Magia celor nouă reni zburători și legenda fulgului de zăpadă

9

 

Renii zburatori ai lui Mos Craciun și numele acestora

 

renii lui mos craciun   Povestea renilor lui Mos Craciun a inceput o data cu poemul “Noaptea de dinaintea Craciunului”, scris de Clement Clarke Moore in 1822.

  • Poemul acesta era cadoul de Craciun al lui Moore pentru copiii sai. El este cel care a creat imaginea atat de familiara a lui Mos Craciun care zboara in sania trasa de cei opt reni. Al noualea ren al lui Mos Craciun a parut mult mai tarziu, intr-o carte scrisa de Robert May.

 

 

 

Mosul ajutat de reni face înconjurul lumii

     O alta poveste spune despre Mos Craciun ca de sute de ani imparte cadouri tuturor copiilor, cu sania lui trasa de reni. Dar acest batranel simpatic si jovial n-a existat intotdeauna. Tot anul este foarte ocupat sa construiasca jucarii in atelierul sau din Laponia. Mos Craciun este batran, foarte batran… El s-a nascut acum multe sute de ani, nimeni nu mai stie cand si unde anume.

Mos Craciun traieste in Laponia, impreuna cu niste spiridusi care lucreaza in fabrica de jucarii si care construiesc cadourile de Craciun. Tot acolo el primeste scrisorile copiilor. Mosul are urechi si ochi magici, cu care ii aude si-i vede pe copiii din toata lumea si astfel stie cand sunt cuminti si cand sunt rai.

De Craciun, toti copiii il asteapta pe Mos sa le aduca daruri, jucarii, carti, dulciuri si alte bunatati. Multi dintre ei ii sciu Mosului si o scrisoare, in care ii spun ca au fost cuminti, au luat note bune, si asteapta multe cadouri, insa fiecare va primi dupa merite. Se spune ca, pe vremuri, Mosul le aducea copiilor cuminti multe cadouri, iar celor nazdravani le punea sub brad o nuielusa, semn ca l-au dezamagit si nu vor primi nimic.

De obicei, Mosul intra pe furis, dupa ce copilasii au adormit. Vine pe fereastra sau pe usa, coboara pe horn si lasa darurile langa bradul impodobit.

Casa lui Mos Craciun, asa cum stie toata lumea, se afla la Polul Nord, in tinuturi de zapada si de gheata vesnica. In Ajun, Mosul ajutat de renii care-i mana sania plina de daruri, face inconjurul lumii si intra pe cosurile caselor pentru a aseza la bradul impodobit cadourile meritate; copiii ii pot pregati o gustare – un pahar cu lapte si biscuiti langa brad pentru ca Mosul sa-si recapete fortele.

  • Se spune ca, cu foarte multa vreme in urma, Mos Craciun si spiridusii sai au descoperit formula speciala, secreta, a prafului magic pentru reni, care ii face sa zboare. Acest praf magic este imprastiat peste fiecare ren cu putin timp inainte de a pleca din Laponia, in Ajunul Craciunului. Acest praf ii ajuta sa zboare intreaga noapte in jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii de Craciun.

 

Sania Mosului este trasa de 9 reni nazdravani, care pot zbura, numele acestora fiind: Rudolf sau Rudolph, Vixen, Blitzen (original Blixem, apoi Blixen), Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donner (original Dunder, apoi Donder) si Prancer.

reni-2

 

Rudolf sau Rudolph – cel mai iubit ren

rudolfCel mai iubit si mai cunoscut dintre renii lui Mos Craciun este Rudolf sau Rudolph.

  • El are nasul rosu pentru a lumina drumul si a-l ajuta pe Mos sa vada casele tuturor copiilor. El nu apare insa in poemul lui Clement Clarke Moore. Rudolf “s-a nascut” un secol mai tarziu, devenind “cel de-al noualea ren al lui Mos Craciun”.

  • In 1939, compania Montgomery Ward, a vrut sa doneze o carte de povesti promotionala pentru a-si atrage clienti. Robert May a fost ales autorul acestei carti.

  • May a creat un personaj pentru toti copii, dar in special pentru aceia care nu se integrau in societate, la fel ca si Rudolf, care nu era acceptat pentru ca avea nasul rosu.

  • Se spune ca atunci cand Rudolf era pui, nasul sau a fost atins de Magia Craciunului si de atunci este stralucitor si rosu. Aceasta nemaiintalnita caracteristica la un ren poate avea nenumarate beneficii, cea mai importanta este ghidarea saniei lui Mos Craciun. Conform povestilor, daca in ajun de Craciun vremea este rea, drumul mosului este luminat datorita nasului lui Rudolf.

 

Acest ren atat de celebru are si un cantec special scris pentru el: Rudolph the Red-Nosed Reindeer.

 

Comet – cel mai viteaz ren

     Se spune ca in prima seara in care a condus sania lui Mos Craciun, Comet a evitat un accident teribil: vazand o cometa care se apropia de Pamant, a lovit-o cu coarnele si i-a schimbat orbita. Comet este cel care poate vedea stele chiar si pe timpul zilei.

 

Cupid – renul romantic

Desi are o slujba foarte serioasa si este foarte ocupat, isi gaseste timp sa se ocupe si de povestile romantice ale renilor. Ii place la nebunie sa ii faca pe renii din intreaga lume sa se indragosteasca si sa isi gaseasca perechea.

 

Vixen – cea mai gratioasa

Vixen este cea mai gratioasa dintre reni. Ea a fost salvata la un moment dat de Cupid. Tot atunci s-a indragostit de el. Este recunoscuta pentru frumusetea si stilul gratios de a zbura.

 

Dancer și Prancer – cei mai talentati reni

Dancer si Prancer sunt gemeni. Nu identici, dar seamana foarte bine. Amandoi sunt foarte talentati, danseaza, canta si spun bancuri. Sunt cunoscuti pentru aparitiile lor spectaculoase la serbarile de Craciun din satul mosului.

 

Blitzen – renul electric

Acest ren a fost lovit de mai multe ori de fulger si asa si-a capatat numele si este chiar incarcat cu energie electrica. Astfel, el este si busola mosului atunci cand trebuie sa mearga pe furtuna, indicandu-i drumul corect.

 

Dasher – renul sofisticat

Dasher, cel celebru, si-a abandonat cariera in show-bizz pentru a-l ajuta pe Mos Craciun. Este cel mai bun ren zburator. Este si cel mai ingrijit ren din turma lui Mos Craciun si este capitanul saniei, datorita calitatilor sale de bun zburator.

 

Donder – cel mai constiincios ren

Donder este prima fata-ren care a absolvit academia de tragatori de sanie si se ocupa de antrenamentul intregii echipe de reni. Este si este cea mai disciplinata. Din aceasta cauza nu se intelege prea bine cu Dasher. Ea crede ca ar fi mai potrivita pentru rolul de capitan al saniei decat Dasher.

 

mos craciun si renii

 

     O alta poveste legata de Mos Craciun spune ca renii au capatat puterea magica de a putea zbura dupa ce au mancat porumb vrajit.

   –    Acest porumb a fost primit in dar de catre Mos Craciun de la un vrajitor foarte renumit. Porumbul vrajit le-a dat renilor puterea sa zboare si forta de a putea trage dupa ei saniuta cu tone de daruri, pentru ca Mos Craciun sa poate sa le daruiasca copiilor si nu numai acestora daruri in Ajunul Craciunului.

reni

 

 

Povestea fulgului de zapada 

 

povestea fulgului de zapada

Era odata, demult-tare demult, o fetita care se numea Roua. Roua se nascuse in casa unui om bun si harnic. Parintii o iubeau  ca pe lumina ochilor. Ziua si noaptea se gandeau numai la fericirea copilei lor.

Mama ii tesea rochite din culorile tuturor florilor, iar tata ii facea coronite de pus in par din cele mai frumoase pietricele gasite in raul ce curgea in fundul gradinitei.

Roua era tot atata de buna pe cat era de frumoasa. Avea doi ochi ca doua scantei, limpezi si plini de bunatate. Privirile ei blande alinau cea mai mare durere. Parul ei, un val matasos, moale si stralucitor, atingea pamantul in mers. Mainile ei erau asa de indemanatice, ca ce lucru luau il si terminau, dar nu oricum, ci frumos si bine. Intr-un cuvant, toti erau atat de fericiti, incat pereche in lume nu aveau. Parintii nu-si mai gaseau loc de asa mare bucurie ce daduse peste ei.

Cum uneori, insa, zilele senine sunt umbrite de nori, tot asa si in sufletul parintilor fetei era o umbra care le intuneca fericirea. Mama, de cate ori isi aducea aminte, si isi aducea destul de des, se ascundea in cea mai intunecata camera si plangea, si plangea pana se linistea. Astfel, zilele treceau, Roua crestea, se facea tot mai frumoasa, dar si durerea in sufletul parintilor crestea.

 Mama avea mare grija de fetita. O urmarea pas cu pas si niciodata nu o lasa sa iasa afara in plin soare. Ea o scotea pe fata la plimbare numai seara.

In gradina care era plina de cele mai frumoase flori, Roua zburda, se ducea in serile cu luna plina si isi privea chipul frumos in oglinda apei. Acolo vedea ea ca ochii ei straluceau ca doua pietre scumpe, ca parul ei era un val inspumat de matase.

Cand nu era luna, licuricii isi aprindeau felinarele si se insirau pe malul apei ca sa faca lumina in calea fetei.

Uneori, obosita de atata alergat, se oprea cu mama ei sub un pom si asculta susurul raului, piuitul pasarelelor care se pregateau de somn, fosnetul frunzelor, soaptele vantului cald de vara care ii mangiie obrajii, infierbantati de atata zburdat si se desfata in parfumul florilor care-i erau atat de dragi. Fiecare floare era socotita o fiinta careia Roua avea sa-i spuna ceva. Tuturora le soptea usor „Noapte buna.”, mangaindu-le cu degetele ei subtiri si moi cand pleca sa se culce.

Aceasta fericire si multumire nu dura mult. Venind intr-o zi la ea prietenele ei, una mai vorbareata o intreba de ce nu iese si ea afara, iar alta, de ce nu vine si ea in vizita la ele. Roua ridica cei doi ochi limpezi spre fete si nu raspunse. Dupa plecarea lor, alerga la mama ei, spunandu-i; „Mama, mama, de ce nu merg si eu niciodata ziua afara la joc?”

– Copila mea, copila mea! striga mama inspaimantata si o imbratisa pe fata ca si cum ar fi aparat-o de o primejdie.

Dupa putin timp, mama ii spuse: „in clipa in care te va atinge soarele, noi te vom pierde, asa a vrut zana cea rea.” De atunci, nelinistea mamei a crescut si in curand se imbolnavi. Roua o ingriji cu dragoste, asigurand-o ca e destul de mare ca sa inteleaga primejdia ce o astepta.

In curand mama s-a facut bine si si-a inceput iar munca de toate zilele. Intr-o zi, venind de la lucru, ea aduse un voal de matase subtire ca panza de paianjen, alb si sclipitor, pentru a-i face o rochie.

fetita roua si florile

Cand rochia a fost gata, Roua s-a asezat in fata oglinzii si s-a imbracat. Era atat de frumoasa in seara aceea, ca licuricii alergau de colo colo prin gradina, sa vesteasca toate cantatoarele, ganganiile, florile, frunzele, vantul ca Roua este mai frumoasa ca oricand si sa pofteasca toti s-o vada.
Si, intr-adevar, privindu-se in undele lacului, Roua nu se mai recunoscu. De fericire, baga mana in apa s-o tulbure, sa vada daca nu e vreo nalucire. Nu, cu adevarat era ea.

Mama fetei pleca zilnic la lucru si Roua ramanea cu gospodaria, acasa. Cand pleca, nu uita totdeauna sa-i spuna: „Ai grija de casa si mai ales de tine. Roua zambea, o imbratisa, o saruta si mama pleca linistita.

Intr-una din zile, dupa ce Roua termina toata treaba, lua rochia cea frumoasa si se imbraca. Se privi in oglinda. Era incantata. Ce-ar fi sa ma duc la prietenele mele, sa le arat ce rochie frumoasa am? Si se indrepta spre usa, dar … Isi aduse aminte de sfatul mamei. Atunci, se intoarse si incepu sa danseze prin camera. Invartindu-se, atinse perdeaua care ii dezvalui minunile de afara. Privi pe fereastra. Soarele arzator arunca raze de aur care invaluia tot pamantul. Pasarelele ciripeau, zburdand de ici-colo, cantand cantece de bucurie catre soare. Florile cu rochitele lor care de care mai frumoase, isi ridicau capsorul, pline de fericire, inspre el. Fluturasii in haina lor de sarbatoare treceau pe la fiecare floare, ii spuneau ceva si plecau la alta si tot asa mereu.

Trecu ziua, veni mama, mersera in gradina si se culcara.

A doua zi, in capul fetei se infiripa asa de tare gandul sa iasa afara ca nu o mai slabea. Isi lua rochia cea minunata, se privi in oglinda, insa bucuria nu-i mai fu atat de mare. Se duse la fereastra plictisita. Privi. Acelasi tablou. De cateva ori se indrepta spre usa si se intoarse. Trecu si ziua aceasta cu bine.

Veni a treia zi. Roua isi puse rochia, se privi in oglinda vru sa danseze, sa cante. Zadarnic. Nimic nu-i mai scotea din cap gandul de a iesi la soare.

„Si ce-o sa fie daca ies?” gandi ea … apoi cu glas tare: „Ma duc doar in prag, mai departe, nu”. Se mai suci, se mai invarti, privi pe fereastra. Fluturii zburau de colo pana colo, parca ziceau: „Vino, vino!”

Isi lua inima in dinti si se duse la usa. O deschise. Vai, ce incantare! Caldura ii invalui trupul. Ce bine se simtea acum. Nu o durea nimic, nu simtea nimic rau. Iesi in curte. Incepu sa alerge, sa cante, sa mangaie florile, incerca sa prinda un fluture.

Obrajii i se rumenira, ochii ii straluceau mai tare. Dar parul, parul era numai din fire de aur in care sclipeau pietre scumpe.

Fericirea era nemasurata. Roua se simtea usoara, parca plutea. Radea, se invartea, nu mai avea astampar. De-indata, vrand sa se opreasca in loc, sa se odihneaasca, simti ca nu mai poate, atinge pamantul. Bucuria ii fu mai mare. Se lasa in voia vantului si simti cum se urca tot mai  sus, tot mai sus.

– „Ajung la soare, ajung la soare! cat am dorit si doresc sa fiu langa el. Ce frumos e!”

Privi in jos. Ce frumos se vedeau casele, gradinile, pamantul! Se gandi: „Cum de n-a iesit pana acum afara? Toate au fost numai niste nascociri. Cum o sa-i povesteasca mamei tot ce a vazut!”

In acest timp, Roua era tot mai usoara si urca tot mai sus. Parul ei despletit ii invaluia corpul si rochita umflata de vant o ajuta sa urce mai repede, tot mai sus si tot mai sus. Urcand asa, Roua simti ca-i este frig. Se ghemui, dar frigul era tot mai mare. Simtea ca se ingreuneaza de parca ti-ar fi atarnat cineva pietre de picioare. Se uita imprejur si vazu ca ajunsese intr-un palat plin cu apa si in ce parte voia sa puna piciorul sau sa intinda mina, dadea numai de apa. Era palatul lui Nor Cenusiu. Nici n-avu timp sa se dumireasca, ca se si deschise o usa si prin ea navalira o sumedenie de copii, care mai mari, care mai mici si fiecare avea cate un nume: Nor Alb, Nor Pufusor, Nor Cenusiu, Norulet Albastrui.

Se inghesuiau asa de tare, incat s-au amestecat unii cu altii de nu-i mai cunosteai.

Roua abia isi gasise un loc sa stea. N-au intrat bine cu totii ca usa se tranti si aparu Nor Cenusiu, tunind si fulgerand. Cu glas ca din butoi sau ca si cum ar fi batut in toba le spuse sa mearga fiecare si sa stranga cat mai multe picaturi de apa ca pe pamint trebuie ploaie.

Nor Pufusor spuse ca el a si gasit o picatura care e chiar langa el, aratand-o pe Roua. Fetita incepu sa strige ca nu ramane la ei, ca se duce la soare. Striga degeaba. Nimeni n-o asculta. Si cu totii se ingramadeau la usa, care mai de care sa iasa mai repede afara. Acolo s-au intalnit cu Bate Vant, care i-a luat pe aripile lui si a inceput sa-i ridice pe toti sus. Rouai i se lumina fata de un zambet. Tot va ajunge la soare. Deodata, norii se imprastiara care incotro si Roua ramase in barba lui Bate Vant, care ii zise: „Prinde-te cu mainile de bara mea si tine-te bine, ca te duc eu la soare.” Si au zburat ei asa pana ce l-au intalnit in cale pe Vajaie-Vant care o cauta pe fata. El auzise de la Nor Cenusiu ca sus, in vazduh, undeva, o fetita si cu Ger Napraznic avea nevoie de cineva care sa-i aprinda pipa si sa-i scuture pletele de bruma, fetita aceasta era tocmai ce-i trebuia.
palatul de gheataSi asa Vajaie Vant veni in cautarea ei, ca sa-i mai intre in voie mosului care era tare suparat, mai ales in ziua aceea, caci  raza de soare se strecurase strengareste prin fereastra si ii topise un fir de gheata, din mustata. Asa ca Vajaie Vant, dand peste cei doi calatori, o insfasca pe fata si pleca cu ea. Bate-Vant nici n-avu timp sa-si dea seama ce se intamplase. Roua incepu sa planga. Isi dadea seama ca acum merge la rau, si chiar asa era. Ajunsesera la portile palatului de gheata unde locuia Ger Napraznic.

Vijaie Vant batu la poarta cu un ciocan de gheata. Poarta se deschise, iar cand intrara, la usa palatului vazura doi oameni de zapada nemiscati care faceau de straja.

Palatul era foarte mare, inalt, facut numai din gheata si era asa de rece, ca-ti ingheta suflarea. Vijaie Vant sufla si in fata lor se deschise printre bolovanii de gheata o potecuta, pe unde trecura cei doi calatori, sufland din greu. Au mers ei asa o bucata de vreme si au ajuns in odaia in care se afla Ger Napraznic. El sedea pe un scaun inalt de gheata. Era invelit cu o patura de zapada, iar in gura avea o pipa de gheata si cand pufaia iesea din ea o pulbere ce se lipea unde nimerea. Asta era bruma.

Cum o vazu pe Roua, o trimise sa ia pieptenele din lada ce se afla intr-un colt al camerei si sa-l pieptene, ca de mult nu-si mai scuturase bruma din par. Roua, tremurand de frig, se apropie de lada, o deschise si scoase, spre mirarea ei, un pieptene facut din turturi. Incepu sa-l pieptene si sa planga de frig ce-i era.

Ger Napraznic simti o lacrima calda pe frunte. Se incrunta si zise: „Nu-i de ajuns ca mi-a topit raza de soare un fir din mustata, tu vrei sa ma topesti cu totul? Ai grija, un fir de par de-mi va lipsi e vai de tine!”

Roua suspina si incerca sa-si opreasca lacrimile, dar dorul de mama, de casa, de gradina, de rauletul in care isi oglindea altadata mandrul chip o indemna la plans. Si plangea fara oprire. Ger Napraznic, ca sa scape de lacrimile ei, le prefacea pe loc in pufusor de bruma, care, din cauza rasuflarii lui, se involbura prin camera si se lipea la ochi, pe fata, pe gat si te ingheta.
Atunci, Roua deschise geamul. Bruma iesi afara si, cu graba mare, dusa de vanturi, alerga in jos cat mai aproape de pamant.

Roua privea dupa ea si dorul de casa ii topea inima. Ea slabea din zi in zi tot mai tare si se simtea tare-tare usoara. Se gandi ce-ar fi daca o data cu bruma de gheata ar sari si ea pe fereastra si asa facu.
Ger Napraznic simti ca nu mai e pieptanat si lovi cu pumnul intr-un clopot de gheata care zgudui tot palatul si indata se infatisa inainte-i Vijaie Vant.

ger napraznic palatul de gheata„Alearga iute dupa fata aceea! De n-o poti prinde, sufla de poti si prefa-o in fulg de zapada!”

Vajaie Vant iesi val-vartej pe usa cu barba in vant, cu toiagul de gheata in mana si cu mantaua fluturand. Alerga ce alerga, dar baga de seama ca Roua se departa tot mai tare. Atunci, incepu sa sufle, Roua simti ca-i ingheata spatele, apoi mainile, picioarele, capul si incet-incet simti ca o cuprinde un somn odihnitor. Cand sa inchida ochii, ea se mai uita odata spre pamant, sa vada ce-i era mai drag. Si, spre marea ei bucurie, i se infatisa tot ce iubise ea mai mult – casa, curtea, gradina, insa florile nu mai erau, pasarelele plecasera de mult, fluturii se ascunsesera, merele, perele, strugurii nu mai erau. In gradini si vii pomii erau goi. Pamantul era pustiu. Trecuse multa vreme de cand  plecase. Roua, totusi  a recunoscut locurile dragi.

– „N-am sa te las mosule sa ingheti pamantul, n-am sa te las,” gandi ea. Isi prinse rochita inspumata cu mainile tremurande si, intinzand-o, se lasa usor in jos, aparand pamantul de furia gerului napraznic.

Si, asa, fiecare fir din tesatura minunatei rochite se prefacu in cate un firisor sclipitor de zapada care tocmai acoperi pamantul sa-l incalzeasca, sa ocroteasca semintele care dormeau somnul lung de iarna, asteptand primavara sa incolteasca, sa inveseleasca si sa imbogateasca pamantul cu rod imbelsugat.

De priviti cu atentie fiecare fulgusor de zapada, in el veti vedea ochii stralucitori ai Rouai, care zambesc cu drag tuturor copiilor si-i imbie la joc.

9 Comentarii
  1. Negara Danut Sorin spune

    Craciun fericit alaturi de cei dragi!

  2. Ioan Mariana Soponaru spune

    Craciun fericit prieten drag !

  3. Emil Ghiță spune

    Super

  4. Gitana Isbasoiu spune

    Frumoase povesti , frumoase ilustratii ! Nu conteza varsta la care le vezi , sufletul trebuie hranit sa fie mereu tanar ! Sarbatori minunate sa aveti !

  5. Irene Irma spune
  6. Irene Irma spune
  7. Mircea Alexandru spune
  8. Mary Cosma spune

    Buna dimineata! O zi superba, va doresc!

  9. Mariana Soponaru spune

Lasă un răspuns