi îngrijită cum se cuvine. S-a stins în casa lui şi a fost înhumată în peştera din Grădina Ghetsimani, la poalele Muntelui Măslinilor, alături de părinţi şi de logodnicul Iosif.
-
Se spune că în ziua Adormirii, îngerii şi sfinţii au umplut împrejurimile de lumină. De la funeralii ar fi lipsit apostolul Toma. Iar când acesta a revenit, după 3 zile, s-a dus la mormânt și l-a găsit gol. Și se crede că Fiul Ei a ridicat-o la cer, de-a dreapta Lui, ca Împărăteasă.
-
Postul Adormirii Maicii Domnnului este cel mai nou dintre posturile de peste an, dar se spune că e singurul care, ţinut cu credinţă şi smerenie, îndeplineşte dorinţele.
-
Cunoscut în popor ca Postul Sântă-Măriei, postul care precede praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost menit să aducă aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare, de postul cu care ea însăşi s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.
-
Este penultimul din anul bisericesc, mai uşor decât cel al Paştelui, dar mai aspru decât al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli.
Sărbătoarea Sfintei Marii Mari este o zi importantă pe care nu trebuie să o ratezi dacă vrei să ai parte de bunăstrare, linişte sufletească şi noroc în anul ce vine. Tradiţiile din bătrâni te învaţă ce să facă ca să atragi asupra ta şi a familiei tale numai lucruri bune.
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
-
Dacă eşti însărcinată, în ziua de 14 august, premergătoare sărbătorii Sf. Maria, nu trebuie să munceşti sau să trebăluieşti pentru a avea o naştere uşoară şi un copil sănătos.
-
Se crede că femeile însărcinate care nu respectă această tradiţie vor avea dureri mari la naştere.
-
Fetele care doresc să se marite trebuie să spele cu apă de busuioc icoana Maicii Domnului pentru ca Fecioara să le ajute să-şi întâlnească alesul. De asemenea, ziua de 15 august este ultima zi a verii când florile pot fi culese şi să fie bune de leac.
-
Conform unei alte superstitii populare, este interzis ca în această zi să îţi tunzi părul şi să îl arunci, la fel cum este interzis să mergi înapoi. De ce? Pentru că dacă nu respecţi întocmai aceste datini, dracul va rade, iar Maica Domnului se va întrista şi va plange.
-
Inflorirea trandafirilor chiar de Sfânta Mariei trădează sosirea unei toamne blânde şi îndelungate.
-
Se spune că în această zi rugăciunile către Sfânta Marie sunt cele mai ascultate din tot anul, aşa că dacă ai probleme grave, nu ezita să spui o rugăciune către ea.
-
În dimineața zilei de 15 august creștinii merg la biserică pentru a sfinți struguri, prune și faguri de miere, care apoi sunt împărțite celor nevoiași.
-
De Sfânta Maria, ciobanii își coboară oile de la munte, iar bărbații își lasă pălăriile și își iau căciulile.
-
În sudul țării, proprietarii de vii angajează pândari pentru a-și feri podgoriile de păsări.
-
În această zi, se culeg ultimele plante de leac din an. De asemenea, despre florile care se culeg în această zi și care se pun la icoana Maicii Domnului se crede că vor avea proprietăți tămăduitoare.
-
Cum se ține Postul Adormirii Maicii Domnului
Dacă data de 31 iulie pică miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi înainte. Dacă sărbătoarea pică în astfel de zile, se dă dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.
-
După titpicurile bisericeşti, se posteşte strict lunea, miercurea şi vinerea, până la orele 15:00, când se mănâncă numai hrană uscată. Marţea şi joia se consumă legume fără ulei, de preferat doar fierte.
-
Pe 6 august, când are loc sărbătoarea Schimbării la faţă, avem dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. În bisericile mănăstirilor, se citesc zilnic cele două Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov.
-
Romano-catolicii postesc numai o singură zi, în ajunul sărbătorii, pe 14 august.
Cine se roagă la Sfânta Fecioară scapă de necazuri și de boli
Sărbătoarea cunoscută drept Adormirea Maicii Domnului face ca tradițiile religioase și folclorice să se împletească și să lase loc unui lung șir de rânduieli străvechi. 15 august e zi de praznic, când se dă de pomană pentru morţi.
-
Cine se roagă, ținând post negru, la Sfânta Fecioară, scapă de necazuri grele, de boli, de pagube și capătă în schimb alinare și împlinire.
-
În această zi, se oficiază slujbe importante și se organizează hramuri.
-
Cel mai cunoscut pelerinaj de la noi este la Mânăstirea Nicula, unde se află una dintre cele mai populare Icoane făcătoare de minuni.
15 august – Ziua Marinei Române
În aceeași zi de 15 august este Ziua Marinei, Maica Domnului fiind patroana spirituală a marinarilor.
Ziua Marinei Române s-a aniversat pentru prima dată în 1902, la 15 august, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.
La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanța, la bordul crucișătorului Elisabeta, în prezența ministrului de război Dimitrie A. Sturdza și a tuturor ofițerilor Diviziei de Mare. De asemenea, pe faleza Cazinoului au fost organizate ample manifestări, spectacole în aer liber și jocuri de artificii.
Prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, s-a instituit Ziua Marinei Române pe data de 15 august.
15 august reprezintă și începutul perioadei pentru semănăturile de toamnă.
Acestea se întind între Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică (8 septembrie).
Superstiții specifice sărbătorii Adormirii Maicii DomnuluiÎnflorirea trandafirilor în preajma acestei sărbători este semn că toamna va fi una lungă.
-
În această zi, se spune că nu este de bun augur să te scalzi în apa râurilor din care beau cerbii întrucât se crede că acestea sunt spurcate și nici să dormi pe prispa casei.
-
De asemenea, există credința că aprinderea focului în sobă cu două zile înainte de acest praznic atrage necazuri asupra casei.
-
Totodată, nu este de bun augur nici să-ți tunzi părul în această zi și nici să mergi înapoi, acesta fiind un obicei despre care bătrânii spun că o întristează pe Maica Domnului.
-
Și pentru că nu avea cum să lipsească superstiția legată de măritiș, de Sfânta Maria fetele nemăritate poartă asupra lor, în funcție de zona țării, fie o plantă numită năvalnic, fie o ferigă. Există credința că aceste plante au puterea de a atrage pețitorii.
“Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci, cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: «Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare». Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, şi cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrab în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci, de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpâna, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite. După rugăciune s-a întors acasă, şi îndată s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări şi mulţumind Lui Dumnezeu şi chemând rudeniile şi vecinii, şi-a grijit toată casa, şi-a gătit patul şi toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Şi a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a arătat şi darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic”, aflăm din volumul “Vieţile sfinţilor de peste tot anul”.
La auzul acestei veşti, femeile chemate s-au tânguit însă “Preacurata le-a adeverit, că mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci şi pe toată lumea o va cerceta şi o va umbri.”
Deodată un tunet a răsunat iar pe cer s-au ivit nenumăraţi nori care i-au adus, de la marginile lumii, pe toţi ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu cărora le-a spus: “Prietenii mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului meu, nu faceţi bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiţi trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”. “Când s-au săvârşit cuvintele acestea . ne spune Sinaxarul . iată a sosit şi minunatul Pavel, vasul cel ales, care, căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat şi deschizându-şi gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: «Bucură-te Maica Vieţii, împlinirea şi încheierea propovăduirii mele; că măcar pe Hristos, Fiul tău, trupeşte pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd»“. După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toţi, s-a culcat pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei petrecere şi şi-a dat sufletul în mâinile Fiului şi Dumnezeului său. “Şi îndată ochii orbilor s-au luminat şi auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat şi tot felul de patimă şi de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de ieşire şi ceilalţi Apostoli; unii au ridicat patul, alţii mergeau înainte cu făclii şi cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit şi îngerii cântând şi văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.”
Mai-marii iudeilor i-au instigat pe câţiva din popor să dărâme patul pe care se afla cinstitul trup al Sfintei Fecioare Maria însă dreptatea lui Dumnezeu i-a pedepsit pe cei care au îndrăznit să se apropie cu gânduri necurate. Cu toţii au orbit, iar celui care se prinsese cu mâinile de pat un înger i-a tăiat amândouă mâinile, ce au rămas lipite de pat. “Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, şi s-a făcut sănătos ca şi mai-nainte. În acelaşi chip şi cei ce orbiseră, crezând şi punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare” (“Vieţile sfinţilor de peste tot anul”).
Sfinţii Apostoli au aşezat trupul Maicii Domnului în mormânt, priveghind trei zile şi auzind neîncetat glasuri îngereşti. Prin pronia divină, Sfântul Apostol Toma nu a fost prezent la înmormântare, şi a sosit după trei zile, cerând să se deschidă mormântul Maicii Domnului pentru i se închina. Mormântul era însă gol. Doar giulgiul rămăsese mângâiere Apostolilor şi tuturor credincioşilor.
„Dacă într-o zi o să ai un necaz, să nu te întorci spre Domnul să-i spui că ai un mare necaz. Întoarce-te spre necaz şi spune-i că ai un Mare Dumnezeu!”
Cu drag,
Te salut fata frumoasa !
…spre deosebire de basmele evreilor…in cele ale romanilor Fat-Frumos sau Praslea aduce apa vie,…in cazuri asemanatoare…!!!…dar asta este…diferenta de imaginatie…!!!
Multumesc frumos ,bunicuta te pupa