19 noiembrie – astăzi celebrăm Ziua Internațională a Bărbatului!
Ziua Internaţională a Bărbatului este un eveniment care se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 19 noiembrie, în zeci de ţări din întreaga lume.
-
Ziua Internațională a Bărbatului este sărbătorită în peste 60 de țări ale lumii, la 19 noiembrie, și are ca obiective sănătatea bărbaților și a băieților, îmbunătățirea relațiilor dintre sexe, promovarea egalității între sexe și prezentarea de modele masculine de urmat. Este, totodată, un bun prilej pentru bărbați să marcheze reușitele și contribuțiile pe care le aduc în comunitate, în familie, în căsnicie, dar și rolul pe care îl au în creșterea și educarea copiilor.
-
Tema pentru anul 2016 este ”Opriți suicidul bărbaților!”. În multe țări ale lumii, rata suicidului la bărbați este mult mai mare față de cea a suicidului la femei, notează site-ul www.internationalmensday.com. Mai mult decât atât, bărbații au, în general, o sănătate mai precară decât femeile. Potrivit celor mai recente statistici ale Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global, speranța de viață a bărbaților, la naștere, era, în anul 2015, de 69 de ani, în timp ce speranța de viață a femeilor era de 74 de ani. Copiii suferă atunci când își pierd tatăl sau bunicul mult prea devreme. Prin urmare, tema de anul acesta atrage atenția asupra importanței sănătății bărbaților, atât fizice, cât și psihice.
Ziua Internațională a Bărbatului, marcată la 19 noiembrie, precede Ziua universală a copiilor, celebrată la 20 noiembrie, formând astfel o perioadă de 48 de ore de sărbătoare pentru bărbați și copii și pentru relația specială pe care o împărtășesc.
Ziua Internațională a Bărbaților este marcată prin activități cât se poate de variate, de la seminarii publice, conferințe, la festivaluri, activități școlare, programe speciale la radio și la televiziune, slujbe religioase etc. Orice organizație este binevenită să găzduiască propriul eveniment în cinstea acestei zile.
-
Potrivit site-ului www.internationalmensday.com, primele tentative de a sărbători o zi dedicată bărbaților datează din anii ’60, când mai mulți bărbați au încercat să o marcheze în luna februarie, pentru a fi aproape de 8 martie, zi dedicată femeilor.
-
Mai recent, au existat încercări de a institui această zi în mai multe țări, precum Canada, Franța, SUA, Columbia, Rusia, Canada, China, în speranța ca și alte țări să le urmeze exemplul.
-
În anul 1994, mai multe organizații din Statele Unite, din Europa și din Australia au marcat această zi tot în februarie, la inițiativa profesorului Thomas Oaster, de la Universitatea din Missouri, dar anul următor evenimentul nu a mai avut același succes, iar Oaster a renunțat să se mai ocupe de organizarea acestuia.
-
Treptat, mai multe țări din Australia și din Europa au renunțat la marcarea acestei zile, doar Asociația Malteză pentru Drepturile Bărbaților continuând să o celebreze. În 1999, Trinidad și Tobago au marcat această zi la o altă dată, respectiv la 19 noiembrie, bucurându-se de succes în țările din zona Caraibelor.
-
Prin urmare, în 2009, Comitetul Asociației Malteze pentru Drepturile Bărbaților a votat schimbarea datei, urmând ca ziua dedicată bărbaților să fie sărbătorită la 19 noiembrie, aliniindu-se, astfel, cu celelalte țări care începuseră să o marcheze la această dată.
În 2009 au fost ratificate obiectivele de bază ale mişcării:
-
să promoveze modele masculine pozitive, nu doar actori sau sportivi, dar şi bărbaţi obişnuiţi care duc o viaţă liniştită şi decentă
-
să promoveze contribuţia pozitivă a bărbaţilor în societate, familie, căsnicie, îngrijirea copilului şi mediul înconjurător
-
să se concentreze asupra sănătăţii şi bunăstării bărbaţilor
-
să evidenţieze discriminarea asupra bărbaţilor, în ceea ce priveşte servicii sociale, atitudine socială şi lege
-
să îmbunătăţească relaţia dintre sexe şi să promoveze egalitatea între sexe
-
să creeze o lume mai bună şi mai sigură, în care oamenii se pot dezvolta la potenţialul lor maxim, se arată pe site-ul oficial al evenimentului.
-
Tema din acest an a Zilei Internaţionale a Bărbatului este „Ajutarea bărbaţilor şi a băieţilor să aibă o viaţă mai lungă, mai sănătoasă şi mai fericită”.