2 Mai – ”Ziua Națională a Tineretului”. Să petreceți bine … și frumos!

     

    Ziua Tineretului este sărbătorită, la date diferite, în funcţie de fiecare ţară în parte. România şi-a instituit  ziua de 2 Mai ca Zi Naţională a Tineretului, prin lege, în anul 2004, după ce în perioada comunistă aceasta fusese singura zi de sărbătoare legală pentru tineret. 

 

  • Astfel, în anul 2004, 15 deputați reprezentând toate formațiunile politice parlamentare au inițiat proiectul legislativ privind instituirea “Zilei Naționale a Tineretului”. La 5 octombrie 2004, legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților, aceasta fiind și Camera decizională. Astfel, conform Legii nr. 425/25 octombrie 2004, ziua de 2 mai a devenit ”Ziua Națională a Tineretului”.

     

EXTRAS din Legea nr. 425/2004 privind instituirea Zilei Naţionale a Tineretului

Art. 1.

Se instituie ziua de 2 mai ca Zi Naţională a Tineretului.

Art. 2.

Cu prilejul Zilei Naţionale a Tineretului se organizează activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive şi se difuzează, prin mijloacele de informare în masă, materiale care vizează domeniile de interes ale tineretului.

Art. 3.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, inclusiv unităţile şi serviciile publice din subordinea acestora, care au atribuţii în domeniul tineretului, educaţiei, culturii, sportului, cercetării, turismului, protecţiei mediului, sănătăţii şi finanţelor, precum şi structurile de şi pentru tineret acordă sprijin material, financiar şi organizatoric sărbătoririi Zilei Naţionale a Tineretului.

Art. 4.

În perioada 26 aprilie – 2 mai, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor difuza, cu prioritate, emisiuni despre problematica tineretului.

    Cu prilejul acestei zile, sunt organizate și prezentate, prin mijloacele de informare în masă, activități sociale, culturale, artistice și sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului. Autoritățile administrației publice centrale și locale care au atribuții în domeniul tineretului acordă sprijin material, financiar și organizatoric evenimentelor prilejuite de marcarea acestei zile.

 

Lasă un răspuns