17 martie – Ziua Sfântului Patrick, protectorul spiritual al Irlandei.

3

17 martie – Ziua Sfântului Patrick

 

    Irlandezii din întreaga lume și nu numai, sărbătoresc în fiecare an la 17 martie, Ziua Sfântului Patrick, protectorul spiritual al Irlandei. 

   Sărbătoarea ce comemorează moartea Sfântului Patrick a devenit, în timp, pretextul pentru parade fastuoase și pline de culoare, asemănătoare unui carnaval, dar și un moment de mândrie națională și un prilej de a face cunoscute valorile și tradițiile irlandeze.


     Născut în anul 385 d.Hr. în Britania, Sf. Patrick a fost răpit și dus în Irlanda, în jurul vârstei de 16 ani, unde a fost păstor la oi. După șase ani a reușit să fugă în locurile natale. A fost timp de mai mulți ani ucenicul episcopului Gherman din Auxerre, care l-a hirotonist diacon, preot și episcop.

În 432 a plecat din nou în Irlanda, unde până la moartea sa la 17 martie 461 (unele surse arată anii 480 sau 492 d.Hr.), și-a continuat viața clericală convertindu-i pe irlandezi la creștinism și întemeind o episcopie.

Sfântul Patrick a folosit simbolul trifoiului pentru a ilustra doctrina Sfintei Treimi, prin cele trei frunze unite într-o singură tulpină explicând conceptul unui singur Dumnezeu în trei persoane.

 

    Sărbătoarea Sfântului Patrick a început să fie celebrată de irlandezi încă din secolele IX-X, prin procesiuni, dar a fost inclusă în calendarul catolic abia la începutul secolului al XVII-lea. În 1903, Ziua Sfântului Patrick a devenit ziua națională a Republicii Irlanda, iar în 1995 a fost organizat pentru prima dată, la Dublin, Festivalul Sfântului Patrick.

Astăzi, Sfântul Patrick este celebrat în toate colțurile lumii unde există comunități puternice de irlandezi, care adus cu ei tradițiile specifice acestei sărbători: din Canada și SUA până-n Australia și din Noua Zeelandă până-n Africa de Sud.

Un membru al echipei de rugby ‘Arlechinii București’ purtând o pălărie verde participă la tradiționala paradă de Sfântul Patrick, patronul spiritual al Irlandei, eveniment organizat de Asociația Ireland Romania Network (IRN), în București. (16 martie 2014)


Prima manifestare de acest gen a fost organizată de Societatea caritabilă irlandeză din Boston, la 17 martie 1737. În New York, prima celebrare a sfântului a avut loc în 1756, la taverna ”Crown and Thistle”, iar prima paradă a avut loc la 17 martie 1762.

   Parada a fost organizată de către soldații irlandezi care activau în colonii. O creștere semnificativă a numărului imigranților irlandezi a avut loc în SUA, mai ales după Marea Foamete din secolul al XIX-lea, când mana a lovit în câteva rânduri culturile de cartofi, care a dus la decesul a peste un milion de oameni, iar circa două milioane au imigrat în mai multe zone ale lumii. Părăsindu-și țara natală, irlandezii nu au putut lua cu ei bunuri materiale, ci doar tradițiile, astfel încât parada organizată de Sfântul Patrick a devenit, în timp, modalitatea acestora de a-și manifesta identitatea.

   Astăzi, parada de la New York organizată de Ziua Sfântului Patrick este cea mai veche paradă civilă din lume și cea mai mare din Statele Unite. De asemenea, orașele americane Boston, Chicago, Philadelphia și Savannah sărbătoresc această zi cu parade care implică între 10.000 și 20.000 de participanți fiecare.

  • În New York, la parada ce mărșăluiește de-a lungul faimosului Fifth Avenue, sunt expuse costume tradiționale irlandeze, formațiile de cimpoieri și toboșari încântă spectatorii cu acordurile specifice, dansatorii irlandezi execută cu precizie fascinantele mișcări de dans, iar numeroase grupuri de copii defilează în costume simbolice, ilustrând frumoasele basme irlandeze.

  • Orașul Chicago are, de asemenea, propria lui tradiție în ceea ce privește această sărbătoare, alături de binecunoscuta paradă. În fiecare an, începând din 1962, apa râului Chicago este colorată în verde. Parada Sf. Patrick din Philadelphia este a doua cea mai veche paradă din SUA. Prima manifestare de acest gen ce apare înregistrată în documente, este din 1771.


 

  • Râul Chicago a fost colorat în verde pentru sărbătoarea anuală a Zilei Sf. Patrick.

  Toate manifestările din întreaga lume prilejuite de Ziua Sfântului Patrick sunt unice, însă au elemente comune, simboluri care definesc însuși spiritul irlandez: trifoiul (asociat cu Sf. Patrick, care, potrivit legendelor folosea trifoiul ca simbol al Sfintei Treimi, frunzele reprezentând Tatăl, Fiul și Sfântul Duh), crucea celtică (ce îmbină tradiții păgâne și creștine), spiridușul (leprechaun), un personaj imprevizibil și mereu pus pe șotii, venerat de irlandezi, și nu în ultimul rând, culoarea verde. Toți irlandezii poartă haine verzi în această zi, dar și accesorii în aceeași culoare, precum pălării, panglici și un trifoi prins de haine sau pictat pe față.

 

    Ziua Sfântului Patrick a fost sărbătorită pentru prima dată la București în 2008. Evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală Româno-Irlandeză în colaborare cu Primăria Sectorului 1. Cu această ocazie s-au organizat concerte și spectacole de dans irlandez, iar apa fântânii din Piața Universității a fost colorată în verde.

 

 

3 Comentarii
  1. Vasile Senior Stan spune
  2. Vasile Senior Stan spune
  3. Vasile Senior Stan spune

Lasă un răspuns