Duminica Mironosiţelor: Ziua Femeii creştine, purtătoare a mirului iubirii
În a treia Duminica după Paşti – Femeile creştine sărbătoresc Duminica Mironosiţelor
Duminica a treia după Paşti este închinată femeilor mironosiţe care în ziua cea dintâi a săptămânii, duminica, au mers la mormântul Domnului să-I ungă trupul cu miruri, după rânduiala evreilor din acea vreme. Ele sunt cele dintâi cărora s-a arătat Iisus după Înviere, cele dintâi care au stat de vorbă cu El şi care, apoi, au dus vestea Apostolilor. Sfinţii Părinţi ne învaţă că şi noi putem “aduce mir Stăpânului” viaţa noastră curată şi faptele bune, iar Biserica sărbătoreşte azi ziua Femeii Creştine.
Purtătoare de mir
Termenul de mironosiţă este legat de scopul cu care femeile care i-au urmat lui Hristos au mers la locul unde fusese îngropat trupul lui Iisus, acela de a-L unge cu balsamuri şi cu mir. Acesta ar fi fost omagiul imediat pe care l-ar fi putut oferi Domnului pentru clipele de bucurie, pentru învăţăturile şi minunile pe care le primiseră de la El. De aceea, mirurile erau amestecate cu dragostea femeilor iubitoare de Hristos.
Femeile curajoase
Când ucenicii se risipiseră de frica iudeilor, “Maria Magdalena, Ioana, Maria lui Iacov, Salomeea şi altele” (Mc. 16,1; Lc. 24, 10) L-au urmat pe drumul Golgotei, au plâns la picioarele lui Iisus şi au fost de faţă la punerea Domnului în mormânt (Lc. 23, 55). Apoi au pregătit cu foarte multă grijă miresme şi miruri ca să meargă să ungă trupul mort al lui Iisus. Mai aveau de întâmpinat două mari obstacole: soldaţii care făceau de pază şi piatra uriaşă care servea drept uşă a mormântului. Curajul lor era, însă, născut din dragoste profundă şi de aceea şi-au înfruntat temerile.
Cinci mărturii importante
Imediat după Înviere au apărut şi falsificatorii ei. Dar, pentru ca Învierea lui Hristos să nu poată fi contestată, Dumnezeu a lucrat în chip minunat, dumnezeieşte: piatra era dată la o parte, soldaţii au fost orbiţi de strălucirea lui Hristos Cel Înviat, iar mormântul nu mai adăpostea decât giulgiurile cu care fusese învelit trupul mort al lui Hristos. Prin participarea lor la evenimentul Învierii, femeile purtătoare de mir certifică biruinţa vieţii asupra morţii şi dau cinci mărturii clare ale veridicităţii Învierii. Cele cinci mărturii ale mironosiţelor sunt: căutarea unei persoane suficient de puternice care să dea la o parte piatra de pe uşa mormântului, aflarea mormântului gol, mahrama şi giulgiurile, mesajul îngerilor şi întâlnirea cu grădinarul.
1. Mironosiţele căutau o persoană care să le deschidă mormântul. Că nu se aşteptau să găsească un mormânt gol şi că Învierea lui Hristos nu era nici măcar gândită de către sfintele femei, o demonstrează profunda lor îngrijorare legată de modul în care ar putea înlătura piatra imensă de pe uşa mormântului: „cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?”(Mc. 16, 3).
2. Surpriza mormântului gol a fost interpretată la început ca rezultatul unui furt. Cineva a luat trupul lui Hristos şi l-a ascuns. Au fost atât de preocupate de această idee, încât la vederea primei persoane în preajma mormântului, Maria Magdalena i-a zis: „dacă tu l-ai luat, spune-mi unde l-ai pus şi eu îl voi ridica” (In. 20, 15). Nici nu luaseră în calcul posibilitatea învierii.
3. Lângă mormântul gol erau lepădate giulgiurile şi mahrama cu care fusese înfăşurat trupul Lui Iisus, ca mărturie clară că trupul a ieşit din haine, iar dacă ar fi fost furat de cineva, ce interes ar fi avut să-l dezbrace acolo, în apropierea soldaţilor care asigurau paza şi cum l-ar fi putut dezbrăca ştiut fiind că prin îmbălsămarea din ziua punerii în mormânt (vineri) giulgiurile s-au lipit riguros de trup?
4. Cei doi îngeri văzuţi de femei transmit mesajul nepământesc al Învierii: „De ce căutaţi pe Cel Viu printre cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduce-ţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze”(Lc. 24, 5-7). Privită în această lumină, Învierea nu este decât împlinirea firească a profeţiei uitate (cu desăvârşire) de către toţi.
5. Întâlnirea cu grădinarul este de fapt întâlnirea cu Hristos Cel Înviat, al Cărui trup pnevmatizat (transfigurat dumnezeieşte, spiritualizat) femeile nu l-au recunoscut, ci l-au confundat cu un grădinar. Abia când Iisus a strigat-o pe nume pe Maria Magdalena, aceasta I-a recunoscut vocea şi privindu-L mai bine (cu interes) a exclamat „Rabuni, adică Învăţătorule!” (In. 20, 16).
Asadar, a treia duminica dupa Paste – este dedicată femeilor mironosiţe care s-au îngrijit de trupul lui Hristos la moartea Lui şi care au fost primele înştiinţate de Învierea Lui.
-
În Biserica Ortodoxă Duminica Mironosiţelor este deasemeni, ziua dedicată special cinstirii tuturor femeilor. Pentru creştini se doreşte evidenţierea valorii şi aprecierii femeii în general, în calitatea ei fie de soră, mamă, bunică, soţie, fiică ori prietenă. Prin intermediul acestei sărbători stabilite, întreaga Biserică îşi manifestă recunoştinţa şi preţuirea faţă de „cea prin care este adusă viaţa”. Prin aceasta înţelegandu-se cinstirea acordată atât faţă de menirea firească a unei femei de a naşte, dar şi cea duhovnicească, prin care poate lumina şi conduce suflete spre Dumnezeu. Şi aceasta, cu ajutorul virtuţilor pe care şi le poate însuşi conlucrând cu Dumnezeu. Se arată astfel o egală preţuire atât faţă de mamă cat şi de monahie sau fecioară, căi binecuvântate de Biserica Creştină.
Femeia crestina
Societatea noastră civilizată a adus drepturile femeii, dar Domnul Iisus a adus respectul ei.
Hristos a vindecat femei: pe soacra lui Petru, pe femeia gârbovă, pe cea cu scurgere de sânge. A lăudat pe văduva care dăduse doi bănuţi la Templu. A ascultat rugăciunea cananeencei pentru fiica ei. A vorbit la fântâna lui Iacov cu femeia samarineancă, ce a devenit mai apoi muceniţă.
-
Pe drumul Golgotei, Hristos mergea zdrobit sub povara crucii. Maica Sa şi Maria Magdalena Il urmau îndeaproape. Veronica I-a întins năframa ca să-Şi şteargă fruntea. Nici o femeie nu L-a trădat pe Domnul Iisus. Iuda L-a vândut. Petru s-a lepădat de El în noaptea când a fost prins. Toma s-a îndoit de Inviere. Femeile nu s-au îndoit, n-au fugit, nu L-au părăsit pe drumul Golgotei. Ele I-au uns trupul. Ele L-au plâns şi L-au aşezat în Mormânt. Lor Li s-a arătat întâi şi ele au vestit primele scularea Lui din morţi.
-
Femeile au profunzimi sufleteşti mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă şi intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină şi bucurie. Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe şi gingăşie.
-
Femeile sunt asemeni florilor. Floarea bucură pe toţi. Infloreşte ca să aducă bucurie. Oferă frumuseţea petalelor ei minunat colorate şi parfumul ei. Se lasă ruptă şi moare ca să-ţi facă o bucurie, ca să-ţi înfrumuseţeze viaţa şi casa. Căci totul în lume răsare din durere.
De ce ar trebui să sărbătorim Ziua Femeii Creştine?
Biserica Ortodoxă a stabilit că sărbătoarea femeilor creştine se face în Duminica mironosiţelor. Aşa cum femeile mironosiţe L-au urmat şi L-au slujit pe Hristos în perioada activităţii Sale mesianice, până la moarte şi după Înviere, la fel şi femeile creştine îşi regăsesc menirea adevărată în Biserică, prin slujirea lui Hristos şi a familiilor lor. Nu există pentru femeile creştine o sărbătoare şi o bucurie mai mare decât bucuria pascală ce decurge din această slujire. (Eufemia Toma)
Femeile creştine, candelele credinţei
Astăzi este ziua femeilor creştine. Ele sunt urmaşele femeilor mironosiţe, fiicele Învierii, roabele Domnului, candelele credinţei, sufletul familiei. Femeile creştine, credincioasele Bisericii Ortodoxe, menţin, mai mult decât bărbaţii, flacăra credinţei şi tradiţiile străbune, focul sfânt al rugăciunii şi evlavia în casele noastre. Femeile credincioase sunt şi mame bune, creştine devotate, soţii cinstite şi ostenitoare, model în societate. Femeile credincioase sunt întâi la biserică, întâi la rugăciune, la post, la lucru, la milostenie, la citirea cărţilor bune, la îngrijirea bolnavilor, la toate. Ele menţin căldura duhovnicească a credinţei, a dragostei, a răbdării şi a împăcării, în biserică, în familie, în societate. (Părintele Cleopa Ilie)
O revenire în fire: Duminica Mironosiţelor, Ziua femeii creştine
Hristos a înviat! – iată strigătul care a izbucnit din inima femeilor mironosiţe când s-au întors de la mormântul Domnului, împărtăşindu-le ucenicilor vestea cea mare a Învierii! Astfel, cum auzim în slujbele Bisericii: „firea cea slabă a biruit pe cea bărbătească, deoarece gândul cel plin de milă a plăcut lui Dumnezeu.” Pentru că atitudinea femeilor mironosiţe, care L-au urmat şi L-au slujit pe Hristos pline de credinţă, dragoste şi curaj, este model de urmat pentru femeile creştine, Duminica Femeilor Mironosiţe este considerată Ziua femeii creştine.
Credinţă şi curaj, în ciuda barierelor
Femeile mironosiţe reprezintă întruchiparea sufletului omului care, deşi slăbit de păcat, caută de bună credinţă să împlinească în legea strămoşească voia lui Dumnezeu, constituind astfel prototipul celui ce nu încetează a-şi urma vocaţia împlinirii faptei de credinţă în pofida piedicilor lumeşti. Căci ele se temeau: erau femei singure, fără putere, iar la mormânt iudeii puseseră o piatră care „era foarte mare” şi intrarea era păzită de soldaţi romani. Iată ce ni se revelează a fi, de la început, barierele înaintea efortului depus de om în căutarea lui Hristos cel răstignit şi a cinstirii Acestuia: frica de sine, de neputinţa proprie şi frica de lume.
– Mergând astfel pe cale, femeile mironosiţe se întrebau “cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?” Faţă de temerile interioare, de frica de cele din afară, faţă de logica lumească necruţătoare care le spunea implacabil că nu vor putea să facă nimic, chiar dacă vor ajunge până la mormânt, ce ne arată sfintele femei? Soluţia păstrării “pe cale”, credinţa; iar ca şi corolar al acesteia – curajul! Căci ele au mers mai departe…
Piatra de la mormântul inimii
– Şi astfel Dumnezeu, faţă de credinţa şi curajul femeilor mironosiţe, le dă şi răspunsul la întrebările temătoare ale acestora, rostite ori nerostite. Nu un răspuns intelectual, alambicat ori genial după norme omeneşti, ci un răspuns în Duhul Sfânt, adică o minune. Căci, îngerul, la porunca Domnului, le deschide calea: piatra de la mormânt zace răsturnată, iar străjerii mormântului de frica îngerului s-au cutremurat şi zac ca morţi.
-
După Sf. Ignatie Briancianinov, mormântul reprezintă inima omului. De la Botez, Hristos este pus în inima omului ca într-un mormânt, răscumpărând deja păcatele celui botezat. Nu mai rămâne decât ca voia libera a celui renăscut din apă şi din Duh (femeile mironosiţe) să-şi ducă mai departe cu curaj zelul căutării şi cinstirii după lege a lui Dumnezeu pentru ca Acesta, în conlucrarea lui cu omul, să prăvălească piatra (vălul negru al păcatelor) de la mormântul inimii. Astfel, Hristos va putea învia în fiinţa celui rezidit ca icoană a lui Dumnezeu împlinindu-Şi opera mântuitoare. Sunt sensuri profunde pe care Sfinţii Părinţi, de ieri şi de azi, le scot la iveală din adâncul fără de sfârşit al Ortodoxiei, iar împlinirea condiţiei umane prin asimilarea acestor comori duhovniceşti ar trebui să fie preocuparea de căpătâi a oricărui creştin.
Ideologie otrăvitoare sau sfinţenie, credinţă şi curaj?
”Dar iată, miasma desacralizată până la măduvă a lumii de azi ocultează aceste splendide comori de înţelepciune dumnezeiască. Iar noi, creştini numindu-ne, omorâţi în cea mai mare parte de duhul lumesc, sărbătorim femeia, dar nu prin arhetipul ei duhovnicesc plenar (Maica Domnului) şi nici prin arhetipul ei pe calea spre desăvârşire (Femeile Mironosiţe), ci prin aderarea la lucioasele simboluri ale noii “religii” lumeşti desacralizate, aşa cum este şi ziua de 8 martie. Nu femeia-tractorist, nici femeia-halterofil, nici femeia-politolog ori alte întruchipări feminine(iste) ale oricărei ideologii actuale materialist-otrăvitoare de suflet şi trup nu constituie un model de urmat, ci Maica Domnului şi Femeile Mironosiţe sunt cele care ne arată cu adevărat ce înseamnă sfinţenie, credinţă şi curaj.
Vă spunem aşadar, vouă, dragi femei date nouă (ca şi lui Adam) ca ajutor spre mântuire, un cald La mulţi ani! în Duminica Mironosiţelor, zi a femeii creştine, pentru ca astfel, împreună cu voi, să ne bucurăm împreună de darurile pe care, în blânda Sa milostivire şi înţelepciune fără de sfârşit, Bunul Dumnezeu le face lucrătoare prin cele pe care lumea le consideră mai slabe şi mai de lepădat ale sale. Să ne trăiţi întru mulţi şi fericiţi ani!” (Alexei Burlacu)
Mesajul pe care îngerul îl împărtăşeşte femeilor mironosiţe venite la mormântul Domnului. Acestea devin astfel martore şi mărturisitoare ale minunii învierii lui Hristos din morţi.
Femeile mironosiţe vin la mormântul Domnului ca să ungă cu miresme trupul Său cel mort şi îngropat, dar găsesc mormântul gol, iar giulgiurile zăcând singure. Din „slujitoare ale morţii”, femeile mironosiţe devin astfel mărturisitoare ale vieţii. Din perspectiva slujitoare a femeilor mironosiţe, cultul morţilor primeşte dimensiunea cultului Învierii, al vieţii în sensul autentic al cuvântului. De aceea, slujba înmormântării pentru creştini nu are nimic trist în ea, căci liturghiseşte cele ale Vieţii dintru Împărăţie.
Sinaxarul Duminicii explică astfel aşezarea cinstirii femeilor mironosiţe în această duminică a treia după Paşti: „Biserica lui Dumnezeu a primit să prăznuiască după Sfântul Apostol Toma şi pe acestea, ca pe cele ce au propovăduit Învierea, şi au adus multe mărturii pentru credinţa noastră, întru încredinţarea şi dovedirea lămurită a Învierii lui Hristos, ca pe unele care au văzut cele dintâi pe Hristos înviat din morţi şi au propovăduit tuturor învăţătura cea mântuitoare, în cel mai bun chip şi precum se cuvenea unor femei care au fost ucenice ale lui Hristos” (Penticostar, Sinaxar, p. 101).
Sinaxarul face de asemenea o asociere între femeile mironosiţe ca vestitoare ale Învierii şi femeia cea dintâi, Eva, prin care a venit stricăciunea neamului omenesc: „Aceste femei au mărturisit cele dintâi Învierea şi au vestit-o ucenicilor. Căci se cuvenea ca aceea, care căzuse mai întâi sub păcat, care auzise mai întâi blestemul: în dureri vei naşte fii, şi-l moştenise, să vadă mai întâi Învierea şi să audă ea însăşi bucuria”.
Prăznuirea Mironosiţelor ne cheamă astfel pe toţi la mărturisirea lui Hristos Cel Înviat, prin vieţile noastre, chiar într-o lume ce pare atât de crispată în faţa evenimentului morţii (trecerii).
Duminica femeilor mironosiţe este ziua tuturor femeilor creştine.
De ce?
Pentru că s-au făcut pildă pentru slujirea acestora în societatea contemporană. Femeile creştine sunt astfel chemate la a fi mărturisitoare ale vieţii şi nu ale morţii, născând viaţa, pentru mântuirea lor şi înmulţirea neamului omenesc. Femeile mironosiţe sunt de asemenea chip de purtare smerită şi ţinută decentă pentru femeile din societatea zilelor noastre. Mironosiţele sunt, nu în ultimul rând, chip de mărturisire curajoasă a lui Hristos, chiar în mijlocul unei lumi din ce în ce mai cufundată în materialitate şi din ce în ce mai puţin sensibilă la valorile Evangheliei Mântuitorului.
Femeile creştine nu trebuie să treacă nepăsătoare şi neatinse de darurile minunate pe care această Duminică a Mironosiţelor le-o împărtăşeşte. Aceasta înseamnă o implicare directă a lor în viaţa Bisericii, cu sensibilitatea şi devotamentul de care ele sunt capabile.
Pentru soţii creştini, această Duminică trebuie să se constituie într-un nou temei de delicateţe manifestată faţă de soţiile lor, delicateţe manifestată printr-o floare sau un cuvânt frumos, ca dovadă a iubirii şi preţuirii ce le-o poartă.
Mironosiţele – imaginea femeii autentice
Mironosiţele nu sunt altceva decât imaginea femeii autentice, care se regăseşte pe sine ca persoană în ceea ce face (Părintele Teofil spune „ceea ce faci, te face” (=te defineşte, te construieşte ca om). Preocuparea lor este fidelitatea faţă de modul de viaţă în care s-au angajat urmându-L pe Hristos, de aceea nu le sperie nici Golgota, nici soldaţii, nici mormântul sigilat. Ele Îl slujesc pe Hristos până la capăt, chiar dacă acest capăt părea pentru moment a fi mormântul. Răsplata curajului şi a statorniciei este preschimbarea durerii pierderii Mântuitorului în bucurie, prin Învierea Lui.
Cum trebuie să fie femeia creştină de azi? Ce miruri trebuie să poarte ea?
Fetele pot aduce ca mir lui Hristos viaţa lor curată, ascultarea părinţilor şi rugăciunea. Tinerele pot aduce ca mir fecioria, râvna pentru fapta bună şi acţiunile voluntare de ajutorare a celor neputincioşi. Mamele tinere pot aduce mirul naşterii de prunci, creşterea şi educarea lor în frica de Dumnezeu. Chiar dacă unele femei nu au copii după trup, maternitatea rămâne o calitate a sufletului feminin, iar în acest caz ele pot avea copii duhovniceşti şi pot fi mame iubitoare pentru cei din jur. Mamele în vârstă şi văduvele prin nedezlipirea de slujbele Bisericii aduc mirul rugăciunilor, al lacrimilor şi al vieţii de sfinţenie. (Pr. Adrian Magda)
Cu drag,
am lasat un mesaj in privat