Puterea tămăduitoare a credinței. Celebrele leacuri călugăreşti din Rusia.

1

      Vechii călugări ne-au transmis reţete şi metode de vindecare bazate pe ierburi de leac şi rugăciune.
     De-a lungul secolelor, tincturile şi licorile din plante folosite în medicina populară proveneau nu numai din experienţa vracilor, ci şi din mănăstiri, acolo unde vechii călugări moşteneau şi duceau mai departe tradiţia vindecării cu ierburi de leac. În Evul Mediu, în ţări precum Germania şi Elveţia, în laboratoarele mănăstireşti în care se preparau diferite elixire şi pomezi, călugării foloseau plante medicinale, rădăcini, fructe şi alte ingrediente doar de ei ştiute.

     Faptul că monahii aveau cunoştinţe despre eficienţa anumitor plante explică apariţia a numeroase reţete excepţionale, care au vindecat boli dintre cele mai grele. Tot de la mănăstiri au ajuns la noi şi cele mai gustoase reţete de post. Leacurile au depăşit de mult zidurile lăcaşurilor sfinte şi au ajuns să fie cunoscute şi preţuite în întreaga lume, ca remedii cu eficienţă dovedită.

leacurile-calugarilor-rusi

  • Pînă acum un secol, îngrijirea bolnavilor şi arta de a vindeca se mai aflau încă sub tutela bisericii. Oamenii cărora li se încredinţa vindecarea sufletului trebuiau să răspundă şi de vindecarea trupului. Bisericile creştine au preluat această tradiţie.

  • Preoţii, călugării şi maicile alinau şi suferinţele trupului. Ei studiau funcţiile organismului şi cauzele bolilor, elaborînd metode de vindecare dintre cele mai diverse. Traduceau, transcriau şi puneau în practică reţete aparţinînd altor culturi, dar acumulau experienţă şi din terapiile practicate de ei înşişi.

  • În special, călugării s-au îngrijit de trebuinţele sufleteşti ale omului, pe care l-au înţeles şi l-au sprijinit moral, dar căruia i-au oblăduit şi rănile fizice. În medicina monastică, diagnosticul se punea după înfăţişarea pacientului, după gesturile sale şi după felul cum vorbea.

    • Citeau boala în ochi, pe chip, în „încărcătura” limbii, în mirosul corporal. Înainte de a consulta bolnavul, călugării se rugau pentru purificarea lor proprie şi pentru ca bunul Dumnezeu să-l ajute pe cel aflat în suferinţă.

    • Astfel, pacientul era vindecat prin puterea lui Dumnezeu, dar şi prin propriile forţe, regăsindu-şi echilibrul şi armonia.

    • Călugării nu cereau plată pentru serviciile lor medicale, deoarece Hristos i-a vindecat pe suferinzi fără să le ceară nimic în schimb.

 

      Plantele medicinale din Biblie

    Călugării au folosit cu predilecţie acele plante tămăduitoare pomenite în Biblie. Scorţişoara „mirositoare” apare de mai multe ori menţionată în Sfînta Scriptură, mai ales ca unul dintre ingredientele ungerii sfinte.

  • Astăzi ştim că uleiul esenţial de scorţişoară este antidiareic, antimicrobian, astringent, imunostimulator şi are efecte benefice în afecţiuni respiratorii, genito-urinare, în tratamentele stomatologice.

  • Din anul 2002, uleiul de scorţişoară se foloseşte ca ingredient la prepararea Sfîntului şi Marelui Mir. Cedrul, arborele cel mai lăudat, pomenit în Biblie de 75 de ori, ne dă un ulei cu proprietăţi antiseptice pentru căile respiratorii.

    • Este antiseboreic, expectorant, mucolitic, sedativ nervos şi stimulent tonic. Isopul, cu miros aromat plăcut, e folosit în răceală, bronşită, gripă, angină, răni, dermatite, furuncule, guturai alergic, negi, papiloame, bătături.

  • Pomenit în Psalmii lui David, isopul este un remediu excelent în tratarea bolilor de plămâni.

    • Acţionează de asemenea ca un foarte bun purificator al sângelui, având efect asupra vaselor capilare prin scăderea fragilităţii acestora, planta fiind foarte bună şi în tratamentul bolilor de ficat, în hepatite, leucoree, amenoree sau reumatism cronic.

    • În cazul tulburărilor gastrice sau balonare este utilă tinctura de isop.

    • Pentru arsuri la stomac şi gaze intestinale se consumă două-trei pahare pe zi de macerat la rece, înainte de mesele principale.

   Smirna şi tămâia, ca medicamente

    Tămâia din mănăstiri a fost folosită şi ca remediu naturist, iar reţetele sînt cunoscute şi astăzi.

  • Laringita, tusea necontrolată sînt vindecate prin consumarea zilnică a 20 de picături de tămîie într-un pahar cu apă. Totodată, se face gargară cu infuzie. Tămîia mai are şi puternic efect cicatrizant, fiind foarte bun antiinflamator extern.

  • Pentru a dizlova pietrele la rinichi este recomandat consumul unei linguriţe cu tinctură diluată în jumătate de pahar cu apă plată, de trei ori pe zi. Dar cum se prepară miraculoasa tinctură? Într-un borcan închis ermetic se pun zece grame de tămîie şi se lasă timp de şapte zile la dizolvat în 100 ml alcool alimentar de 90 de grade. Apoi se strecoară şi se administrează intern.

  • O cură extraordinar de bună, ce topeşte chisturile pe ficat, plămîni sau rinichi, este tot pe bază de tămîie. Astfel, în prima săptămînă se înghite în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, un bob de tămîie albă (cît un bob de mazăre), învelit în miez de pîine (ca să nu atingă dinţii).

  • În următoarele trei săptămîni se procedează la fel, dar numai din două în două zile. În paralel se beau trei-patru pahare cu ceai de traista-ciobanului înaintea meselor principale.

  • Pentru stări de anxietate şi chiar în psihozele şi nevrozele grave se fac în dormitor fumigaţii cu tămîie înainte de culcare. Smirna este folosită sub formă de tinctură sau infuzie.

    • Este medicament monahal recomandat în guturai, gripă, bronşită, oboseală, astenie, agitaţie, indigestie, balonare, circulaţie periferică deficitară.

       

      Alunul şi măslinul, doi arbori sfinţi

           Unul dintre roadele preţioase ale pămîntului, aşa cum apare în Sfînta Scriptură, alunul este considerat ca făcînd parte din categoria celor mai bune remedii pentru mărirea rezistenţei capilare, fiind utilizat cel mai frecvent în tratarea varicelor.

      • În tratamentul pentru varice se foloseşte tinctura de alun, care se prepară astfel: 50 de grame de frunze de alun se pun în 250 ml de alcool alimentar de 70 de grade, într-o sticlă închisă ermetic.

        • Se lasă timp de două săptămîni, timp în care sticla va fi agitată. Se strecoară şi se consumă o linguriţă de tinctură dizolvată în 100 ml de apă, de trei ori pe zi. Extern, în tratamentul plăgilor şi al ulceraţiilor se pun comprese cu infuzie din frunze de alun, preparată din 5 linguri de plantă la un litru de apă. Măslinul este folosit în reglarea colesterolului, elasticizarea vaselor de sînge şi curăţarea acestora.

        • Cercetările actuale au demonstrat că măslinele au şi proprietăţi digestive, cicatrizante, astringente şi emoliente, fiind eficiente în afecţiunile hepatice, litiaza biliară, dischinezie biliară, insuficienţă hepatică, rahitism, afecţiuni ale vaselor sanguine, anemie, laringită şi paradontoză.

          • Cîteva linguriţe de ulei de măsline extravirgin luate în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, constituie un remediu excelent în tratarea diabetului zaharat şi a ulcerului, în acest caz avînd rol de pansament gastric.

 

Ierburi din vechi reţete

Dacă înmugurirea crenguţelor de smochin anunţa venirea Mîntuitorului, ca leac, smochinele protejează oasele, vindecă bronşita şi răceala, tusea persistentă şi nu în ultimul rînd ajută la pierderea kilogramelor în plus.

  • În combaterea tusei se foloseşte cel mai frecvent siropul de smochine. Datorită conţinutului de vitamine A, B şi C, smochinele stimulează imunitatea, prevenind apariţia virozelor respiratorii în perioadele reci şi ajută la menţinerea unei vederi sănătoase. Cu sucul lăptos al smochinelor se pot combate negii sau bătăturile.

  • Floarea-pasiunii sau passiflora a fost numită Floarea patimilor lui Christos de către preoţii spanioli care, în secolul XVII, au ajuns în America de Sud. Extractele din passiflora înlătură agitaţia nervoasă şi durerile gastrointestinale provocate de nervozitate şi au un uşor efect sedativ.

  • Lăcrămioarele sau Iarba Sfîntului Gheorghe, reglează bătăile inimii. Ceaiul de lăcrămioare se prepară turnînd o cană de apă clocotită peste o linguriţă de plantă uscată. Amestecul se fierbe apoi zece minute. Se ia cîte o lingură de cîteva ori pe zi.

     

Frunze şi seminţe vindecătoare

În medicina monahală, creţişoara era pusă sub protecţia directă a Maicii Domnului, datorită harului vindecător pe care îl avea în frunzele sale, mai ales în cazul suferinţelor femeieşti.

  • Pentru tratarea unor afecţiuni acute, cum ar fi infecţiile gastro-intestinale sau hemoragiile, se pot lua pînă la 6 linguriţe pe zi de pulbere de plantă. Seminţele de dovleac sînt extrem de eficiente în combaterea paraziţilor intestinali. Celebră pentru capacitatea de vindecare a bronşitelor şi bolilor de plămîni, dar şi a suferinţelor abdominale, coada-şoricelului este şi un excelent energizant.

  • Iată o băutură care nu lipsea din mănăstirile medievale: o lingură de flori proaspete se opăresc cu 3 litri de apă clocotită.

    • Se lasă să se infuzeze 3 ore. Se strecoară, apoi se adaugă 200 ml suc de cătină şi o cană de miere.

    • Se trage în sticle care se închid ermetic.

    • Se bea cîte un păhărel pe stomacul gol. În mănăstirile ortodoxe din nordul Rusiei, negii erau trataţi cu cartofi cruzi, tăiaţi pe jumătate. O jumătate se arunca peste cap, cu cealaltă se freca negul, apoi era îngropată în pămînt uscat, încît cartoful să nu încolţească. Imediat ce acesta se va usca în pămînt, negul va dispărea.

      „Călcătura lui Elefterie”

           Terapia Elefterie are ca origine o veche terapie românească, născută la mănăstire.

      • Întemeietorul ei este preotul arhimandrit Mihai Elefterie, fost stareţ al mănăstirii Dervenţ.

      • „Călcătura lui Elefterie”, cum e denumită metoda acestui călugăr cu pregătire de medic ortoped constă în totalitatea intervenţiilor şi procedurilor aplicate asupra coloanei vertebrale pentru a o corecta.

        • Este o terapie manuală, pentru a restabili mobilitatea articulaţiilor, a diminua durerile şi a reda pacientului o stare de sănătate globală.

          • Metoda este utilă în luxaţii, cifoză, scolioză, torticolis, spondiloză, discopatii, lombosciatică.

          • Dar se pot trata şi ulcerul gastric şi hipertensiunea arterială. Poziţionarea incorectă a ultimelor trei vertebre poate determina enurezisul, constipaţia cronică sau unele afecţiuni ginecologice.

          • De asemenea, deformările la nivelul unor vertebre cervicale pot determina, datorită modificărilor circulatorii la acest nivel, cefalee, ameţeli, tulburări de auz şi de vedere.

            • De aceea, călcătura lui Elefterie poate vindeca mai mult decît bolile oaselor.

            • Cu ajutorul unui brîu şi a unor proceduri speciale de presare şi rulare, cu planta piciorului, pe apofizele spinoase ale vertebrelor coloanei dorsale, părintele Elefterie obţinea deblocarea şi reaşezarea acestor vertebre.

Din reţetele părintelui Elefterie

Contra durerilor de cap: pe o piele de miel sau de oaie proaspăt jupuită se întinde miere de albine lichidă şi tămîie foarte bine pisată.

  • Se pune pe cap blana presărată cu miere şi tămîie din belsug şi se ţine pînă cînd se usucă mierea. Mierea cu tămîie trebuie să ajungă pînă la pielea capului.

  • Cu acest tratament, părintele Elefterie vindeca durerile de cap, dar şi sechelele loviturilor la cap, inclusiv vasele sparte şi cheagurile de sînge.

  • În tratamentul afecţiunilor oculare, călugărul recomanda să se ia o lingură de ţuică în gură. Lichidul se trece printre dinţi şi apoi se pune la coada ochiului (dar fără să atingem deloc corneea), într-un colţ şi în altul, în timp ce pacientul stă cu ochii închişi. Imediat ce va deschide ochii va apărea o usturime intensă şi ochii vor începe să lăcrimeze puternic şi să se cureţe.

    • Este o metodă cu care se obţin rezultate uimitoare în cataractă, în fotofobie, în spasmul ochilor, precum şi în cazul lăcrimării continue.

      Contra căderii părului

      • În mănăstirile franciscane se recomanda spălarea, o dată pe săptămînă, cu apă caldă, urmată de un masaj cu sare brută, timp de 15 minute, după care pielea capului se clătea bine.

      • Şase tratamente erau suficiente pentru eradicarea completă a eczemei, dar tratamentul putea fi continuat la intervale mai mari, dacă persoana credea că este necesar.

      • Pentru a îndepărta mătreaţa, pielea capului se masează, de două ori pe săptămînă, cu un amestec de ulei de ricin şi parafină, în proporţii egale.

      • Calendarul lunar era foarte răspîndit în mănăstiri.

      • Se credea că parul nu trebuie tăiat în timpul când luna este plină.

     În urmă cu sute de ani, mânăstirile ortodoxe din Rusia erau celebre şi căutate nu doar pentru „ru­gul aprins” al credinţei lor, ci şi pentru „bolniţele” în care erau trataţi, cu leacuri străvechi, oamenii amărâţi şi bolnavi.

 

 leacuri-rusesti-1leacuri-rusesti-2Un astfel de aşezământ este Mânăstirea Şamordino, întemeiată de Sfântul Am­brozie, un loc renumit pentru învăţăturile duhovni­ceşti şi înaltă trăire a slujitorilor ei. Închisă de co­mu­nişti, mânăstirea şi-a redeschis porţile, şi odată cu ele, şi tezaurul cu leacuri vechi, populare, la care ne bucurăm să vă facem părtaşi.

   

      Răceală, gripă, tuse, dureri de gât, bronşită, pneumonie
* Se scot din pământ rădăcini de nalbă, se curăţă de coajă, apoi se dau pe răzătoare şi se amestecă cu puţină apă pentru a se obţine o pastă ca un piure. Se ia câte o linguriţă la 2 ore. Într-o singură zi, răceala „e gata”.
* Mâncaţi zmeură, câte o jumătate de cană – dimineaţa şi seara. Leacul este util mai ales împo­triva febrei şi a lipsei de poftă de mâncare, care înso­ţesc răceala sau gripa.
* Împotriva tusei persistente, beţi câte de 2 pahare de suc proaspăt de morcovi pe zi
* Dureri în gât. Se pisează 8 căţei de usturoi într-un mojar, se adaugă 8 linguriţe de oţet de mere şi se amestecă bine. Se pune la rece câteva ore. Se adaugă 2 linguri de miere de pădure (de mană), şi se ames­tecă din nou. Se iau 2 linguriţe de preparat, se ţin în gură cât mai mult posibil, apoi se înghit cu înghiţituri mici.
* Boli de piept. Din suc de varză roşie crudă, amestecat cu zahăr, se face un sirop foarte bun pentru toate bolile de piept.
* Pentru bolile de plămâni, luaţi în fiecare zi 2-3 linguri de dulceaţă de trandafiri sau miere ames­tecată cu petale mărunţite de trandafiri.

Afecţiuni ale ficatului
* Mâncaţi mămăli­gă din făină de hrişcă. Hrişca se poate consu­ma şi „crudă”, dacă e lăsată în apă, cel puţin 12 ore.
* O lingură de ră­dăcini uscate şi zdrobite de agrişe se pun pe foc într-o cană de apă, timp de 10 minute (înlocuiţi apa evaporată). Când s-a răcit, strecuraţi şi luaţi 4-5 linguri de decoct pe zi.
* Peste o lingură de frunze de agrişe se toar­nă o cană de apă clocotită. Lăsaţi să se infu­zeze 15 minute, strecuraţi. Beţi 1-2 căni pe zi.

Calculi biliari, dischinezie biliară
* O jumătate de pahar de suc proaspăt din frunze şi rădăcină de pătrunjel se bea dimi­neaţa, pe stomacul gol.
* Zeamă proaspăt stoarsă de ridiche nea­gră. Se bea pe stomacul gol, câte o jumătate de pahar – un pahar pe zi.

Constipaţie
* Consumaţi cât mai des vinete sau urzici fierte.
* Mâncaţi salată de măcriş sau beţi ceai de măcriş.
* Ceai de pulbere de rădăcină de lemn-dulce (o jumătate de linguriţă la o cană de apă). Se bea o ceaşcă de ceai pe zi. Tinctură de lemn-dulce, se ia o linguriţă de extract diluat într-un pahar de apă, de 2 ori pe zi (nu mai mult de 3 săptămâni).
* Beţi dimineaţa, pe sto­macul gol, un pahar de zeamă de varză murată.
* Beţi zilnic compot de fructe uscate: prune, smochi­ne, stafide, mere, caise. Se spală bine, se pun la fiert în apă rece cât să le acopere, la foc mare, se îndepărtează spu­ma, apoi se fierb la foc mic, cu capac, 10-15 minute. Se trage vasul de pe foc şi se lasă la infuzat, cu capac, cel puţin 3 ore. Din acest compot se mănâncă o cană sau două în fiecare zi. La o cană se adaugă o linguriţă de miere.

 

Reumatism, dureri articulare
* Beţi zilnic 2-3 pahare de suc proaspăt, obţinut din coacăze roşii sau negre.
* Balsam pentru articulaţii dureroase: luaţi mai multe coji de ouă (spălate şi uscate), mărunţiţi-le şi puneţi-le într-un borcan. Peste ele turnaţi oţet de mere, cât să le acopere, apoi închideţi vasul ermetic. Lăsaţi-le la macerat două zile. Se păstrează la rece şi întuneric. Se masează zonele dureroase ale articula­ţiilor, de 2-3 ori pe zi, până când durerea dispare.
* Se rade rădăcină de hrean şi se pune într-o cârpă, pe zona dureroasă, lăsându-se cât se poate suporta. Se înlătură înainte ca pielea să se înroşească.

Insuficienţă renală, calculi renali
* Fiertură de fulgi de ovăz. Într-un litru de apă se fierb 5 linguri de fulgi de ovăz. Se lasă preparatul să se răcească, se strecoară şi se bea de-a lungul zilei.
* „Must” de fructe de porumbar, sau ceai de fructe şi flori de porumbar. Se pun la infuzat o lingură de fructe zdrobite sau 2 linguri de flori de porum­bar într-o cană de apă clocotită. După 15 minute se strecoară. Se beau 2-3 căni pe zi. Sau fierbeţi 4 linguri de fructe de porum­bar zdrobite, în jumătate de litru de apă, timp de 3 minute. După ce compoziţia s-a răcit, strecuraţi şi beţi leacul de-a lungul zilei.
* Mâncaţi în fiecare zi coacăze negre sau roşii, proaspete sau sub formă de suc.

Dureri menstruale

* Se pun pe abdomen com­prese cu oţet de mere.

Anemie, epuizare, oboseală
* Ceai de busuioc – o lingură de plantă verde, zdrobită, se opă­reşte cu o cană de apă clocotită. Se lasă la infuzat 30 de minute, apoi se strecoară. Se beau 2 căni pe zi.
* Mâncaţi dulceaţă de nuci verzi – 2 linguri pe zi.
* Boabe de orz încolţit, cu miere. Se pun boabele la încolţit, se usucă, se macină şi se ames­tecă cu miere. Se iau 2 linguri pe zi.
* Se adaugă în mâncarea celui bolnav (o dată pe zi) un sfert de linguriţă de coajă de ou, uscată şi pisată.

Răni, arsuri
* Dovleacul ras sau morcovii raşi şi aplicaţi pe arsuri sau pe răni împiedică apariţia băşicilor, uşu­rează durerile şi grăbesc vindecarea.

Pentru întărirea memoriei şi a concentrării
* Se beau două-trei pahare de suc proaspăt de coacăze negre pe zi, la care se adaugă şi o linguriţă de suc de lămâie şi un praf de scorţişoară.

Pentru întărirea imunităţii
* Morcov ras. Se iau de două ori pe zi, între mese, câte două linguri de răzătură, amestecate cu o jumătate de linguriţă de miere.

Paraziţi intestinali
* 100 g seminţe de dovleac curăţate de coajă, crude, se pisează şi se amestecă cu puţină apă şi miere. Se administrează o dată pe zi, 3-4 zile la rând.
* Decoct de ţelină – se fierb 3 linguri de ţelină mă­runţită, într-un litru de apă, 10 minute. Se stre­coară şi se bea.
* Suc proaspăt de varză – se bea câte o jumătate de pahar pe zi, pe stomacul gol.

Insomnie
* Se bea seara, cu 2 ore înainte de culcare, o cană cu infuzie de muşeţel.

   

    leacuri-rusesti-3 Pe lângă mânăstirile mari, func­ţionau şi aşa-numitele „bolniţe”, unde bolnavii primeau „tra­tamente” şi erau îngrijiţi la fel ca într-un spital. Monahii care le purtau de grijă erau buni cunoscători ai ştiinţei tămăduirii cu ajutorul plantelor, preluată din tradiţia mânăstirii şi a celei locale, săteşti.

   Leacurile de mai jos au fost adunate, de-a lungul timpului, de maicile de la Mânăstirea Diveevo, aflată în apro­piere de oraşul Novgorod, din Rusia.

  • Maicile au ur­mat exemplul sfântului Se­rafim de Sarov, ale că­rui moaşte se află depuse în mânăstire şi care, în urmă cu aproape 300 de ani, şi-a dedicat viaţa aju­to­rării persoanelor aflate în suferinţă. Se spune că la uşa chiliei sfântului aştep­tau zi de zi sute de persoane ve­nite de la mare depărtare, pentru a primi vindecarea sufletului şi a trupului.

* Gingii care sângerează, dureroase: se masează cu miere amestecată cu rădăcini de nalbă pisate.
* Tuse: urzici fierte în vin se strecoară, se adaugă miere, se iau câteva linguriţe pe zi.
* Bronşită, boli ale plămânilor, răceală: se face un litru de ceai de pătlagină concentrat, se stoarce o lămâie şi se adaugă 4 linguri de miere. Se bea pe par­cursul unei zile.
* Abces, panariţiu, furuncul: se face o pastă din miere, făină de secară, se mai adaugă şi puţină ceapă coaptă, gălbenuş de ou şi unt şi se pune pe locul bolnav, ca să „tragă” infecţia.
* Leac pentru răceală: se pune la gât un şervet înmuiat în apă caldă, sărată, se bea ceai cald ori lapte cald, bătut cu gălbenuş de ou, se face gargară cu apă săra­tă amestecată cu petale de mac fierte; se unge gâtul pe afară cu tinctură de iod.
* Leac pentru bronşită, astm, răceală, gripă, traheită: se face ceai de isop şi se bea după mesele principale, cu o linguriţă de miere. Se mănâncă chimen pisat, presărat pe pâine.
* Leac împotriva reumatismului: în 5-6 litri de apă se pun frunze şi coji de nuci verzi, se fierb o jumătate de oră. Se adaugă apoi în apa caldă din cadă, se face o baie la 2-3 zile, până trec durerile.
* Leac pentru probleme digestive (dischinezie biliară, balonare, gastrită, hepatită, lipsa poftei de mân­care, constipaţie, paraziţi intestinali): pulbere de pelin uscat se amestecă miere şi se iau dimineaţa, pe stoma­cul gol, 2 linguriţe, sau se face ceai de pelin şi se bea câte o cană, înaintea meselor principale
* Leac împotriva petelor de pe piele: radeţi o ridiche albă, o puneţi într-o sticlă. Turnaţi peste ea oţet de vin până se umple. Astupaţi şi lăsaţi sticla expusă la soare 14 zile, apoi strecuraţi şi ţineţi-o la loc răcoros. Cu lichidul obţinut tamponaţi petele

* Leac pentru dureri de burtă: se pune pe locul dureros un săculeţ cu ovăz încălzit.

* Leac pentru hemoroizi: se fierb praz sau scum­pie, pătlagină şi orz, şi cu fiertura se spală hemoroizii de mai multe ori pe zi.
* Leac pentru constipaţie: se iau 4-5 foi de viţă-de-vie, se spală bine, se toarnă peste ele o cană de apă clocotită şi se lasă să stea acoperit un sfert de oră. Se bea o cană seara, înainte de culcare
* Leac împotriva pietrelor la rinichi şi la vezica biliară: seminţe (fără coajă) de pepene verde, se macină bine, se amestecă cu puţină miere. Se iau 2 linguri pe zi. În paralel, se bea ceai de coada-calului şi se pun pe rinichi sau în zona hepato-gastrică comprese ceai sau macerat de coada-calului.

1 Comentariu
  1. Cornel Ilies spune

    Mult Noroc

Lasă un răspuns