Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. File de legendă, datini și superstiții.

8

  Sfântul Gheorghe. Povestea vieții Marelui Mucenic purtător de biruinţă

     

 

   Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă este sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai cunoscuti si onorati sfinti ai crestinismului, ziua fiind marcată, potrivit tradiţiei populare, prin împodobirea caselor cu crengi verzi care simbolizează renaşterea naturii.

  Sfântul este ocrotitor al oraselor românesti Timisoara, Drobeta Turnu-Severin si Botosani, precum si a numeroase tari si regiuni: Anglia, Catalunia, Etiopia, Georgia, Grecia, Lituania, Palestina, Portugalia si Rusia, fiind sarbatorit atat de Biserica Ortodoxa cat si de cea Romano Catolica (fiind totodata patronul Angliei), imaginea sa fiind intotdeauna asociata cu vitejia nemarginita si credinta in biserica crestina pana la sacrificiul suprem.

    Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinţi creştini în Capadocia, în timpul împăratului Diocleţian, în secolul al IV-lea. Ajunge în slujba împăratului ca militar şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor începute în anul 303, relatează News.ro.

    – Îşi mărturiseşte credinţa în Hristos şi este întemniţat din cauza acestor convingeri religioase. În încercarea de a fi forţat să renunţe la credinţa creştină, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie. Această zi rămâne ziua sa de prăznuire.

  

  Potrivit istoricilor, Sfântul Gheorghe s-a născut într-o familie de nobili din Lod, în Palestina siriană, între anii 275 și 285, sfârșindu-și zilele în Nicomedia, pe 23 aprilie 303. Tatal său, Gerontius, făcea parte din armata romană din Capadocia, iar mama lui, Polichronia, era originara din Palestina, (dupa alte surse, părinții Sfântului Gheorghe ar fi purtat, de fapt, numele de Anastasius și Theobaste).

icoana cu Sfantul Gheorghe

     Amândoi erau creștini, astfel fiul lor a fost educat conform credinței în Iisus.
La vârsta de 14 ani, Sfântul Gheorghe și-a pierdut tatal, pentru ca, numai dupa câtiva ani, să ramâna orfan si de mamă. Rămas singur pe lume, s-a decis să mearga la Nicomedia, un oraș imperial din acea vreme și să îi ceara lui Dioclețian să îl înroleze în armata romană. Împăratul l-a primit cu brațele deschise, întrucât își amintea cu plăcere de devotamentul și vitejia tatălui sau. Către vârsta de 30 de ani, Sfântul Gheorghe a fost promovat la rangul de tribun și a fost primit în garda imperiala a împăratului de la Nicomedia.

     În anul 302, Dioclețian a dat un edict prin care toți ostașii romani erau obligați să aducă jertfe zeilor, iar cei care erau creștini urmau să fie arestați pe loc.
   

Munich Sendling Margaretenkirche Georg

   Indignat, Sfântul Gheorghe și-a arătat deschis dezaprobarea față de această lege, anunțând public că este creștin și îl venerează pe Domnul Iisus Cristos. Deși era deranjat de acest lucru, Dioclețian nu dorea să-l piardă pe unul dintre cei mai destoinici tribuni ai săi, așa că a încercat să îl convertească, promițându-i   pământuri, bani și sclavi, dacă aducea sacrificii zeilor romani. Întrucât a fost refuzat, împăratul a fost nevoit să îl condamne la moarte.
    –  Sfântul Gheorghe și-a acceptat cu seninătate soarta! Și-a dăruit toata averea săracilor, iar după numeroase torturi, incluzând bătaia cu vine de bou, loviri cu sulița, vătămarea cu roata de săbii, aruncarea în groapa cu var și încălțarea în cuie, Sfântul Gheorghe a fost decapitat în fața zidului cetății Nicomedia, pe 23 aprilie 303.

    Un martor al execuției sale i-a convins, apoi, pe Atanasie, un preot păgân, și pe împărăteasca Alexandra, să se convertesca la creștinism, sfârșind, apoi,  în chinurile muceniciei.
     Trupul sfântului a fost trimis pentru îngropăciune în orașul său natal, la Lod, unde creștinii l-au înmormântat, așa cum se cuvenea unui martir.

    Martir, ocrotitorul Angliei, a fost martirizat la sau in apropiere de Lydda, localitate cunoscuta si sub numele de Diospolis, in Palestina, probabil inainte de domnia Imparatului Constantin cel Mare. 

    Viata Sf Gheorghe este presarata cu minuni incredibile, evident mai mult legenda decit realitate. Astfel el a fost omorit de trei ori si de fiecare data a fost adus la viata de catre Dumnezeu, desi cadavrul lui fusese taiat in bucati si cu o alta ocazie ars. Alte minuni ar fi oameni pe are i-a adus la viata pentru a-i boteza, armate distruse instantaneu, birne de lemn la care le-a dat frunza si lapte in loc de singe scurginduse din capul lui retezat. Cu toate astea, nu exista motive de a crede ca Sf Gheorghe nu a existat in realitate.

   

Biella San Giorgio

Cruciatii au sporit si ei popularitate Sfintului Gheorghe. William de Malmesbury ne povesteste cum Sf Gheorghe si Demetrius, „soldatii martiri”  i-au ajutat in lupta de la Antioch (1098).

     Desi nu este dovedit istoric, se crede ca folosirea simbolurilor heraldice legate de Sf Gheorghe s-a facut de catre Richard Inima de Leu. Ceea ce se stie insa cu siguranta este ca în 1284 sigiliul navei Lyme Regis reprezinta un steag alb pe care este crucea Sf. Gheorghe. Acesta ramine si in ziua de azi ca steag al marinei militare Engleze, si unul din elementele steagului Marii Britanii.

    Legenda Sf. Gheorghe și a dragonului

 

   În icoanele creștine răsăritene, Sfântul Gheorghe este, adeseori, înfațișat călare, înfingându-și sulița într-un balaur, uneori, apărând în fundal o tânără femeie, ce urmărește, de la distanță, sângeroasa înfruntare.


În interpretarea obișnuită a acestei imagini, se spune, că balaurul sau dragonul îl reprezintă atât pe Satana, cât și imperiul roman, iar femeia din fundal, fiind nimeni alta decât Alexandra, soția împăratului Dioclețian.

   Se spune că legenda luptei Sfântului Gheorghe cu balaurul ar fi fost adusă pe tărâmurile europene de către cruciați.

   Oricum, cea mai veche reprezentare a acestui episod este o icoana din Capadochia, de la începutul secolului al XI-lea, iar cea mai veche referire documentara la confruntarea Sfântului Gheorghe cu balaurul apare într-un text georgian, din secolul al XI-lea -„Legenda Aurea”.

    Potrivit poveștii, un balaur, dragon sau crocodil își făcuse culcuș deasupra izvorului ce furniza apa orașului Silene. Pentru a avea acces la apa, oamenii trebuiau sa-i dea monstrului câte doua oi în fiecare zi pentru ca acesta sa-si astâmpere foamea. In zilele in care nu aveau oi ca – trebuiau sa-i aduca jertfa o fecioara care era trasa la sorti.

 

Lupta Sfântului Gheorghe cu balaurul

Sfantul Gheorghe si balaurul

pictura de Rubens

 

    – Intr-o zi sortii au cazut pe fata mai mica a regelui. Aceasta a oferit bani ca altcineva sa se ofere in locul ficei sale dar nu s-a gasit nimeni sa o faca. Fecioara a fost imbracata mireasa si legata de un copac unde de obicei jertfele aduse dragonului se faceau.

    • Fata, ce urma să fie sacrificată, era aleasă prin tragere la sorți. Într-o zi, soarta a decis să fie jertfită o prințesă. În ciuda protestelor tatîlui ei, fata a fost adusă în fața balaurului.

      Intâmplarea face ca Sf Gheorghe tocmai să treacă pe acolo si o vede pe frumoasa fata legata de copac. O intreaba ce i s-a intâmplat, iar acesta, dupa ce îi povesteste, îl roaga sa plece cit mai repede ca sa nu fie si el ucis de către dragon.


      Sf Gheorghe ramâne, iar la aparitia dragonului îsi face semnul crucii, se luptă cu acesta si o salveaza pe fecioara. Regele îi ofera Sf. Gheorghe bani si demnităti, însa acesta le refuza, cerând numai ca regele sa promita a face numai fapte bune si sa construiasca biserici pentru a cinsti pe Dumnezeu.

    •  Impresionați de această faptă, locuitorii din Silene au părăsit credința lor păgână și s-au convertit la creștinism.

 

    În poveștile romantice din Evul Mediu, sulița cu care Sfântul Gheorghe a ucis balaurul purta numele de Ascalon, de la orașul Ashkelon din Levant.

  •     Într-o legendă populară românească, menționată de Elena Niculiță-Voronca, în „Datinile și credințele poporului român”, lucrurile se desfășoară, cumva, altfel.

  • „Sfântul Gheorghe era tare viteaz. Pe vremea ceea, s-a fost întâmplat ca un balaur a închis apa din fântâni și nu dădea apă decât dacă i se da, de la toată casa, câte un copil, să-l mănânce, s-a fost ajuns rândul și la împăratul.

  • El avea numai o fată, ș-a trebuit s-o dea s-o mănânce balaurul; dar Sfântul Gheorghe a mers și i-a taiat capetele, ș-a scăpat-o de la moarte și a căpătat-o de soție. Fata, însă, se iubea cu un țigan și țiganul i-a făcut bataie.

  • Sfântul Gheorghe avea o o basma ș-o pușcă ș-o sabie, care singure mergeau înainte: basmaua făcea drum, iar pușca, cu sabia, pe toti omora.

         – Țiganul a pus-o pe femeie să i le fure și l-a bătut, dar el avea putere, căci avea trei fire de păr de aur, în cap. Apoi, a pus-o să-l intrebe în ce-i sta puterea? El i-a spus. Ea i-a căutat in cap și i-a scos perii. De atuncea, el a slăbit de tot. A mers la socrul său și s-a jeluit. Socrul său i-a spus că, pesemne, țiganul îi e partea, și i-a luat pe amândoi și i-a legat de cozile cailor și i-a prăpădit.”

 

     Conform aceleiaşi tradiţii se povesteşte cum în timpul persecuţiilor lui Dioclitian, 17.000 de creştini au fost martirizaţi într-o lună. Gheorghe abandonează  haina militară, donează  bunurile săracilor şi afirmă către Dacian, preşedintele tribunalului, că toţi zeii păgâni sunt demoni.

  • A fost apoi torturat cu cruzime; l-au suspendat pe o capră şi l-au sfâşiat cu furci de fier, i s-au ars rănile prin frecare cu sare. In noaptea  următoare, Domnul i-a apărut pentru a-l întări. In sfârşit, au fost folosite mai multe moduri de a-l omorî, dar toate au fost în van: supliciul Străzii, cazanul de plumb topit, var nestins. In final, el simulă că vrea să se sacrifice la idoli. Apoi a fost condus în templu; el invocă focul cerului care distrusese construcţia fundului acoperişului. Soţia lui Dacian s-a convertit la creştinism şi a fost  martirizată la ordinul soţului său, care venise la capul lui Gheorghe şi-l decapită.

   

    În cele mai multe icoane, Sf. Gheorghe este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru sau ca un conducător militar ţinând o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.

    În unele icoane Sf. Gheorghe apare însoţit de alţi doi sfinţi militari, Theodor-Tiron şi Dimitrie.

   De asemenea, în icoane, Sfântul Gheorghe este întotdeauna călare pe un cal alb,     – albul fiind simbolul lumii divine şi, deasemenea, al inocenţei.

    – Roşul mantiei Sfântului Gheorghe îl  pune pe acesta în relaţie cu funcţia sa de războinic, dar el este totodată şi culoarea sângelui, a martiriului. 

 – Griul iazului (lacului ) şi brunul dragonului  reprezintă ameninţarea, murdăria şi morbiditatea.

  Sfântul Gheorghe reprezintă simbolul victoriei asupra forţelor demonice si ale păcatului, în Apocalipsă dragonul reprezentându-l pe Satana.

 

  Unul din ansamblurile picturale cele mai celebre despre viaţa Sfântului Gheorghe este seria de trei tablouri pe care Vittore Carpaccio le-a pictat în 1507 la Veneţia.

Vittore_carpaccio,_san_giorgio_e_il_drago_01

    

    Credinţe şi superstiţii

 

  Una dintre practicile răspândite în ziua de Sfântul Gheorghe este împodobirea casei cu plante ce marchează renaşterea naturii. Plantele folosite variază în funcţie de regiune: în Muntenia se pun crengi de stejar sau de păr, în Transilvania se pun rug verde şi leuştean.

În Banat, casele sunt împodobite cu rug sau cu frunză de fag sau gorun.

În tradiţia populară se consideră că aceste simboluri vegetale au rol în protejarea gospodăriei de acţiunea spiritelor rele.

De asemenea, oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, ca să fie sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor.

    În unele regiuni fetele sunt stropite cu apa proaspătă, la fel ca de Paște. Acest obicei se crede că ar avea efecte benefice cu dubla semnificație în purificare și fertilitate.

 

Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstit de toată lumea. Se mai spune că cine doarme în această zi ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.

Gunoiul adunat în ziua de Sfântul Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine. În această zi se adună de pe câmp plantele medicinale care se păstrează peste an.

Dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat, iar dacă e ploaie se va face grâu şi fân, potrivit credinţei populare.

 

 

La mulţi ani tuturor celor ce poarta numele Gheorghe, Gheorghiţă, George, Georgeta, Georgiana, Geta, Ghiță sau Gică!

Sfantul caruia îi purtati numele sa va ocroteasca in fiecare zi, sa va aduca liniste si pace si sa nu lase ca speranta sa se stinga din spiritul dumneavoastra.

Dorim să va transmitem cele mai calde gânduri şi urări de sănătate, fericire, bucurii şi împliniri. Să fiti iubiti şi fericiti în fiecare moment al vieţii dumneavoastra.

8 Comentarii
  1. Elena Buzila spune

    La multi ani !

  2. Mariana Soponaru spune

    Multumesc ‘

  3. Mariana Soponaru spune
  4. Rody Rusu spune

    La multi ani!

  5. Nicusor Enache spune

    cum vine asta? sa serbezi ziua in care a fost omorat sf ghe….hahaha

  6. Mariana Soponaru spune
  7. Florin Partnoi spune

    O seara frumoasă.

  8. Vasile Senior Stan spune

    Doi iubiti,,,

Lasă un răspuns