15 Ianuarie – ”Blue monday”/ ”Lunea tristă – cea mai deprimantă zi din anul 2018”

3

 

 

      Luni, 15 ianuarie, a fost desemnată cea mai deprimantă zi din anul 2018, reprezentând o dată aleasă în mod tradiţional în fiecare an, ce este cunoscută şi sub numele de ”Blue Monday”, potrivit consilierilor în lifestyle din Marea Britanie, citaţi de mirror.co.uk.

    Luna ianuarie este percepută de oameni în două feluri. Pentru optimişti, aceasta reprezintă un nou început, iar pentru restul oamenilor, luna ianuarie este plină de neplăceri. Motivele de depresie sunt obiective.

  • Unele persoane resimt oboseala acumulată în perioada sărbătorilor de iarnă, când se fac de obicei excese alimentare, dar şi de alcool, iar conturile bancare sunt destul de afectate.

  • Dimineţile sunt reci şi este întuneric, lumina soarelui este foarte slabă pentru a regenera nivelul de vitamina D.

    • De aceea, este normal ca cea mai depresivă zi a anului să fie în luna ianuarie, mai exact într-o zi de luni, în 2018  – luni, 15 ianuarie.

    Până în acest moment, aproape toată lumea reuşeşte să-şi încalce promisiunile făcute privind schimbările din noul an.

      blue monday 1Explicatia stiintifica

 – Teoria despre „Blue Monday” (Lunea trista, n.r.) a aparut în 2005, cand psihologul britanic Cliff Arnall a creat o formula matematica elaborata pentru a calcula cele mai ingrozitoare zile ale anului. Psihologul a luat in considerare conditiile meteo din această perioada, facturile la utilitati, datoriile, nivelul motivational, sarbatorile de iarna, precum si faptul ca multi oameni urasc zilele de luni.

  • Pentru persoanele care preferă să vadă întotdeauna partea plină a paharului, ianuarie este luna în care oamenii îşi stabilesc obiective noi, încep o serie de activităţi interesante şi se supun unui proces de reevaluare în speranţa obţinerii unor rezultate optimiste în următoarele 12 luni.

  • Însă, pentru persoanele mai puţin optimiste, ianuarie este cea mai dificilă lună a anului.

  • În ianuarie, organismul uman se resimte după consumul abuziv de alcool şi de ciocolată din luna decembrie, conturile bancare sunt aproape de cota de avarie din cauza cadourilor de Crăciun şi a petrecerilor de Revelion. 

  • În plus, vor mai trece câteva luni până când lumina diurnă va creşte considerabil, iar nivelurile de vitamina D din organism vor putea să se regenereze prin expunerea naturală la razele solare.

      black mondayDecembrie a fost, de asemenea, luna în care a existat cel mai mare risc de a fi părăsit de partenerul de viaţă – ziua cu cea mai mare probabilitate în acest sens fiind 11 decembrie. 

  • În 2018, cea mai deprimantă zi a anului – supranumită ”Blue Monday” de consilierii în lifestyle din Marea Britanie – va fi astăzi, 15 ianuarie. 

     

    În mod semioficial, titlul de ”Blue Monday” este atribuit în fiecare an celei de-a treia zi de luni din ianuarie. 

     Există însă şi o formulă de calcul empiric pentru determinarea acestei zile speciale.

  • Potrivit agenţiei de turism Sky Travel, care îl citează pe expertul în lifestyle Cliff Arnall, formula de calcul ţine cont de mai multe variabile

    • – condiţiile meteorologice, nivelul datoriilor acumulate, numărul de zile care au trecut după Crăciun, numărul de zile care au trecut după încălcarea obiectivelor trasate pentru noul an şi nivelul scăzut de motivaţie.

blue monday 2Meditaţia, muzica, scrisul – tehnici de relaxare esenţiale

     Fiecare persoană trebuie să ia parte la acţiuni care îi fac plăcere şi o motivează, precum vizitarea prietenilor sau practicarea hobby-ului preferat.

    – Un sfat este acela de a face în fiecare zi o listă cu lucruri pentru care sunteţi recunoscători şi fericiţi, pentru a combate emoţiile negative. 

    Meditaţia, exerciţiile de respiraţie, relaxarea progresivă a muşchilor, yoga, muzica, pictura sau scrisul sunt tehnici de relaxare esenţiale în lupta contra depresiei.

     O schimbare majoră în viaţa oricărui om o face voluntariatul, iar oamenii care s-au luptat cu depresia sunt încurajaţi să adere la grupuri de suport, grupuri care îi pot ajuta pe cei care au aceeaşi problemă.

 

3 Comentarii
  1. Florin Partnoi spune
  2. Mariana Soponaru spune

    Multumesc !

  3. Cristian Angheloiu spune

    Pt românii de rând, toate zilele sunt triste.

Lasă un răspuns