Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor. Viaţa Sfântului, tradiții și obiceiuri.

7

 

Viaţa Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, ale cărui moaște sunt la Patriarhia Română

       După sărbătoarea Marelui Mucenic, pe 27 octombrie este celebrat Sfântului Dimitrie cel Nou sau Sfântul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui moaşte se păstrează în Catedrala patriarhală.

  • Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou adună, timp de trei zile, mii de pelerini pe Dealul Patriarhiei din Capitală, care vin să atingă raclele cu moaştele Sfinţilor şi bucata din Crucea Sfântă.

  • Desemnat, în 1774, ca protector al Cetăţii lui Bucur. Moaştele Cuviosului Dimitrie cel Nou, considerate a fi făcătoare de minuni, sunt păstrate în Catedrala Patriarhală.

      Pentru că Sfântul Dimitrie cel Nou a săvârşit numeroase minuni, fiind venerat de credincioşii din întreaga ţară, patriarhul Justinian Marina a propus Sfântului Sinod generalizarea cultului Cuviosului  în Biserica Ortodoxă Română. Proclamarea canonizării Sfântului Dimitrie cel Nou a avut loc în anul 1955, când i s-a acordat ca zi  de prăznuire data de 27 octombrie.

sf-dimitrie-cel-nou-1-600x515Sfântul Dimitrie Basarabov este unul dintre reprezentantii de seama ai vietii crestine a fost Sfantul Dimitrie zis „cel nou” sau „Basarabov”, ale carui moaste se gasesc azi in catedrala patriarhala din Bucuresti. A trait in veacul al XIII-Iea, deci in timpul „imperiului” de la Tarnovo, intemeiat de romani si de bulgari sub conducerea fratilor Petru si Asan. S-a nascut în satul Basarabi (n.r. – Basarabov, în Bulgaria de azi, la 80 km de Bucureşti), asezat pe raul Lom, un afluent al Dunarii, in apropierea orasului Russe, din părinţi ortodocşi de origine vlahă.

      Parintii lui erau oameni saraci, care nu l-au putut da la invatatura, de aceea, de mic a fost nevoit sa-si castige el insusi cele necesare traiului. Ani in sir a pascut vitele si oile taranilor din sat, pe colinele din preajma Dunarii si pe vaile inverzite ale raului Lom. Viata in mijlocul naturii a oferit tanarului pastor prilejul de a admira mereu frumusetile firii celei vazute, ajutandu-l sa iubeasca si mai mult pe Facatorul lumii vazute si nevazute.

  • In duminici si sarbatori a luat parte alaturi de parinti si de ceilalti credinciosi, la slujbele savarsite in biserica satului, putand astfel sa asculte invataturile de viata indrumatoare ale Mantuitorului Iisus Hristos, ale Sfintilor Sai Apostoli si ale Sfintilor Parinti. Atmosfera de viata autentic crestina din familie, ca si invataturile pe care le auzea la biserica l-au facut sa fie bland si milostiv cu toti semenii sai. Postea si se ruga mereu, asa cum se cuvine unui adevarat crestin.

  • Se ingrijea mult de cei saraci, carora le impartea o parte din hrana pe care o primea de la consatenii sai pentru paza vitelor.

  • Cunoscand pe unii calugari din manastirile din apropiere, a aflat de viata imbunatatita pe care o duceau acestia, departe de lume si de grijile ei. Pe masura ce crestea cu varsta si cu intelepciunea, s-a trezit in el dorul dupa viata monahala, desi practicase si pana atunci, poate fara ca sa-si dea seama, cele trei „sfaturi” cerute oricarui calugar : sfintenia vietii (fecioria), smerenia (ascultarea) si saracia.

  • Într-una din zile, a parasit lumea, cu toate ale ei, si „luandu-si crucea”, s-a calugarit intr-o manastire din apropiere. S-a asezat intr-o pestera, sapata in stanca, pe malul raului Lom. Acolo a petrecut ani in sir in post aspru, infranare si rugaciune, izolat cu totul de lume si chiar de ceilalti monahi. Nu se stie cati ani a trait in aceasta pestera si nici cum isi agonisea cele necesare traiului, dupa cum nu se stie nici data trecerii sale la cele vesnice. De un lucru putem fi siguri : ca el a fost in permanenta o pilda vie de aleasa viata crestina pentru ceilalti calugari si pentru obstea cea mare a credinciosilor.

  • Pe cand si-a simtit sfarsitul aproape, a venit pe malul Lomului si s-a asezat intre doua lespezi de piatra ca intr-un sicriu. Si astfel si-a incredintat sufletul lui Dumnezeu, fiind inconjurat in chip nevazut doar de sfintii ingeri.

     Se spune că acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a trăit în vremea drept-credincioşilor împăraţi româno-bulgari şi era dintr-un sat care se numeşte Basarabov, sat aşezat pe marginea apei Lomului. La încsf-dimitrie-cel-nou-3eput a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzând că toate ale lumii sunt trecătoare, a ieşit din satul Basarabov şi s-a sălăşluit mai întâi într-o peşteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-a făcut monah la mănăstirea care era înăuntrul peşterii.

  • În obștea mănăstirii, Dimitrie îi întrecea pe confrații săi cu rugăciunea rostită. În mănăstire nu era nici un călugăr mai iubitor de Dumnezeu și de nevoința duhovnicească, însă  dorind să urmeze exemplul marilor sihaștri din pustie, călugărul Dimitrie cere binecuvântare de la egumen și pleacă din obştea călugărească. Astfel, alege să trăiască într-o peșteră modestă și umedă pe valea râului Lom. Acolo s-a nevoit Cuviosul multă vreme, răbdând foamea, setea și chinurile pustnicești. Dumnezeu l-a învrednicit pe Cuviosul Dimitrie cu harul de înaintevăzător şi făcător de minuni.

  • Simțindu-și sfârșitul aproape, s-a retras între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu și rugându-se și-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu. De atunci, el se numără în ceata Cuvioșilor părinți.

  • Sute de ani, trupul său a fost scăldat de apele râului Lom. Moaștele sale au rămas multă vreme sub ape, până când o copilă posedată de un duh necurat a avut o revelatie: i s-a arătat Sfântul Dimitrie Basarabov, care i-ar fi spus: „Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui„. Părinții au mers la locul indicat în vis, lângă râul Lom, şi au găsit trupul neputrezit al sfântului între două pietre.

  • După această întâmplare Moaștele Cuviosului Dimitrie au fost aduse și aşezate în biserica din Basarabi. În tradiția bisericească, un domnitor al Țării Românești, al cărui nume nu este menționat, a plătit o sumă mare de bani pentru aducerea moaștelor Cuviosului Dimitrie în Bucureşti. Delegația nu a reușit să intre în acest oraş, deoarece caii nu au vrut să mai meargă.

  • În această situaţie, membrii delegaţiei au hotărât să tragă la sorți, pentru a stabili drumul pe care vor merge cu moaștele Sfântului Dimitrie. La sorți a căzut drumul spre Basarabi, și astfel, moaștele au fost reașezate în biserica din Basarabi. Au stat în această biserica până în timpul războiului ruso-turc (1768-1774), când generalul rus Petru Salticov, trecând prin satul Basarabov, a luat moaștele cu intenția de a le trimite în Rusia.

    • Insă, la rugămintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromână, precum și a mitropolitului Grigorie al II-lea al țării Românești, le-a dăruit poporului român. Moaștele au fost așezate cu cinste, în iunie 1774, în actuala catedrală patriarhală din București.

  • Sfântul Cuvios Dimitrie a răspuns rugăciunilor credincioșilor și pe timp de secetă, când sub domnia lui Grigore Ghica, pe la 1827, în Muntenia, lipsa apei făcuse rasvagii mari în agricultură. Legat de procesiunea de atunci a rămas și o întâmplare hazlie. Ploaia a căzut chiar din timpul pelerinajului, încât ‘Vodă, boierii și norodul care erau după Sfânt fură udați până la piele. Și ploaia a ținut trei zile, cu mici întreruperi’, aveau să scrie cronicile vremii. Și holera din 1831 a stârpit-o rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

    • La cererea generalului Pavel D. Kiseleff, președintele Divanului Țării Românești de atunci, în data de 15 septembrie, moaștele Sfântului au fost duse pe Câmpia Filaret, unde, în prezența autorităților militare ruse, a preoților și credincioșilor, mitropolitul și călugării au făcut rugăciuni pentru încetarea urgiei. ‘Din ziua aceea și până la începutul lunii octombrie a scăzut repede numărul morților, care până atunci atinsese 160 pe zi’, mai consemnează cronicile. Tot astăzi, Biserica Ortodoxă pomenește pe Sfântul Mucenic Nestor.

 

   
sf-dimitrie-cel-nou-1-600x515Icoana Cuviosului Dimitrie cel Nou la masa sărbătorească

În tradiţia populară, românii îl sărbătoresc pe Sânmedru timp de trei zile. Se spune că Sânmedru, un bătrân plăcut lui Dumnezeu, este şi patronul caselor pe care le protejează de pagubă, de furtuni şi de furia animalelor sălbatice. De aceea, o icoană a sfântului Dimitrie este de folos fiecărui creştin.

Icoana Cuviosului Dimitrie cel Nou este aşezată la masa sărbătorească, chiar dacă în familie nu este un credincios care să poarte numele de Dumitru. Datina este urmată, an de an, pentru ca armonia, sănătatea şi sporul să nu părăsească locuinţa respectivă.

Se aprinde din nou focul viu

În ziua de prăznuire a Cuviosului, tinerii aprind din nou  focul viu a lui Sânmedru în curtea  gospodăriei şi-l întreţin cu vreascuri şi cu cetină de brad: Focul arde pe parcursul nopţii, iar cei care-l  veghează îl roagă pe un bunic sau pe cel mai vârstnic din comunitatea respectivă să povestească  despre minunile săvârşite de cei doi sfinţi Dimitrie. Acele întâmplări sunt transmise din moşi-strămoşi în familiile sătenilor din localităţile rurale.

Se aprind zece lumânări pentru rudele decedate

Practicile de venerare a morţilor se continuă şi în această zi. Credincioşii merg la cimitir cu ofrande sfinţite la biserică şi le împart la mormântul rudelor decedate în famillia  lor.  În acelaşi timp, există obiceiul să se  aprindă câte zece lumânări la mormintele celor care au murit fără lumânare. Fiecate mormânt este împodobit cu flori de toamnă.

Necazul nostru trebuie să-l mărturisim Cuviosului Dimitrie cel Nou

Cine are un mare necaz trebuie să-l mărturisească Cuviosului Dimitrie. Tradiţia spune că, îndeosebi în această zi, la slujba de prăznuire, Dumnezeu ne trimite darurile sale şi împlineşte rugile noastre prin intermediul Cuviosului Dimitrie cel Nou.

Ofrande pentru bătrânii din azil

Acum ofrandele cu fructe – mere, nuci, struguri şi cu miere se dăruiesc bătrânilor singuri, neajutoraţi, îndeosebi celor care trăiesc în azile care, în tradiţia populară, sunt ca şi „pusnicii”.

Ultimele socoteli se încheie după slujba de prăznuire

Dacă nu s-au încheiat vechile înţelegeri între stăpânii oilor şi ciobani în ziua de 26, considerată ziua socotelilor sau a soroacelor, acest lucru se poate finaliza în ziua de prăznuire a Cuviosului Dimitrie cel Nou.

 

Cuviosul Dimitrie cel Nou, într-o poveste despre darurile rugãciunii în pustie…sf-dimitrie-cel-nou-600x809

     Cicã Sfântul Dimitrie era cioban si trãia cu oile în codru. Nici nu stia cã mai sunt si alti oameni! Nu stia sã se roage, doar sãrea peste o cioatã de trei ori si spunea: „Acestea sunt ale Tale, Doamne!”. Mai sãrea o datã: „Asta este a mea, Doamne!”

  • Într-o noapte si-a visat semenii si dimineata a pornit sã-i caute. Era într-o zi de duminicã. A vãzut oamenii intrând în bisericã si s-a dus si el. Vãzând cã oamenii poartã un fel de sarici în spate, a umplut cu paie un sac si, luându-l în spate, a intrat în bisericã. Oamenii s-au mirat, dar el nu întelegea cã le vedea pãcatele! În bisericã, ciobanul l-a vãzut pe necuratul însemnându-i pe cei care nu erau atenti la slujbã. Pentru cã ciobanul se ruga cu evlavie, necuratul a tras de o piele de bivol, scotînd un sunet necuviincios. Sfântul Dimitrie a râs si atunci cel rãu l-a scris si pe el pe rãboj. Mâhnit, ciobanul a plecat si, pe drum, nu mai mergea pe deasupra apelor ca pânã atunci! Si-a dat seama cã a pãcãtuit si a hotãrât sã nu se mai întoarcã printre oameni. Dupã multi ani, oamenii i-au gãsit trupul sfintit si au ridicat acolo o bisericã.


    Racla cu moaștele Cuviosului Dimitrie a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureștiului de mai multe ori. Astfel, în 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capăt epidemiei de ciuma, în 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, în speranța opririi epidemiei de holeră și în 1827, în timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie. Generalizarea cultului Cuviosului Dimitrie a fost hotărâtă în ședințele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dintre anii 1950-1955.

  • Este proclamat oficial ocrotitorul oraşului Bucuresti de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793). Generalizarea cultului său s-a făcut în anul 1955, când, la propunerea patriarhului Justinian Marina, Sfântul Sinod a proclamat cinstirea Sfântului Dimitrie cel Nou în întreaga Biserica Ortodoxă Română.

 

7 Comentarii
  1. Viorica Petcu spune
  2. Cristian Mihăescu spune

    Să înţeleg că cel de ieri era Second-Hand ?

  3. Cristian Mihăescu spune

    Sfinţii ăştia şi-au plagiat tezele de doctorat. S-au făcut sfinţi peste noapte. În ziua de azi meseria de Sfânt e practicată de mulţi. Avem atât de mulţi sfinţi încât nu încap în calendar. Mulţi aşteaptă pe banca de rezerve. Protestez să se reducă numărul de sfinţi.

  4. Cornel Ilies spune

    Mult Respect

  5. Florescu Angelica spune
  6. Florin Partnoi spune

    O seara frumoasa, Week-end plăcut.

  7. Dorin Bolta spune

Lasă un răspuns