Se spune ca Ziua Mamei este o sarbatoare de data recenta, dar putini stiu ca ea este o traditie straveche, in antichitate celebrandu-se cu mult fast zilele Zeitelor Mame si ale reprezentantelor lor muritoare, un exemplu graitor fiind festivitatile dedicate zeitei Rhea, mama lui Zeus.
“Duminica maternităţii”
Istoria Zilei Mamei începe însă undeva în jurul anilor 1600, când în Anglia se sărbătorea “Duminica maternităţii”.
-
Cu această ocazie, oamenii aveau o zi liberă, când mergeai în vizită şi duceai mamelor prăjituri. Obiceiul primise numele “mersul la colindatul mamei” şi în acea zi fiecare mamă din Regat primea o prăjitură tradiţională, apoi mamele le dădeau copiilor binecuvântarea.
Mai târziu, sărbătoarea este reluată în Statele Unite, reinventată însă mai puţin de dorinţa omagierii mamei, ci ca manifest împotriva inegalităţilor sociale şi a discriminării dintre sexe.
Tot americanii sunt primii care au “transformat” sărbătoarea femeii într-una dedicată mamei, iar preşedintele George Washington (1732 – 1799) a contribuit în mod simbolic la această tradiţie, după ce a adresat mamei sale o declaraţie înduioşătoare în public.
-
La nivel mondial, în decursul anului, această zi este marcată la aproximativ 24 de date diferite, printre care la 8 martie (când este celebrată și Ziua Internațională a Femeii) și la 21 martie (prima zi de primăvară), când este aniversată în peste 10 țări. Ziua Mamei este, de regulă, sărbătorită în a doua duminică a lunii mai, de circa 70 de state ale lumii: Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveția, Turcia, Ucraina, Statele Unite ale Americii, țările baltice, statele din America de Sud, țările nordice.
Germania
-
Ca multe tari occidentale si nu numai, Germania sarbatoreste Ziua Mamei in cea de-a doua duminica a lunii mai. Este o zi a bucuriei, care se sarbatoreste prin excursii in aer liber si printr-o cina festiva in familie.
-
Sub regimul nazist, aceasta sarbatoare a capatat o valoare aparte, fiind celebrate cu mult fast mamele care nasteau mai multi copii si care erau rasplatite prin medalii numite Mutterkreuz. Din bronz, argint si aur, in functie de numarul de copii nascuti, acestea se acordau in a doua duminica a lunii mai.
India
-
Desi Ziua Mamei nu este un cocept cu totul nou in aceasta tara, indienii celebrand la randul lor zeitele mame Durga si Kali Ma, o zi dedicata persoanelor de sex feminin este o noutate preluata din Occident. La fel este si ziua de celebrare, care coincide cu cea de-a doua duminica a lunii mai.
-
Printre cadourile cele mai cumparate aici, cu ocazia Zilei Mamei, se afla florile, felicitarile si tablourile cu dedicatie pentru mamici. De asemenea, copiii pregatesc mancaruri pentru mame, care astazi nu sunt lasate sa munceasca.
Mexic
-
In Mexic, Ziua Mamei este celebrata in fiecare an pe 10 mai si este considerata o sarbatoare extrem de importanta. Ziua incepe cu o mesa dedicata Sfintei Fecioarei, simbolul suprem al maternitatii, apoi se canta „las mañanitas” (cantece de aniversare) in cinstea Sfintei Marii. Dupa mesa, familia gateste masa pentru mame, iar copiii le daruiesc acestora cadouri hand-made.
America
-
Cea de-a doua duminica a lunii mai este, astazi, o sarbatoare oficiala a tuturor statelor americane, dar efortul de a crea aceasta ocazie festiva are o poveste indelungata. In timpul razboiului civil, Anna Jarvis, o femeie curajoasa si cu initiativa, a incercat sa reconcilieze statele confederate si unionale. Eforturile ei au fost zadarnice, dar memoria femeii a fost dusa mai departe de fiica sa, care nu a incetat sa lupte pentru rasplatirea implicarii feminine in efortul de a crea o lume mai buna.
-
In urma insistentelor sale, presedintele Woodrow Wilson a declarat, in 1914, a doua duminica din mai drept Ziua Mamei. Floarea traditionala a sarbatorii este garoafa, floarea preferata a Annei Jarvis.
Japonia
-
„Haha no hi”, sau Ziua Mamei in japoneza, este un cuvant derivat din hahaoya, care insemna „mama”. Este o ocazie celebrata prin festivaluri locale si care devine din ce in ce mai mult o bucurie a comerciantilor de cadouri si flori (cele mai apreciate fiind garoafele si trandafirii).
-
Copiii intre 6 si 14 ani au ocazia de a-si sarbatori mama participand la un concurs de desen (care se tine din patru in patru ani) in care li se cere sa deseneze chipul mamei, cele mai bune reproduceri urmand a fi premiate si selectate pentru a participa la o expozitie itineranta prin tara.
Franta
-
Aici, Ziua Mamei este sarbatorita in ultima duminica a lunii mai, cu exceptia cazului in care ea coincide cu sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh. Atunci, Ziua Mamei este mutata in prima duminica a lui iunie.
-
Mamele primesc in dar prajituri sau torturi in forma de buchet de flori ori poezii create special de copii si/sau soti. Un alt dar obisnuit este un rasfat complet la un salon de infrumusetare.
Ziua Mamei (în România) –
se celebrează în prima duminică a lunii Mai
Până în anul 2009, România era printre puținele state ale lumii care, în lipsa unei Zile a Mamei, a marcat doar Ziua Femeii — 8 Martie, extinzându-i acesteia aria de semnificații.
-
Mai exact, până în anul 2010, în România nu exista o Zi a Mamei recunoscută oficial, printr-un act normativ.
-
Neoficial, aceasta se sărbătoarea, la fel ca în celelalte țări din fostul lagăr socialist, de Ziua Internațională a Femeii, o sărbătoare tipic comunistă.
-
Ziua Mamei și Ziua Tatalui au fost legiferate ca sărbători în România începand cu anul 2010, în baza Legii nr. 319/2009 pentru instituirea Zilei mamei şi a Zilei tatălui. Legea a fost dezbătută și aprobată în Camera Deputaților la 29 septembrie 2009. Inițiativa pentru instituirea acestor două sărbători a avut-o, în luna iunie 2009, Alianța Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA), precum și un grup de opt parlamentari.
-
Ziua Mamei a fost declarată sărbatoare publica și este în prima duminica a lunii mai, iar Ziua tatălui în cea de-a doua duminică a lunii mai.
-
Rolul acestei inițiative este acela de a sublinia importanța fiecăruia dintre cei doi părinți în viața de familie și în universul copilului.
Cu drag,